de Ovidiu Nahoi

În ciuda  numeroaselor crize pe care le-a traversat în ultimii ani Uniunea Europeană a reușit un lucru remarcabil: legile și reglementările sale au stabilit norme globale. Acest lucru face din blocul european un model al secolului XXI. Iată tema unui eseu semnat de Ullrich Fichtner, redactorul-șef al revistei germane Der Spiegel.

O criză a Europei? Imposibilitatea Uniunii Europene de a-și depăși condiția de jucător global de rangul doi? Pierderea de către Occident a supremației în fața Asiei? Toate aceste teme sunt discutate în presa internațională și mulți comentatori deplâng o relevanță prea mică a Europei în lumea de azi, în contrast evident cu greutatea ei economică și comercială.

Ei bine, redactorul-șef al revistei Der Spiegel vine cu o abordare împotriva curentului. De fapt, spune el, lumea secolului XXI se modelează după standardele europene.

Autorul ne îndeamnă să privim înapoi, cam în jurul anului 1800, când industrializarea abia începea să decoleze în Europa. Atunci,  jumătate din populația lumii trăia în Asia. Și, în consecință, jumătate din producția economică mondială era generată acolo. Într-o sută de ani, cota Asiei din economia mondială avea să scadă la doar o cincime, tocmai ca urmare a avansului tehnologic al Europei.

Pentru cercetătorul de la Harvard, Joseph Nye, în loc să vorbim despre ascensiunea Asiei și Chinei, mai degrabă ar trebui să ne referim la o „întoarcere” întârziată.

Din acest punct de vedere, spune redactorul-șef al revistei Der Spiegel, creșterea Chinei nu este în niciun caz un dezavantaj. În definitiv, redresarea Asiei promovează, de asemenea, creșterea economiei globale în ansamblu, așa că ”plăcinta” generală care trebuie împărțită este în creștere – invlusiv pentru europeni.

Ca atare, atâta timp cât China nu caută dominația pe termen lung și se străduiește în schimb să-și găsească locul în economia mondială, atunci Europa ar trebui să accepte și să contribuie la modelarea acestui proces.

Acordul de principiu încheiat între UE și China indică această direcție.

Și, de fapt, în fiecare zi, pe tot globul, se întâmplă lucruri miraculoase, care scapă majorității europenilor.

Companiile de tehnologie din California își construiesc dispozitivele în conformitate cu reglementările UE. Producătorii de cacao din Ghana și Ecuador își transformă operațiunile pentru a respecta standardele europene. Blocurile comerciale, precum cel al țărilor din America de Sud se organizează după modelul UE.

Lanțuri de fast-food precum McDonald’s, Subway sau Wendy’s scot aditivi chimici din produsele lor, deoarece UE nu-i permite. Adidas, Nike sau Zara schimbă compoziția plasticului din pantofii din întreaga lume pentru a fi mai puțin toxic, conform normelor UE.

Atunci când Microsoft, Google, Apple, Intel sau alte companii mari se dau în judecată reciproc pentru infracțiuni în materie de concurență, nu își duc cazul la San Francisco sau New York – ci solicită Comisiei Europene să arbitreze.

Poziția Europei privind protecția datelor, cunoscută sub denumirea de GDPR, a devenit rapid un standard global pe care nicio companie și nici o țară nu-l mai poate ignora.

Iar lista exemplelor este cu mult mai lungă. Toate acestea conduc la concluzia, pe cât de greu de crezut la prima vedere, pe atât de corectă, că globalizarea de astăzi este de fapt o „europenizare” – și aceasta nu a fost scrisă în broșurile publicitare ale UE, ci în revista britanică The Economist, adevărată biblie a capitalismului liberal.

Ca atare, când vorbim de criza existențială a Europei, s-ar putea să ne scape ceea ce restul lumii a văzut deja: că am reușit să transformăm un întreg continent într-un model pentru secolul 21. Iar asta înseamnă nimic mai mult decât o putere mondială.

www.rfi.ro