Profesorii secularişti contestă în stradă introducerea studierii Coranului la gimnaziu. Policienii conservatori văd aici o adâncire a europenităţii democraţiei turceşti. De Ovidiu Nahoi – din FP România nr. 28 (mai/ iunie 2012)

Întâmplarea a făcut ca, în ziua din martie în care aveam programate întâlnirile la Parlamentul de la Ankara, în fața edificiului să se producă și unele dintre cele mai mediatizate proteste față de noul proiect de lege a educației, susținut de guvernul AKP condus de popularul Recep Tayyip Erdogan. După obiceiul locului, protestele sunt îndârjite, iar reacția polițiștilor, extrem de dură. Se lasă cu lupte corp la corp, cu arcade și nasuri sparte, tunuri cu apă puse pe manifestanți. Manifestanții sunt profesori, nemulțumiți că în noua formulă a legii educației, studiul Coranului va fi introdus, opțional, în ciclul secundar.

Ar fi o lovitură simbolică dată tradiției recente: separarea dintre religie și stat, lăsată cu limbă de moarte de părintele Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. „AKP are o agendă ascunsă împotriva secularismului. Ei utilizează religia ca pe un factor de menținere la putere”, spune Kemal Kılıçdaroğlu, președintele Partidului Republican, acum în opoziţie. Liderii AKP răspund, cu mâna pe inimă, că nici nu se gândesc la așa ceva. Dimpotrivă, nu fac decât să adâncească democrația în statul turc modern. Prin amendamentele constituționale din 2010, Armata și-a pierdut pârgiile de intervenție în viața politică, prin care putea răsturna guverne sau interzice formațiuni islamiste. Iar o Comisie de Conciliere, alcătuită din reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare, pregăteşte o nouă Constituţie, civilă, care va promova democraţia, statul de drept şi libertăţile fundamentale.

Partea europeană

De unde și frustrarea elitelor turce în fața blocării negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană. „Pur și simplu, nu suntem tratați cu fair-play”, spune ministrul turc al afacerilor europene, Egemen Bagiș.  Discutăm cu ministrul turc chiar pe malul Bosforului, pe terasa unuia dintre palatele imperiale de secol XIX, simboluri ale decadenței otomane dar și ale dorinței ultimilor sultani de a imita stilul Europei, de a se revendica drept parte a continentului cu care se aflaseră de secole pe picior de război.

Celebrul pod peste Bosfor se află chiar deasupra noastră. Panglica de beton făcută să unească două continente apare mereu în celebrele telenovele turcești, cu bărbați bine îmbrăcați şi femei cu comportament european, care au devenit unul dintre elementele importante de influență turcească în zona fostului Imperiu Otoman. „Turcia este pentru aceste țări sursă de inspirație. Oamenii din Tunisia, din Libia și din alte țări și-au riscat viețile ca să fie ca turcii, să aibă mai multă libertate de expresie, să aibă mai multe libertăți politice, sistem pluripartit, libertate economică. Atunci când negociem cu Uniunea Europeană, ne simțim responsabili nu doar pentru cei 75 de milioane de turci, dar și pentru cei peste 1,5 miliarde de musulmani din întreaga lume, pentru oamenii din Africa, din Asia, care se simt izolați de lume”, spune ministrul Bagiș.

Influenţa Turciei în regiune este asigurată şi de cifrele dezvoltării ţării – care se succed cu repeziciune pe masă, la concurență cu mezzele, antreurile turcești, servite la prânzul pe care îl luăm împreună cu ministrul Bagiș. Mezzele merg bine cu vinul anatolian, dar ministrul și asistenții săi preferă sucurile din fructe. Nu-i veți vedea niciodată pe cei din AKP gustând alcool, cel puțin nu în public, explică un diplomat european de la Ankara. Exponenți ai unei clase de mijloc întreprinzătoare dar tradiționaliste, opuse însă partidelor „tradiționale”, liderii AKP au grijă de imaginea lor. În privința lor, gândiți-vă mai mult la tradiție decât la islamism, spune diplomatul european. Cu o precizare: religia și tradiția merg în Turcia mână în mână, iar liderii de la Ankara sper să intre în Europa cu amândouă.

Ovidiu Nahoi este jurnalist, editorialist la Adevărul şi realizator la The Money Channel.

Efigia modernităţii Turciei

La discuţie, lângă Kılıçdaroğlu stă o deputată al cărui tată este personaj istoric. Astăzi, Mustafa İsmet İnönü, mort în 1973, la 35 de ani după Atatürk, își doarme somnul de veci pe colina înverzită din Anakara, unde se află Memorialul părintelui Turciei moderne. Grupuri de elevi, de militari sau simpli vizitatori individuali vin în fiecare zi în vizită la Memorial. Se reculeg la mausoleul părintelui națiunii și trec apoi în încăperile dedicate vieții acestuia. Imagini panoramice de la Galiopoli, bătălia fondatoare a Turciei contemporane, o colecție de obiecte personale, două statui în ceară, citate și mărturii documentare despre reformarea fiecărui domeniu al vieții publice – de la educație la construirea instituțiilor democratice, de la organizarea armatei moderne la introducerea alfabetului latin și până la adoptarea hainelor occidentale în locul portului tradițional oriental. Pare că niciun domeniu al vieții nu a scăpat viziunii înnoitoare a lui Atatürk. Foarte mult pentru un singur om, a cărui privire severă nu doar că veghează asupra tuturor locurilor publice – de la instituțiile statului până la sălile de așteptare din aeroporturi, dar poate fi întâlnită și în cafenele, locante și prăvălii. Și atunci, poate poate fi el scos din conștiința publică?