În ideea plasării câtorva idei de mare interes pentru FP România (ca efectul atât de brusc consistentului parteneriat strategic cu Israelul asupra a ceea ce mai facem în noua lume arabă sau efectul racordării Bucureştiului la politica europeană a Berlinului asupra relaţiei României cu Rusia), am asistat la interviul lui Ovidiu Nahoi cu ministrul Cristian Diaconescu.

Colegul Nahoi a început realmente abrupt: Cum ne-aţi putea rezuma viziunea României asupra lumii?

Ăăăă…. E drept, greu de răspuns, brusc şi pe scurt. Eram mut. Diplomatul Diaconescu a reuşit, chiar rapid, un răspuns sistematizat:

Este o viziune care ţine în special de aspiraţie, de dorinţa fiecãrui cetãţean de a avea o conexiune cât se poate de directã şi demnã cu lumea civilizatã. Niciodatã susţinerea pentru integrarea în Uniunea Europeanã şi Alianţa Nord-Atlanticã n-a coborât sub 60% în încrederea cetãţenilor. Niciodatã, cu o singurã excepţie, rãzboiul din Iugoslavia, bombardamentul NATO, când faţã de Alianţã au existat o serie de preocupãri. În al doilea rând, noi nu avem partide radicale anti-europene, anti-americane, anti-euroatlantice. În al treilea rând, de regulã, politica externã e o zonã de imagine pozitivã aproape automatã. Asta vine din disponibilitatea pe care cetãţeanul o are faţã de acest domeniu. De aceea a şi creat persoane cu imagine bunã, oarecum dincolo de demersurile lor efective, politice. 

După care, stupoare:

În al patrulea rând, din câte înţeleg public, românii nu au dorit ca România sã fie într-o zonã gri. Este un fel de orizont de aşteptare pe care România îl are permanent şi faţã de care e chiar gata sã facã sacrificii. Nu ştiu chiar dacã e melodramatic ce spun eu dar, în folosul proceselor de integrare, s-au fãcut schimbãri în România pe care nu ştiu ce altã mizã le-ar fi putut obţine. Pentru integrare europeanã, mai ales, acestea au însemnat lichidarea industriei de apãrare. Restructurarea a însemnat o lichidare de 18.000 de locuri de muncã. Am acceptat instituţii pe care, probabil, dacã n-ar fi existat condiţiile de integrare, nu le-am fi dorit vreodatã: Consiliul Concurenţei, ANI, DNA. Le-am acceptat pânã la urmã, dar din punct de vedere al aşteptãrii publice nu existã foarte mari obiecţii.

După ce auzi asta, pe viu şi de la un metru, e greu să continui să mai pui întrebări. Sau să citeşti răspunsuri. Cine le-a acceptat cu greu? Ar fi putut avea publicul alte aşteptări decât concurenţa şi anti-corupţia reale?!

Colegul Octavian Manea are pe agendă un subiect FP gen: Noua atenţie/ înclinaţie a liderilor est-europeni – precum Orban sau Saakaşvili – pentru modelele de guvernare mai estice: desigur, Singapore; dar drumul trece prin Rusia, China.

Ei, bine, iată că înclinaţia nu e nouă. E doar atavică.

Urmează lideri crescuţi la şcoala democraţiei? Aşteptăm străinătatea.

Articol scris de Petre Munteanu și publicat pe blogul Idei Libere.