Pentru o bună înțelegere a conflictului din Ucraina recomand o scurtă privire asupra războiului arabo-israelian din 1948-1949 (Războiul de Independență în istoriografia israeliană). Cartea lui Benny Morris – un istoric cel puțin nonconformist – e un reper îndeobște utilizat („1948: A History of the First Arab-Israeli War”). Asemănările geografice, logistice și politice sunt, veți vedea, frapante.
Ca și în estul Ucrainei, un război civil începuse în Palestina încă din 1947 (dacă nu din 1936), când Națiunile Unite au propus un plan de partiție teritorială – iar acest conflict de mică intensitate nu a făcut decât să dezvolte capacitatea operațională a Haganei (din mai 1948 – Tzahal).
Statele arabe înconjurau micul teritoriu evreiesc din toate direcțiile, cu excepția ieșirii la Mediterana din jurul Tel Avivului (similară cu ieșirea Ucrainei la Marea Neagră): Egiptul la sud, Libanul la nord, Iordania la est, Siria și Irakul în nord-est (vezi Belarus, Transnistria, Crimeea). Imediat după ce Ben Gurion a proclamat fondarea statului Israel, atacul arab a pornit pe (cel putin) trei direcții: egiptenii veneau spre Tel Aviv, irakienii, sirienii și o armată arabă multinațională ținteau spre Haifa (și Netanya) iar iordanienii și alte forțe mixte acționau în jurul Ierusalimului.
Momentul de cumpănă al confruntării a fost prima lună de război (15 mai-11 iunie), când șocul invaziei pe mai multe direcții a trebuit suportat de o armată mică și încă prost înarmată (nu toți luptătorii aveau arme), deși experimentată și cu moral puternic. Egiptenii și irakienii au pătruns spre zona critică a Tel Avivului, iar iordanienii au ținut sub control Ierusalimul. Din clipa în care acest avânt inițial s-a stins, nicio alta tentativă de a prelua inițiativa nu a mai dat rezultate. Cu fiecare zi care trecea, Israelul reușea sa primească armament suplimentar, în timp ce statele arabe (mai puțin Transiordania) rămâneau fără stocuri de muniție. Grupurile de luptă aflate departe de casă erau greu de aprovizionat și criza logistica se adâncea de la o săptămână la alta (egiptenii, între care se afla și viitorul președinte Nasser, au suferit inclusiv de foame). Moralul scădea dramatic în lipsa oricărui progres semnificativ.
Dacă 1. lovitura inițială de șoc nu îți reușește, dacă 2. ratezi obiectivul de a atinge capitala adversarului, dacă 3. lupta se cronicizează în pungi statice și dacă 4. trupele aflate în defensivă beneficiază de un flux masiv de armament performant și au un moral ridicat e foarte probabil ca lucrurile să meargă din ce în ce mai prost pentru tine – asta pare să fie lecția strategică din 1948 și din 2022.