În următoarea ediţie a FP România ne mai întrebăm o dată de unde figuri noi în politică. Poate din biserici?

Ce fac evlavioşii după ce ies din biserică? Devin schizoizi, martiri? De ce nu iau puterea fariseilor?

Faţă de Occident, se pare că în România bisericile sunt pline nu doar de Paşte – şi sunt pline mai ales cu tineri. Mai mult, o seamă de creştini, iată, practicanţi, participă serile la agape spirituale, unde citesc spiritul vremilor prin litera Bibliei. Mulţi dintre ei fac studii înalte ori au deja cariere profesionale – nu sunt deloc săraci cu duhul. Rămâne doar să pună mâna şi pe împărăţia pământească.

Dar vocea lor nu se aude, ţintit şi pregnant, în agora. Nu contestă vehement imoralitatea moravurilor publice, din politică şi chiar din economie (nu doar din alcov) – în loc să schimbe lucrurile, par să fie mai tentaţi de un martiriu care nu e decât masochism.

Se agregă noi mişcări politice, dintre care unele au şi crezuri. Noua Republică afişează la vedere valori creştine, dar nu poate fi ordin religios. PDL are o aripă creştin-democrată… Nu se arată însă nicio ASCOR post-universitară, a vârstelor adulte. Care să funcţioneze ca o veritabilă „Inchiziţie” a moravurilor publice şi mai ales să promoveze candidaţi cu profil şi un discurs care să inspire mai multă încredere şi decât Biserica.

În răstimp, preoţi care stau sub vremi precum sub umbrela de plajă cădelniţează autorităţile, locale şi centrale – când nu le aşază în rând cu sfinţii, pe pereţii noilor biserici, ctitorite din bani publici. Iar şefii lor au o trist de lungă istorie a acomodării cu regimurile.

Ideea creştină a fost confiscată de bacii Becali şi Vadim, care o demonetizează cum fac şi cu democraţia. Nu are loc însă nicio acţiune a pravoslavnicilor de a-i pune la locul lor, nu se proferează nicio anatemizare a metodelor prin care s-au urcat pe podium.

Creştinii nu pot să aştepte ceva atât de mult precum mântuirea sufletului fără să facă ceva la fel de mult pentru asta, eventual să lucre la mântuirea neamului. Postul nu ajunge. Neîncălcarea preceptelor nu ajunge. Trebuie măsuri active.

Ce le lipseşte? Dan Puric s-a inventat

În lipsa acţiunii, nu sunt decât alţi asistaţi, masă de manevră.

PS. O mişcare creştină credibilă ar ocupa mai onest o nişă, exploatată acum de toţi fariseii. Dar un partid conservator pur şi dur nu ar fi automat o fericire.

Vezi şi critica Modelului Puric

(…) Pe aceeaşi filiaţie, cu acelaşi tip de paraşută, Dan Puric descinde, în spaţiul autohton, într-un stand-up comedy cu parfum legionaroid, ceva light, ca un șpriț de vară faţă de încărcătură nociv-dramatică din discursurile lui Nae Ionescu. Mim cu vocaţie, el încearcă o reconstrucţie surogat în epoca deconstrucţiei generale.

Entuziasmul cu care este recenzat de leadershipul bisericii noastre, de elita ortodoxă, dar şi insistenţa cu care e promovat de intelligence-ul conceptual românesc, deasupra zgomotului de fond al societăţii, modul în care se face, prin intermediul său, recuperarea unor ansambluri de coduri si reîncărcarea mitologică ne duce cu gândul la existenţa unui proiect. Vorbind de un proiect, vorbim de valoare de întrebuinţare.

Reclădirea miturilor pe pat ortodox e însă o armă cu două tăișuri. Orice dezvoltare conceptuală grefată pe ortodoxie este greşit vectorizată şi ne plasează în context non-occidental, spre estul funest. – Marius Stoian

Articol publicat pe http://petremunteanu.ideilibere.ro/