de Ovidiu Nahoi

Polonia joacă tare. Într-un articol publicat în această săptămână în „Financial Times“, premierul polonez Donald Tusk a propus constituirea Uniunii Europene a Energiei. Ar urma, printre altele, să se înfiinţeze o entitate comună care să asigure aprovizionarea cu resurse energetice a tuturor celor 28 de state membre.

Dacă o asemenea iniţiativă ar prinde viaţă, Gazprom – adică Rusia – ar avea în faţă un client strategic şi, se ştie, cel care cumpără mult obţine şi preţuri mai bune. Evident, Gazprom îi poate spune unui client mai mic şi dependent în mare măsură de livrările sale: „Nu-ţi convine? La revedere!”. Însă Gazprom nu s-ar putea lipsi de un client de talia Uniunii Europene. O fi ea Uniunea Europeană dependentă în proporţie de circa 30% de gazele ruseşti, dar şi 80% din exporturile Gazprom  merg către Europa.

Întrebarea, este, în cazul acesta, cum de uniunea energetică nu s-a făcut până acum. Răspunsul e simplu: din cauza egoismelor naţionale. Egoisme care, iată, servesc de minune şi intereselor Rusiei: cu cât piaţa europeană a energiei este mai fragmentată, cu atât sunt statele mai vulnerabile la „pârghia politico-energetică” manevrată de la Moscova.

În interesul său de a rupe această vulnerabilitate, Polonia şi-a asigurat deja un sprijin important de la Paris, acolo unde premierul Tusk a fost primit, joi, de preşedintele Francois Hollande.

În conferinţa de presă comună, preşedintele Hollande a afirmat că, de acum înainte, Uniunea Europeană a Energiei poate fi considerată o propunere polono-franceză.

Să deschidem aici o scurtă şi tristă paranteză şi să constatăm că atunci când liderii români merg la Paris, discuţia este despre Schengen, despre romi şi despre MCV. Liderii polonezi discută cu Parisul mari proiecte europene. Diferenţă de calibru şi de credibilitate. Paranteză închisă.

Adevarul este că Donald Tusk a ştiut la ce uşă să bată. Tandemul franco-german s-a cam destramat şi toată lumea e în principiu de acord că Germania a rămas singură la timona Uniunii Europene. Germania, altfel beneficiara unor contracte preferenţiale cu Rusia, ceea ce contribuie, evident, şi la plusul ei de competitivitate faţă de ceilalţi membri ai Uniunii. Parisul găseşte acum ocazia de a reveni în joc şi de a pune un cartof fierbinte în mâna Berlinului. Înrăutăţirea situaţiei din Ucraina a jucat, paradoxal, de partea Poloniei, ajutând Parisul să iasă din atitudinea sa mai rezervată fata de criza din Răsărit.

Un coş energetic comun ar fi în favoarea multor state europene, dar nu chiar o veste minunată şi pentru Germania, ale cărei aranjamente individuale cu Rusia sunt oricum avantajoase.

Acum însă, atitudinea agresivă a Rusiei ar putea grăbi crearea Uniunii Europene a Energiei. Ar putea, dacă statele europene ar pune mai mult preţ pe solidaritate.

Odată ce premierul Tusk a obţinut sprijinul Parisului, problema are toate şansele să intre pe agenda europeană. Ca de obicei, discuţiile pot dura şi se va ajunge la o solutie de compromis, care să nu deranjeze foarte tare nici Germania.

Chiar dacă nu este atât de dependentă de gazul rusesc precum alte state din regiune, România are tot interesul să susţină propunerea poloneză. În primul rând, din considerente strategice – orice slăbire a „pârghiei politico-energetice” a Rusiei este bună pentru noi. În al doilea rând, din considerente de solidaritate europeană. Trebuie să oferim solidaritate, nu doar să pretindem. Şi în al treilea rând, pentru că, oricum, dacă partenerii noştri vor avea probleme din cauza tăierii gazului rusesc, va suferi imediat şi economia noastră. Circa 70% din exportul  nostru este orientat spre Europa.

Până la scrierea acestor rânduri nu a existat niciun semnal oficial de la Bucureşti pentru susţinetrea iniţiativei poloneze. Probabil că războiul declaraţiilor televizate este mai important. Din păcate.