Ovidiu Raețchi: Voi depune un proiect pentru combaterea fenomenului ‘parcagiilor’; munca în folosul comunității – printre sancțiuni
Deputatul liberal Ovidiu Raețchi va depune în aceste zile la Parlament un proiect de lege care își propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare și care prevede că ”parcagiii” pot fi sancționați fie cu prestarea a 50 de zile de activități neremunerate în folosul comunității, fie pot fi condamnați la închisoare dacă infracțiunea este înfăptuită de mai multe ori.
”Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă și care își propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizați cu fenomenul ‘parcagiilor’ de serviciu, mai ales în București și marile orașe, și care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin amenințări, prin folosirea unui limbaj licențios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează și condiționează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control și care are nevoie de un răspuns pe măsură”, precizează deputatul, potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES.
Ovidiu Raețchi a subliniat că infracțiuni similare sunt sancționate cu închisoarea sau amenda, potrivit Codului penal.
”Potrivit proiectului de lege pe care l-am inițiat, cel care înfăptuiește această infracțiune pentru prima dată are posibilitatea de a presta un număr de 50 de zile de activități neremunerate în folosul comunității. În cazul în care repetă infracțiunea, atunci cel care percepe o taxă de parcare fără să aibă autorizare în acest sens sau drept de folosință asupra spațiului respectiv poate fi sancționat cu închisoare de la 6 luni la 1 an. La ora actuală, Poliția nu dispune de o legislație clară și eficientă pentru combaterea acestui fenomen. Proiectul de lege va fi depus în aceste zile la Camera Deputaților”, arată Raețchi.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


