Noua ediţie FP România este încă o victimă a marii crize politice interne. Ne-a consumat mult prea mult din spaţiul editorial, ca şi din timpul de lucru. E drept, am cules o colecţie de convingeri personale, analize reci şi idei neaşteptate – de la doamnele Laura Ştefan, Kim Lane Scheppele şi Zoe Petre – aflate la ani lumină de glumele proaste cu care joacă ping-pong actorii de pe scena politică bucureşteană. De parcă i-am plăti să se joace. Noroc, realmente noroc, că celelalte capitale ale României sunt acum Bruxelles şi Washington (sau invers, dar iată că nu mai contează, s-au alertat la unison) – după cum explică, aproape birocratic, grupul de tineri europenişti Europuls, şi, conceptual-pasional, diplomatul americanofon Andrei Ţărnea.

N-am mai avut destule pagini pentru a descrie mai pe larg încă o modalitate prin care, în acest timp, China ia conducerea lumii. Viitorul urban e Made in China, cu bune (autobuze care trec peste ambuteiaje) şi nu tocmai bune (zgârâie-nori din prefabricate, ridicaţi la repezeală). În timp ce omenirea – ce cuvânt mare pentru o cultură mică – se mută la oraş, românimea se mută din ţară sau la ţară (unde încă nu s-a generalizat apa curentă). Iar Bucureştiul rămâne o mare parcare – acum şi subterană! Europa nu are decât trei prezenţe în lista celor 75 de aglomerări umane scanate de FP & McKinsey, dar are mult mai multe urbi unde maşinile sunt eliminate din centru, nu stivuite în centru. Depinde interesele cui le apără cei pe care îi alegi să-ţi apere interesele.

Dar să trecem la ştirile pozitive, asigurări şi chiar proiecte. Şeful SRI,  George Cristian Maior, caută să ţină departe de România posibilitatea unor atentate islamiste/ anti-israeliene precum cele care au reuşit, până la urmă, în Bulgaria – dar nu le declară imposibile. Octavian Morariu şi Alexandru Mironov schiţează strategia şi tactica necesare revenirii sportivilor noştri pe podiumurile olimpice. De 36 de ani, generaţii succesive de românce zvelte iau medalii la gimnastică: ce brand de naţiune, cu industriile orizontale aferente, am fi putut avea deja! Avem însă duzini de foste gimnaste care nu-şi găsesc locul acasă.

Vine apoi absolut reconfortanta discuţie cu Matei Păun, care pariază pe necesitatea actualei crize europene. „Soluția definitivă a problemei Europei este o integrare mai adâncă. Orice alte soluții sunt baliverne.” Managerul de investiţii pledează pentru… rolul statului raţional în economii: „Ruşii vor să-şi stăpânească sectorul energetic – şi normal că vor să-l stăpânească, pentru că e al lor. Ruşii nu sunt ca noi, să vindem totul.” Sau: „E incredibil cum arată Polonia. Băncile de acolo se luptă să ne dea credite, la dobânzi mici, iar pe lângă bănci există nenumărate fonduri de stat care se luptă să ne dea granturi pentru investiţii. Există zone economice speciale. Au politici de stat. Şi noi avem nevoie de un stat puternic.”

Din păcate, agenda publică românească – unde ar trebui să se confrunte idei de dezvoltare a statului – e colonizată de demnitari, din toate guvernările succesive, deci administratori succesivi ai statului, care repetă, fără nicio expresie facială, mantra că „statul e un prost administrator”. Adică ei sunt proşti administratori: nesimţiti, incompetenţi, rău intenţionaţi (vezi şi argumentarea Anetei Bogdan). Petrom face acum, în România, profituri istorice pentru Austria, iar CFR Marfă face doar pagube la buget, deci trebuie privatizat imediat şi in integrum – de ce s-ar cumpăra ceva care nu poate face profit?!

Ce mai e de sperat şi de făcut în România? Matei Păun a descoperit „fenomenul Nicușor Dan” când, după cum ne-a spus, nu credea că va mai apuca vreo schimbare în bine în România. După fenomenul ND, inspiraţional şi dincolo de Capitală, ar putea un „Matei Păun” genera un fenomen de renaştere măcar a speranţei, la scară naţională? – merită lucrat la asta. După cum merită făcută campanie pentru o doamnă la Cotroceni. Ceea ce am început, cu această copertă.

PS. Ce-am mai făcut, în ultimele luni. Am iniţiat un program de internship, deschis studenţilor interesaţi de mersul lumii, şi un grup facebook unde primim sugestii de subiecte şi chiar purcedem la realizarea lor împreună cu publicul interesat – curat FP România 2.0! Şi am început să explicităm cum se face şcoală în marile universităţi de afară, pentru a da idei şi celor de-acasă.

PPS. O metaforă involuntară: colegii de pagină ai lui Matei Păun sunt Mohammed El Erian şi Salman Rusdie. Ceea ce am şi intenţionat, în urmă cu exact 5 ani, când am început să publicăm FP (în) România: să completăm panelurile celor mai relevanţi analişti internaţionali cu cei mai relevanţi analişti români. De atunci grădinărim, 12 cu 12, idei, străine şi autohtone, despre politică, economie şi ce mai trebuie statelor, societăţilor, indivizilor.

Articol publicat pe www.petremunteanu.ideilibere.ro