Dr. Ion POPESCU este parlamentar in Rada Suprema a Ucrainei si a fost de acord sa stea de vorba cu scriitorul roman stabilit in SUA, Gabriel Teodor Gherasim, despre problemele pe care le confrunta romanii in spatiul Bucovinei de Nord. Interviul a fost publicat pe site-ul romanian global news.ro

Gabriel Teodor Gherasim: Dr. Popescu, descrieti-ne prima confruntare dintre românii bucovineni şi armata sovietică, care s-a produs la 6 februarie 1941.

Dr. Ion Popescu: Atunci, cca. 150 persoane (după alte informaţii – aproximativ 400-500) din satele din stânga Prutului, Mahala, Buda, Cotul-Ostriţei şi Boian, au încercat să treacă graniţa în apropiere de satul Lunca. Acolo, însă, la cca. 600 metri de linia de demarcaţie, în lunca Prutului, au fost întâmpinaţi cu focuri de mitralieră de grănicerii sovietici şi doar 56 dintre ei au reuşit să se salveze, 44 de participanţi la această acţiune au fost arestaţi, dintre care 12 au fost condamnaţi la moarte, iar ceilalţi 32 – la 10 ani de închisoare. Românii bucovinei, basarabeni şi herţeni nu erau protejaţi nici în România, pentru că majoritatea acestor refugiaţi au fost extrădaţi mai târziu autorităţilor sovietice, majoritatea fiind trimişi în lagărele din Siberia, Kazahstan şi Asia Centrală. Sistarea procesului de primire a petiţiilor a provocat nemulţumire în rândul populaţiei, deoarece mulţi oameni au considerat că vor fi privaţi, spre deosebire de concetăţenii lor mai norocoşi, de dreptul de a se strămuta în România. Din această cauză, la 26 martie 1941, la Storojineţ s-au adunat mai multe sute de ţărani din localităţile Ropcea, Cupca, Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Ciudei şi din suburbiile centrului raional. Secretarul organizaţiei raionale de partid a refuzat să discute cu mulţimea adunată, specificând că se aşteaptă sosirea din clipă în clipă a unui reprezentant al Kievului. Persoana respectivă era Vasile Luca, unul dintre militanţii PCR, stabilit în 1940 în URSS şi ales deputat în Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene din partea regiunii Cernăuţi, la alegerile din ianuarie 1941. Acesta a încercat «să convingă» mulţimea «că România practic nu există ca stat» şi că bucovinenii ar avea numai de câştigat de pe urma instaurării puterii sovietice. Respingând şi huiduind discursul acestui reprezentant al noii stăpâniri, oamenii au decis, în urma unor deliberări, ca în ziua de 1 aprilie toţi cei care doresc să plece în România să se întâlnească în Suceveni pentru a porni în mod organizat spre frontieră. Interesant este faptul că şi la adunarea din Pătrăuţii-de-Jos, din 28 martie 1941, la care au participat circa 400 de ţărani, organizatorul adunării, Gheorghe Crăsneanu, a amânat plecarea tot pentru 1 aprilie. Şi cea mai mare tragedies-a produs anume la 1 aprilie 1941, când aproximativ 2.000-3.000 de locuitori din satele de pe valea Siretului au încercat să se refugieze în România. Ei însă au fost opriţi de grănicerii sovietici în apropiere de satul Fântâna-Albă, unde cca. 200 de oameni au fost împuşcaţi , mulţi au fost răniţi sau, mai târziu, arestaţi şi reprimaţi. Cei care n-au fost seceraţi de gloanţe, fiind numai răniţi, au fost prinşi, legaţi de cozile cailor, târţi la gropile comune, săpate din timp, unde au fost omorâţi cu lovituri de hârleţe sau aruncaţi în ele de vii. Alţii, după interogatoriile luate în beciurile NKVD-ului din Hliboca şi după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins. De asemenea la 1 aprilie, în jurul orei 19, un grup de circa 100 de locuitori ai satelor Carapciu, Iordăneşti şi Prisăcăreni au fost atacaţi lângă graniţă, 24 dintre aceştia fiind ucişi, iar alţi 43 răniţi. După consumarea evenimentelor şi încheierea anchetei, un număr de 22 de persoane au fost deferite justiţiei. În conformitate cu concluziile dosarului penal nr. 12 969/1941, la 4 decembrie 1942, un tribunal militar sovietic a condamnat la moarte o persoană, alte 15 fiind pedepsite cu câte 10 ani de muncă silnică în lagăr, confiscarea avutului şi deportare. Încă şase persoane au fost judecate în dosarul nr. 2 976/1941, fiind condamnate la câte 8 ani de lagăr şi confiscarea avutului. Potrivit legislaţiei sovietice, familiile lor, împreună cu restul participanţilor marşului de la Fântâna-Albă, urmau a fi deportate în Siberia şi Kazahstan. În acest sens, în lunile aprilie-mai 1941, reprezentanţii administraţiei locale din raioanele Hliboca, Herţa, Storojineţ, Noua-Suliţa şi Vijniţa au început să întocmească listele respective. În ajunul izbucnirii războiului a mai avut loc un măcel îngrozitor pe Costişa, în partea de est a satului Proboteşti, nu departe de Herţa. Cea de a doua etapă a suprimării elementului românescdin actuala regiune Cernăuţi s-a desfăşurat sub semnul deportării a circa 13 mii de familii în Siberia, Kazahstanul de Nord şi Republica Sovietică Autonomă Komi. Aceste deportări oribile au avut loc între 12 şi 14 iunie 1941. Dacă peste zece zile nu ar fi început războiul, probabil că o jumătate din populaţia regiunii Cernăuţi ar fi fost deportată. Pentru a urgenta soluţionarea chestiunii «duşmanilor orânduirii socialiste», în primăvara anului 1941, la Cernăuţi şi în centrele raionale, au fost constituitenişte organisme extrajudiciare, numite «troici». În urma hotărârilor adoptate de acestea, în zilele de 9-14 iunie 1941, au fost arestate şi deportate în regiunea Komi, din Rusia, 924 de persoane. Întreaga operaţiune a fost pregătită din timp şi realizată în baza Planului operativ referitor la conducerea operaţimilor legate de ridicarea elementului antisovietic, care prevedea: «La 11 iunie 1941, ora 20, a se efectua consfătuirea operativă a întregului aparat operativ din NKGB şi NKVD, pe baza căreia să se lucreze directiva Statului Major de district. Să se instruiască aparatul de agenţi informatori în părţile respective la descoperirea la timp a persoanelor, care au intenţia de a executa acte teroriste, diversiuni, a fugi nelegal peste frontieră şi a împrăştia versiuni antisovietice printre locuitori. În scopul de a împiedica posibilitatea unor asemenea încercări de trecere nelegală peste frontieră, tocmai în perioada pregătirii operative, precum şi în timpul executării acestora, să se coordoneze activitatea cu comendaturile de grăniceri de frontieră, orientând pe aceştia asupra măsurilor luate de RO din NKVD, în legătură cu deportarea elementului antisovietic. La 12 iunie a.c. ora 19, în legătură cu RIK (Raionnyi Ispolnitelinyi Komitet) a efectua consfătuirea instructivă a comuniştilor, repartizaţi pentru participarea la operaţie, după care să fie ataşaţi grupelor operative. La ora 1 noaptea agenţii operativi, împreună cu comuniştii, aleşi pe direcţii de către RPK (Raionnyi Partiinyi Komitet – Comitetul raional de partid) să sosească la punctele, unde se vor efectua operaţiile. Aparatul operativ, la sosirea în sat, este obligat ca, până la începutul operaţiei, să stabilească pe căi neoficiale situaţia. Dacă expulzabilul este acasă, a stabili precis locul, cum este situată casa, depărtarea ei ş.a., şi numai după aceea, conform ordinelor, la ora 2 şi jumătate noaptea, împreună cu personalul întărit a se îndrepta spre locuinţa expulzabilului, calculând astfel, încât exact la ora 3 noaptea să se înceapă operaţia». Soarta celor arestaţi au împărtăşit-o, la 13 iunie, şi peste 5 mii de membri ai familiilor lor, categorisiţi drept «susţinători ai duşmanilor poporului», care au fost încărcaţi în vagoane pentru vite şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Dar împreună cu aceşti nenorociţi au fost ridicaţi şi oameni absolut nevinovaţi.

Gabriel Teodor Gherasim: Ce populaţie avea Bucovina şi Basarabia în 1940?

Dr. Ion Popescu:  În perioada 1940-1941 a scăzut în mod dramatic mai ales populaţia urbană a Bucovinei. La Cernăuţi locuiau în 1941 doar 66.436 de locuitori comparativ cu 112.427 persoane în 1930 — adică populaţia oraşului a scăzut cu 45.991 persoane sau cu 40,9%. În perioada 1940-1941 au fost afectate cel mai dramatic astfel de categorii sociale, precum negustorii, meseriaşii, funcţionarii, profesioniştii liberi. Potrivit analizei consecinţelor ocupaţiei sovietice în perioada iunie 1940 – iunie 1941 pentru populaţia din judeţele guvernământului Bucovinei, au fost deportate, represate sau au dispărut 36.129 de persoane, dintre care 14.942 din judeţul Hotin, 8.319 – din judeţul Cernăuţi, 4.387 – judeţul Storojineţ, 1.467 – judeţul Rădăuţi, 1.996 – din judeţul Dorohoi (adică din satele din zona Herţei) şi 5.018 persoane din oraşul Cernăuţi. În ciuda tuturor dificultăţilor, situaţia privind componenţa naţională a teritoriului regiunii Cernăuţi imediat după revenirea acestui teritoriu în componenţa României în linii generale totuşi poate fi estimată. Aşa, după un an de stăpânire sovietică, de repatriere a etnicilor germani şi maghiari, de deportare a evreilor, de refugiere sau deportare a unui număr mare de români, polonezi, ucraineni, guvernământul Bucovina avea următoarea structură etno-demografică a populaţiei: Referindu-se doar la zona nordbucovineană şi a Ţinutului Herţa(fără nordul judeţului Hotin) a regiunii Cernăuţi, Marian Olaru constata: «Populaţia estimată a regiunii ocupate de sovietici din fosta Bucovină, împreună cu cea a Herţei, era de 545.267 locuitori, din care, în 1946, românii reprezentau 37% şi ucrainenii 45%. În urma instaurării dominaţiei sovietice, pe teritoriul de nord al fostei Bucovine s-au produs importante schimbări demografice.