Matei Bogdan
Publicat în 4 noiembrie 2020, 20:59 / 31 elite & idei

Ovidiu Nahoi: Legea Trianonului va intra în vigoare – și aceasta este o greșeală

Ovidiu Nahoi: Legea Trianonului va intra în vigoare – și aceasta este o greșeală

de Ovidiu Nahoi

Ieri, Camera Deputaților a respins definitiv cererea președintelui de reexaminare a proiectului de lege care instituie data de 4 iunie drept Ziua Tratatului de la Trianon.

Actul normativ fusese inițiat de senatorii PSD Titus Corlățean și Șerban Nicolae. Legea stabilește ca în 4 iunie să fie sărbătorită Ziua Tratatului de la Trianon prin „manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat”.

La ședința de ieri, USR și liberalii, la fel ca și UDMR, s-au opus legii, care a fost totuși adoptată cu voturile PSD și PMP.

Însă nu a fost tocmai așa în momentul adoptării inițiale, la 13 mai. Atunci, PNL aproba proiectul, pe care îl găsea chiar ”salutar”, așa cum se exprima în plen deputatul Daniel Gheorghe. Deputații USR s-au abținut.

La 15 septembrie, președintele Klaus Iohannis a retrimis legea la Parlament, pentru reexaminare, menționând că aceasta a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale.

”Într-o ţară membră a Uniunii Europene, puternic ataşată de valorile şi principiile europene, deschiderea către dialog, abordarea matură a subiectelor ce riscă să genereze falii în societate, promovarea toleranţei şi a respectului faţă de demnitatea umană sunt pilonii pe care România trebuie să se bazeze în permanenţă. În acest proces, autorităţile statului au o responsabilitate majoră”, spunea atunci președintele.

Posibil ca aceste argumente să-i fi convins pe liberali să-și schimbe poziția dar, după câte se vede, aceasta nu a servit la nimic. Legea a fost adoptată, iar acum va merge la promulgare.

Dar de ce această lege este problematică?

Să ne amintim, aceasta a fost votată, cu destul entuziasm parlamentar, în luna mai, în plină campanie a Budapestei legată de cei 100 de ani scurși de la semnarea Tratatului de la Trianon, între puterile învingătoare din Primul Război Mondial și Ungaria, prin care erau consfințite granițele acesteia din urmă.

Regimul iliberal al lui Viktor Orban se lansa atunci într-un discurs de autovictimizare, până la a cere compensații pentru Ungaria ca urmare a actului semnat acum un secol.

Poate că aceasta a avut un ecou în plan intern, unde a zgândărit sentimentele naționaliste. Dar în plan european, în Europa anului 2020, Viktor Orban, déjà izolat din cauza derapajelor sale de la statul de drept și normele democrației, n-a făcut decât să se umple de ridicol.  

Numeroase voci din rândul istoricilor români au atras încă de atunci atenția: crearea României mari nu este o urmare a Tratatului de la Trianon, ci a voinței pe care poporul a exprimat-o, la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918. Un act exprimat în spiritul wilsonian al Europei liberale.

Cu alte cuvinte, unitatea națională nu a fost obținută la ”masa verde”, printr-un act care, așa cum s-a făcut, se poate și desface.

Or, dând o asemenea importanță Tratatului de la Trianon, parlamentarii români n-au făcut decât să ridice, inabil, mănușa aruncată de Viktor Orban și să intre, astfel, în jocul lui, care nu are nimic de-a face cu valorile unei Europe tolerante și unite.

www.rfi.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe