Matei Bogdan
Publicat în 5 februarie 2020, 18:44 / 37 elite & idei

Ovidiu Raeţchi a aflat câte grădiniţe s-au construit în Bucureşti, din 2016 până în prezent.

Ovidiu Raeţchi a aflat câte grădiniţe s-au construit în Bucureşti, din 2016 până în prezent.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a cerut Ministerului Educaţiei Naţionale o centralizare a grădiniţelor de stat construite din 2016 până în 2019, în Bucureşti, pe fiecare sector în parte. Liberalul spune că Gabriela Firea a promis că va construi 20 de grădiniţe în mandatul său.
În răspunsul primit de la Ministerul Educaţiei Naţionale, se precizează că, în perioada 2016-2019, nicio grădiniţă publică de stat nu a fost dată în folosinţă, în niciunul din sectoarele Capitalei.
Deputatul Ovidiu Raeţchi a cerut informaţiile în condiţiile în care, potrivit datelor publicate, la începutul lui 2019, de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în Bucureşti sunt 124 de grădiniţe de stat. „În programul de guvernare locală, doamna primar Gabriela Firea şi-a asumat construirea a 20 de grădinişe cu program prelungit, cu o capacitate totală de 2.500 de locuri”, a scris Raeţchi în interpelare.
www.libertatea.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe