Pregătirea pentru o pandemie – trebuia să înțelegem asta la nivel global încă din 1918, dar eram prea epuizați de razboi – e o responsabilitate care poate fi gestionată corect numai de armată, nu de un departament civil. Pandemia e un fenomen atât de vast și de rar, încât un serviciu civil de tip „departamentul de sănătate publică” nu va fi niciodata capabil să îl aștepte corespunzător. Pentru că o pandemie trebuie așteptată, în medie, un secol: cu „arma la picior”, cu stocuri uriașe de măști și aparate de oxigen, cu proceduri pentru carantină. Iar un secol e prea mult pentru un serviciu civil: bugetele vor fi tăiate de la un an la altul, depozitele se vor goli, profesionistii se vor orienta spre mediul privat. Singura structură capabilă să pregătească vreme de un veac, prin exerciții și simulări, o intervenție eficientă în caz de pandemie este armata. Si războaiele de dimensiuni globale sunt, în fond, fenomene la fel de rare ca pandemiile – iar armata are proceduri pentru a fi oricând pregătită în caz de conflict. O lecție certă a pandemiei Covid-19 va fi transferarea responsabilităților de pregătire pentru pandemie, la nivel global, către structurile de apărare, în cadrul unor servicii epidemiologice specializate, care să monitorizeze informația epidemiologică așa cum o monitorizează pe cea militară (toate statele au fost deplorabil de lente în înțelegerea situației din China), care să pregătească procese industriale pentru producere rapidă de aparatură medicală adecvată noilor amenințări (industria mondială are azi nevoie de două luni pentru a se reorienta către fabricarea aparatelor de suport în terapia intensivă) și care să propună rapid strategii eficiente de carantinare și tratament. Nu în ultimul rând, denunțarea și eliminarea situațiilor care favorizează apariția unui virus de tip Covid-19 – cum sunt piețele umede din Asia – a devenit acum o chestiune de siguranță națională și globală, care trebuie să intre în responsabilitatea structurilor de intelligence.