Adevărul e ca lupta ideologică dintre „cultura manelistă” și „cultura magna” e deja irelevantă sociologic. Verdictul e dat. Și verdictul este sinteza.
Nu, nu vom mai avea în curând (sau nu mai avem deja), pe scena publică, o „cultură mare”, oficială, de referință, dirijată de „elite”, care se înfruntă cu o cultură minoră, a „marginalilor”, a cartierelor muncitorești și a „mahalalelor”. E un clivaj al anilor 1990, care s-a estompat treptat. Inevitabil, cultura „marginală”, a „manelei” crește, intră în modernitate, chiar se rafinează, în timp ce „cultura oficială” începe să-i trimită bezele, pentru că acolo e publicul și acolo sunt banii. Și mai e încă un lucru, esențial pentru orice cultură, oricât de sofisticată: sunt acolo, în expresivitea populară, nerafinată, o vitalitate și o creativitate spontană, care nu pot fi ignorate.
Ne place sau nu, vrem sau nu, cultura publică de mâine e una a sintezei. E un fenomen prin care Occidentul a trecut deja; noi nu suntem speciali, ci mai degrabă în întârziere.