OraNoua.ro
Publicat în 11 mai 2016, 15:03 / 699 elite & idei

Petre Munteanu: Pactul pe care îl fac zece tineri din platforma politică PACT

Petre Munteanu: Pactul pe care îl fac zece tineri din platforma politică PACT

La începutul acestui an, un grup de tineri cu aspiraţii inspiraţionale au lansat un partid politic cu nume studiat: PACT – Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor. Proiectul are potenţialul de a marca următorul deceniu politic. Pentru a-i înţelege, dincolo de acuzele care i-au luat deja la ţintă, am invitat zece dintre ei să se prezinte, uman, profesional şi politic.

Pe Sebastian Burduja l-am întâlnit în urmă cu mulţi ani, la Adevărul, unde venise, împreună cu prietenul şi partenerul său de proiecte Gabriel Elefteriu, să vorbească despre o ligă a studenţilor români din străinătate şi despre întoarcerea acestora acasă. A fost apreciere la prima vedere. Am participat apoi la mai toate Galele LSRS – realmente emoţionante (cu toate elementele lor discutabile). Iar ei, ca şi alţi colegi de-ai lor, de generaţie şi de idei, au scris articole relevante în FP România – micul nostru demers de a le repatria expertiza.

Încă de la primele discursuri, Sebastian Burduja vădea stofă de lider politic – într-un acces de entuziasm, l-am numit chiar „cel aşteptat”, din specia lui Obama 😉

“Când un tânăr care face două masterate la Harvard spune într-o sală a Senatului ‘Primiţi-ne înapoi acasă!’, ori îţi îngheaţă sângele, ori ţi se scurg emoţiile pe sub ochelari – ori te întorci în aceeaşi noapte la job, să te ţii de scaun. S-a întâmplat la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate, în faţa unei săli pline […]. Discursul lui Tianu (pentru amici) sună deja ca al lui Obama, la începuturile sale – educat şi simţit, cu o credibilitate intactă.”

De-a lungul timpului, Sebastian şi mulţii săi colegi au forjat organizaţii (LSRS, CAESAR) în care sute de tineri brodează şi menţin în funcţiune reţele de mii de tineri români cam de pe tot Pământul.

La începutul acestui an, Burduja şi compania au lansat un partid politic cu nume poate prea studiat (şi imediat contestat, de către o fundaţie omonimă): PACT – Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor. Partide noi,  formate de tineri încă idealişti şi deja competenţi, sunt exact ce ne trebuie – în democraţii politica se face prin partide, dar oligopolul politic post-decembrist din România a compromis noţiunile de democraţie, politică şi partide; şi a distrus, una câte una, şansele la dezvoltare ale ţării, în timp ce s-au îngrijit doar de formarea unor noi mari averi, ale camarilei din jurul politicii/ administraţiei.

Mă aştept ca acest PACT să fie un proiect politic de durată, chit că într-o cursă de anduranţă – şi ar putea fi unul dintre evenimentele care să marcheze următorul deceniu politic.

De-a lungul timpului, Burduja şi colegii au făcut şi gafe, unele benigne, altele care au ridicat suspiciuni asupra demersurilor lor.

E drept că realitatea post-decembristă ne-a îmbolnăvit de neîncredere, dar de ce nu i-am credita cu bune intenţii şi cu capacitatea de a le pune în practică în folosul general, local sau naţional?

Printre altele, li s-a reproşat că sunt beizadele, apoi că sunt un nou FSN, motorizat de establishmentul hoţilor şi ticăloşilor post-comunişti. Personal, nu cred – OK, recunosc, şi că am nevoie să-mi plasez undeva speranţa de mai bine pentru următorii 25 de ani.

Aşadar, cum răspund ei înşişi la pleiada de acuze şi suspiciuni deja atrase? Le-am solicitat ca 10 dintre ei să răspundă la aceleaşi 5-6 întrebări; ei au hotărât cine a răspuns. Iată răspunsurile, aproape cum le-am primit.

(Notă: Editarea este încă în curs, printre ce-mi cere zilnic revista. Am pornit discuţia în urmă cu câteva săptămâni, dar mă grăbesc să o public pentru a nu intra în perioada oficială a campaniei pentru locale, când ar putea părea publicitate electorală mascată.)

Tianu Burduja

vârsta/ studii/ job şi venituri curente/ stare civilă

Sunt Sebastian Burduja. Prietenii îmi spun Tianu. Am 30 de ani, m-am născut în Bucureşti la mijlocul anilor ’80, iar copilăria am petrecut-o la Piatra Neamţ. Am absolvit universitatea Stanford şi, ulterior, am fost admis la Harvard, la unul dintre cele mai competitive programe din lume, ca dublu masterand al Harvard Business School (MBA) şi al Harvard Kennedy School of Government (HKS). M-am specializat în administraţie publică şi management strategic. La început de 2016 m-am mutat definitiv în România, cu familia, iar pe 31 ianuarie am lansat PACT – Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor. Pactul nostru cu şi pentru România înseamnă politica altfel: politica pentru cetăţeni şi împreună cu ei. Nu sunt remunerat pentru activitatea mea în cadrul PACT. Este un proiect de suflet, căruia mă dedic pe deplin, având susţinerea soţiei şi avantajul economiilor personale în urma activitatăţii academice şi profesionale din Statele Unite din ultimii 12 ani.

Sunt căsătorit cu Emmaline (Holly) Burduja. Ne-am cunoscut la cursul nostru preferat de la Kennedy School. Holly a absolvit un masterat în Middle Eastern Studies la Harvard şi are o diplomă de licenţă în relaţii internaţionale de la George Mason University. Vorbeşte limba arabă şi, mai nou, limba română. În vara anului 2015 am trăit cea mai frumoasă zi din viaţa noastră: a venit pe lume Joann Ioana Maria, fiica noastră, o minune şi o binecuvântare pentru noi şi pentru familiile noastre.

ce sunt părinţii?

Tatăl meu lucrează de peste 25 de ani în sectorul bancar. O spun oamenii care îl cunosc şi colegii de serviciu, o spun şi eu cu mândrie: este unul dintre cei mai buni profesionişti din banking-ul românesc. Mama mea este medic primar, cu specializările medicină de familie şi homeopatie. În contextul implicării mele în zona publică, pe modelul politicii româneşti de astăzi şi cu atacuri pe stil vechi pe direcţia „originilor nesănătoase”, anumite canale online au publicat o serie de neadevăruri legate de familia mea, vizându-l în special pe tatăl meu. În acest articol am explicat pe larg cine este familia mea. După o copilărie modestă, părinţii au putut să ne asigure condiţii mai bune, inclusiv o parte din resursele de care am avut nevoie pentru a studia în Statele Unite, restul fiind asigurate prin burse şi rezultate academice de top. Părinţii mei au făcut pentru mine şi sora mea ceea ce ar face orice părinte pentru copiii lor. Mă lupt pentru o Românie în care orice părinte să poată să-şi trimită copiii la cele mai bune şcoli din lume, după merit, fără nicio constrângere financiară. Cred că Statul Român ar trebui să susţină financiar, 100%, toţi elevii şi studenţii admişi la primele 10 sau chiar 50 de universităţi din lume, aşa cum o fac alte economii avansate (evident, cu condiţia revenirii lor acasă după absolvire, cel puţin pentru o perioadă).

Am coordonat şi am fost membru al unor echipe de renumiţi experţi internaţionali şi români, mergând în vizite de lucru în peste 300 de localităţi din întreaga ţară. Am văzut de aproape punctele slabe ale administraţiei publice româneşti de astăzi, mai ales prin prisma investiţiilor publice şi a absorbţiei (în bună parte eşuată) de fonduri europene.

ce aţi făcut în ultimii 5 ani?

Încă din timpul facultăţii, am pus bazele Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), iar în 2011 am lansat proiectul fundaţiei CAESAR, laborator de idei şi comunitate globală de experţi. În perioada 2011-2012 am lucrat la Dalberg Global Development Advisors, o companie globală care dezvoltă strategii de ţară şi proiecte la nivel înalt pentru ţările emergente, în parteneriat cu organizaţii multilaterale, ca G20, ONU ş.a. În 2012 am fost recrutat de Divizia Europa şi Asia Centrală (ECA) a Băncii Mondiale, în cadrul unităţii de dezvoltare socială. Am lucrat la sediul central din Washington D.C. Pentru aproape trei ani şi jumătate, am venit în delegaţii de serviciu în România pentru mai bine de şase luni pe an, în cadrul unor proiecte de asistenţă tehnică ale Băncii Mondiale. Am coordonat şi am fost membru al unor echipe de renumiţi experţi internaţionali şi români, mergând în vizite de lucru în peste 300 de localităţi din întreaga ţară. Am văzut de aproape punctele slabe ale administraţiei publice româneşti de astăzi, mai ales prin prisma investiţiilor publice şi a absorbţiei (în bună parte eşuată) de fonduri europene.

de ce v-aţi implicat în PACT?

Bunicul meu, preotul Ioan Pricop, a fost un om extraordinar, un stâlp pentru familia noastră şi pentru comunităţile pe care le-a slujit pe parcursul vieţii. Ultimele cuvinte pe care mi le-a transmis, pe când încă eram în SUA, au fost: „Vino acasă, chiar dacă îţi va fi mult mai greu. În viaţă să nu faci ce poţi, să faci ce trebuie”. După ce s-a născut fetiţa noastră ne-am hotărât să revenim definitiv în România şi să-i dăm şansă să crească aici, acasă.

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) reprezintă mai mult decât o altă nouă mişcare politică. Este pariul nostru că şi la noi se poate face o altfel de politică: cu lideri competenţi, integri şi cu dragoste de România. PACT se bazează pe un crez simplu: politica este despre cetăţeni, nu despre politicieni. Prin intermediul colegilor din filialele PACT din teritoriu suntem deja prezenţi în mai multe comunităţi din România şi intrăm permanent în contact cu cei pe care dorim să-i reprezentăm, prezentându-le proiectele noastre, în acelaşi timp ascultându-i şi schimbând idei sau propuneri cu ei. PACT este un demers politic care se desfăşoară „la firul ierbii”, care doreşte să implice cetăţeanul în deciziile importante, pentru că asta înseamnă o democraţie solidă şi o ţară dezvoltată.

ce cariere vă doriţi în administraţie/ politică?

Mi-ar plăcea să pot contribui la reformarea administraţiei publice româneşti atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Sunt multe de făcut: de la o şcoală de secol XXI la o infrastructură de transport modernă, un mediu economic competitiv şi durabil prin susţinerea capitalului autohton, şi un respect profund faţă de mediul înconjurător. Mă voi implica pe deplin acolo unde voi putea face o diferenţă: fie în administraţia locală, fie în Parlamentul României (o instituţie care trebuie recredibilizată), fie la nivel executiv, pe zona de dezvoltare regională, administraţie publică şi fonduri europene.

ce veţi face dacă nu obtineţi mandatul vizat în 2016?

Deviza mea, asumată de foarte mulţi ani, după cum ştiu cei care mă cunosc, este simplă: mergem înainte. Pentru 2016 obiectivul PACT este de a oferi o opţiune cetăţenilor care nu mai vor să fie nici cumpăraţi, nici turmentaţi – ci informaţi şi implicaţi. O vom face cu prisosinţă în toate localităţile unde avem o prezenţă consistentă: de la comune din Giurgiu, Neamţ şi Satu Mare, până la oraşe şi municipii mai mari. Nu avem orgoliul de a ne prezenta la urne doar pentru a fi pe buletinele de vot. Ca PACT ne prezentăm în faţa cetăţenilor cu oamenii care chiar pot şi vor să facă o diferenţă în comunitatea lor. În plus, aşa cum am anunţat, vom susţine toţi independenţii care aderă la valorile PACT şi semnează Pactul pentru cetăţeni. Cerem profesionalism, transparenţă, democraţie participativă şi responsabilitate (inclusiv maxim două mandate pentru aceeaşi poziţie).

Cosmin Drăgoi

Cosmin Drăgoi este consultant de investiţii cu experienţă în finanţarea proiectelor şi companiilor prin diverse instrumente financiare: fonduri europene, capital privat, finanţări mezanine sau hibride, finanţări în model ESPC, finanţări mixte etc. A gestionat proiecte de investiţii în valoare de peste 800 de milioane de euro în domenii precum infrastructură de transport, eficienţă energetică, producţie de energie regenerabilă, infrastructură de susţinere a afacerilor, industrii, agricultură. A fondat şi condus companii precum CED Invest – companie de consultanţă specializată în atragerea de fonduri europene, M27 România – companie specializată în finanţări şi internaţionalizare, membră a grupului pan-european M27 şi Finacon, companie de consultanţă de investiţii cu birouri în Bucureşti, Londra, Bruxelles şi Londra, pe care o conduce în prezent.

A absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE Bucureşti şi a studiat pieţele de capital la Traders University – Londra. Şi-a completat pregătirea profesională cu diverse cursuri de dezvoltare personală: programare neurolingvistică, citire rapidă, management de proiect, negociere, comunicare în afaceri, managementul timpului, leadership în business.

A publicat cartea „Capătul cercului” (Editura CreateSpace, ISBN 493658107) şi ghidul „Cum să-ţi alegi consultantul potrivit” (Editura CreateSpace, ISBN-10: 1493650187). De asemenea, a publicat numeroase articole pe teme legate de fonduri europene, atragerea de capital privat şi alte teme economice în publicaţii precum Ziarul Financiar, Capital, Adevărul, Jurnalul Naţional, ziare.com şi numeroase alte publicaţii online.

A participat ca vorbitor la numeroase conferinţe, printre care: „Fondurile europene în exerciţiul financiar 2007-2013” – CCIR, decembrie 2008, „Romania – the fastest emerging market in CEE” – Delegaţia Comercială a Austriei, Septembrie 2011, „Conferinţa naţională a energiilor regenerabile” – Intercontinental, martie 2012, „Financing sources for investment projects in Romania” – Delegaţia Comercială a Austriei, Mai 2013, „EcoEnerg – implementarea proiectelor de eficienţă energetică pentru beneficiari publici şi privaţi” – Radisson Hotel, Mai 2015.

Răspunsurile la chestionar
•    Am 34 de ani. Sunt necăsătorit, am o fetiţă de aproape 4 ani.
•    Tata este taximetrist, mama este studentă – a început Facultatea de Economia Turismului la 53 de ani, pentru a avea o şansă mai bună pe piaţa muncii. Amândoi locuiesc în Galaţi, oraşul meu de naştere.
•    Din 2007 am intrat în mediul antreprenorial românesc prin înfiinţarea unei firme de consultanţă pe fonduri europene. De atunci am rămas aproximativ în acelaşi domeniu, al consultanţei de investiţii. Acum mă ocup de finanţări prin fonduri europene şi finanţarea proiectelor de eficienţă energetică, un domeniu de importanţă maximă în dezvoltarea României pe termen mediu şi lung. În prezent sunt administrator al Finacon, companie de consultanţă de investiţii. Veniturile curente provin din dividende ale societăţii pe care o conduc.
•    M-am implicat în PACT din cauza fiicei mele. De mai mult timp îmi propusesem să fac ceva pentru a oferi o opţiune politică reală, una de care oamenii să se simtă reprezentaţi, protejaţi, susţinuţi. Nu m-am regăsit în niciunul dintre partidele politice existente, nu-mi place modul în care sunt organizate, modul în care-şi aleg liderii şi reprezentanţii, nu-mi place modul în care se finanţează şi lucrurile (ilegale, în cea mai mare parte) pe care le cer reprezentanţilor aleşi pentru a-i susţine în continuare. Aproape că am renunţat la gândul că am putea fi conduşi de oameni competenţi, integri, oneşti, când a apărut pe lume Antonia, fiica mea. Lucrurile s-au schimbat radical pentru mine căci mi-am dat seama că nu-i las o ţară în care să vrea (sau să vreau) să trăiască. Eu cred că suntem direct răspunzători pentru modul în care trăim, pentru ce oferim generaţiilor viitoare, aşa că nu avem de fapt de ales. Toţi cei care pot să facă ceva pentru schimbarea ţării în bine, oricât de puţin, sunt DATORI să o facă. Sunt datori în faţa copiilor lor. Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să mă implic, momentul în care am conştientizat datoria mea faţă de copilul meu. Am cunoscut oamenii cu care am fondat ulterior PACT. Mi-au plăcut, am văzut în ei şansa în care nu mai speram. Am văzut oameni de care m-aş simţi mândru să ne conducă, oameni de care mă simt reprezentat. Alegerea a fost simplă.

Aproape că am renunţat la gândul că am putea fi conduşi de oameni competenţi, integri, oneşti, când a apărut pe lume Antonia, fiica mea. Lucrurile s-au schimbat radical pentru mine căci mi-am dat seama că nu-i las o ţară în care să vrea (sau să vreau) să trăiască.

•    Nu îmi doresc carieră nici în administraţie, nici în politică. Obiectivul meu este foarte simplu: vreau să ajut la stabilirea unei noi baze de pornire, a unui nou mod de funcţionare a administraţiei publice şi a partidelor politice. Primăriile, ministerele, consiliile judeţene au operat până acum doar pe interese personale şi de partid. Conducătorii acestora plăteau campanii electorale exorbitante şi foloseau apoi bugetele publice ca pe propria puşculiţă, pentru a-şi rambursa cheltuielile de campanie, pentru a-şi plăti dările la partid şi pentru a-şi umfla buzunarele proprii. Nici pomeneală de criterii de performanţă, de eficienţa cheltuirii banului public sau de interesul cetăţeanului – poveşti pentru copii. Acest lucru trebuie să înceteze! Dar nu e de ajuns să-i schimbăm pe conducătorii actuali, trebuie să schimbăm un sistem întreg şi trebuie să punem altul în loc. Unul eficient, care să ne transforme ţara încet încet către una dezvoltată, democratică, demnă. Atât îmi doresc pentru mine: să ajut la resetarea sistemului şi la implementarea unuia nou, funcţional. Apoi îi las pe alţii mai pricepuţi decât mine să-l ducă mai departe, să facă politică sau administraţie publică.
•    [Dacă PACT nu obţine rezultatele vizate în 2016] Vom face singurul lucru pe care îl putem face: vom continua să fim o opţiune politică viabilă, în creştere, una din foarte puţinele existente astăzi în România. Până când oamenii vor înţelege că singura şansă de dezvoltare pe care o avem este un start nou, de la zero: fără datorii către baroni locali, fără dosare DNA din ultimii 10 ani (sau din ultimele câteva mandate), fără contracte preferenţiale, atenţii pe sub birou sau instituţii în care „timpul trece, leafa merge”. Contează ce exemplu vrem să avem în faţă: Polonia sau Bulgaria? Către ce vrem să ne îndreptăm? În ce fel de ţară ne vor creşte copiii? Noi suntem singurii răspunzători pentru schimbarea în bine. De aceea, nu putem decât să continuăm ce am început şi după 2016, indiferent de rezultatul alegerilor.

Alin Tomescu

Alin Tomescu este student doctorand în Computer Science la Massachusetts Institute of Technology (MIT), unde studiază criptografia şi sistemele securizate. În 2012 şi-a obţinut diploma de licenţă de la Stony Brook University, în Ne York, cu specializare în securitatea calculatoarelor. La sfârşitul facultăţii, Alin a primit „The SUNY Chancellor’s Award for Student Excellence” din partea lanţului de universităţi de stat din New York şi distincţia de „Academic Excellence in Computer Science” de la departamentul de calculatoare al Stony Brook. În 2015, a absolvit un masterat în Computer Science la MIT. Din 2014, este preşedintele Asociaţiei Românilor de la MIT, unde organizează evenimente culturale şi sociale pentru comunitatea românească din zonă. A fost asistent universitar la Stony Brook University şi la MIT, unde şi-a descoperit pasiunea pentru educaţie predând cursuri de programare, de algoritmi şi de matematică.

În vara anului 2011, a lucrat ca intern la Microsoft pe postul de Software Development Engineer in Test şi a primit o ofertă de muncă full-time. Din 2012 până în 2013, a lucrat la Private Machines Inc., în New York City, unde a dezvoltat sisteme securizate de cloud computing.

•    Vârsta: 26 ani.
•    Mama a fost contabilă, angajată la stat, la Casa de Cultură a Studenţilor în Piteşti. Acum este pensionară. Tata a fost inginer în România, a lucrat în IT în America, iar acum este pensionar înapoi în România.
•    De ce PACT: Văd o diferenţă mare între dialogul politic din România actuală şi dialogul politic pe care îl am eu cu prietenii mei din ţară. Un dialog optimist, nu cinic. Constructiv, nu nociv. Şi orientat pe soluţii, nu pe probleme. Dialogul aşa numiţilor „tineri!” Vreau să ne strângem toţi în PACT şi să începem să înţelegem şi să rezolvăm problemele României. Vreau să setăm un nou standard de „politică” şi de „partid politic.” De asta m-am implicat în PACT!
•    Ce carieră în administraţie/ politică: Aş vrea să obţin mai multă experienţă în educaţie şi să pornesc mici programe-pilot pentru îmbunătăţirea educaţiei pe termen lung (25-50 ani). Cred că aş putea face asta în cadrul Ministerului Educaţiei. O mare dificultate va fi susţinerea unui astfel de program cu trecerea timpului şi schimbarea conducerii politice.
•    Dacă PACT nu obţine rezultatele vizate în 2016: Mergem înainte! Împreună! Roma nu a fost (re)construită într-o singură zi.

Alexandru Pânişoară

27 ani. Căsătorit.

studii    
•    2012: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu Bucureşti, Facultatea de Urbanism – licenţă;
•    2015: Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti / Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne / Universitatea Louvaine la Neuve, Belgia – Master în Dreptul Urbanismului şi planificării teritoriale (în limba franceză);
•    2013-prezent: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept – studii licenţă;

job: angajat CIM până la 31 martie 2016. Venit net: 2.300 lei/lună, la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

părinţii
Actualmente pensionari.
Tata (59 ani) – plutonier adjutant la Muzicile Reprezentative ale Armatei Române.
Mama (63 ani) – economistă absolventă a Academiei de Studii Economice, a lucrat în sistemul public, cea mai mare parte ca şef serviciu economic la Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambluatoriu şi Medicină Preventivă Bucureşti, din subordinea Academei Române.

ultimii 5 ani
În calitate de urbanist am realizat o serie de proiecte de dezvoltare urbană, în colaborare cu alţi arhitecţi şi urbanişti, pe care doream să le oferim cu titlu gratuit autrităţilor publice în vederea implementării acestora. Cel mai mare este legat de pasarela velo-pietonală pentru legarea Parcului Tineretului de Parcul Carol. Am acordat în ultimii 5 ani o atenţie mai mare formării profesionale. Am participat la diferite concursuri internaţionale de urbanism, în special în SUA. M-am implicat în acţiuni civice şi am participat la dezbateri ale autorităţilor publice pe diferite proiecte. Am pus expertiza mea la dispoziţia societăţii în procesele decizionale. Am consiliat pro bono numeroase persoane în cazuri de urbanism, mediu şi construţii, am fost alături de acestea atât în etapele administrative cât şi în cele judiciare, în sensul că le-am formulat plângerile / sesizările / observaţiile şi am realizat analize şi expertize pe care le-au folosit în procesele lor. În acelaşi timp am fost angajat la diferite companii de profil (arhitectură, urbanism) şi am colaborat cu mai multe birouri de arhitectură în diferite proiecte de construcţii.

de ce PACT?
Decizia de a mă implica în administraţie am luat-o în urmă cu 2 ani. De atunci am lucrat la o strategie integrată de dezvoltare durabilă pentru sectorul 6 (sectorul în care m-am născut, am crescut şi încă locuiesc). Am finalizat documentul la sfârşitul anului 2015, când am decis să-l folosesc ca program politic. Mi-am dat seama că şansele de reuşită ca independent sunt foarte mici, dat fiind că nu mă bucur de o notorietate precum cea a partidelor mari şi nici nu dispun de resursele materiale pentru a o creşte. După incidentul de la Colectiv am fost toată săptămâna în stradă şi am cunoscut mulţi oameni minunaţi, printre care şi persoane ce urmau să lanseze PACT. Cum eram în căutarea unei formaţiuni noi care să corespundă criteriilor de integritate, onestitate, competenţă şi performanţă (am participat la toate întâlnirile grupurilor care au luat ulterior o formă sau alta – 200 pentru Bucureşti, Iniţiativa România, MUR etc.) am fost şi la lansarea PACT. După lansare am cunoscut toată echipa şi istoricul PACT şi am decis că ei sunt cei cărora trebuie să mă alătur, îndeplineau pentru mine toate acele criterii pe care le căutam.

ce cariere vă doriţi în administraţie/politică?
Nu-mi doresc o carieră în politică. Dezideratul meu este de a demonstra atât societăţii cât şi mie că România are o şansă, are şansa de a se dezvolta la capacitatea resurselor pe care le are şi de a deveni lider la nivel european. Astfel, doresc să ajung în administraţia locală să implementez strategia de dezvoltare pe următorii 10 ani pe care am realizat-o şi să aduc Sectorul 6 la nivelul viziunii strategiei, adică un etalon în dezvoltare, un oraş smart, durabil, viabil, accesibil, pentru oameni şi cu un mediu sănătos. Prin puterea exemplului putem schimba de la nivel micro la nivel macro. Ulterior voi dori să activez în administraţia centrală, MDRAP, unde voi pune la dispoziţie toată expertiza pe care o am.

ce veţi face dacă nu obţineţi mandatul vizat în 2016?
Vreau să cred că-l obţin, dar dacă acest lucru nu se va întâmpla atunci voi reveni în sectorul privat pentru a-mi asigura subzistenţa, iar în paralel voi continua să lucrez la acest proiect pentru următorii 4 ani. Voi pune umărul alături de PACT pentru noiembrie (ceea ce se va întâmpla în cazul ambelor scenarii). Nu voi alege să plec din ţară până ce nu voi fi încercat tot ce este posibil ca să fac o schimbare reală. Cred în generaţia mea şi cred în şansa pe care România o are.

Alte detalii despre mine: http://alexandrupanisoara.ro/despre-mine.

Gabriel Pintilie

Gabriel are 37 de ani, este căsătorit şi are un băieţel în vârsta de 7 ani. Din anul 2005 este profesor de Educaţie Fizică şi Sport, iar începând cu anul 2009 a pregătit numeroase generaţii de elevi la Şcoala Gimnazială nr.1 Malu Spart.

Gabi a reuşit să crească prestigiul şcolii din Malu Spart prin participarea la concursuri zonale şi la olimpiade şcolare. Şapte generaţii şi sute de elevi au avut oportunitatea să participe la competiţii diverse, inclusiv handbal, fotbal, şah, cros, rugby tag etc. Deşi şcoala din Malu Spart are resurse limitate, prin talentul şi dedicaţia elevilor au fost obtinute peste 30 de diplome si de fiecare data ocupand locuri fruntase.

In ciuda acestor performante, administratia scolii si autoritatile locale au fost indiferente fata de viitorul tinerei generatii. Combinand administratia cu politica, decidentii locali au promis de mai bine de zece ani construirea unui teren de sport. Din pacate nu s-a reusit nici construirea unui gard care sa separe locul unde se tin orele de educatie fizica si un santier. Dimpotriva, administratia scolii incearca prin diferite metode sa reduca din succesul pe care il au Gabi si elevii sai. In urma unei pozitii publice luate de Gabi, directorul scolii a invitat un constructor local sa acopere terenul de sport cu piatra dura de asfalt, punand in pericol integritatea fizica a copiilor. Mai mult, o sponsorizare propusa de o societate de a construi un gard a fost desconsiderata de director trimitand profesorul si sponsorul sa obtina aprobare de la primarie.

Gabi crede in miscarea PACT si considera ca aceasta i-a dat tarie, ca nu lupta singur cu nedreptatile si mai ales cu coruptia. Dorinta lui Gabi este de a trai intr-o societate normala cu principii si valori sanatoase, in care sa traiasca liber si demn si in care responsabilitatea si integritatea sunt la loc de cinste. Toate acestea l-au indemnat sa se alature Platformei Actiunea Civica a Tinerilor. Aflat la mijlocul vietii, cu un spirit tanar, crede ca impreuna cu toti oamenii care inca spera sa schimbe Romania  sa aduca tara pe calea normalitatii.

•    Vârsta: 37 de ani
•    Studii: Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport
•    Căsătorit, un copil
•    Job: profesor de Educaţie Fizică şi Sport – salariul de profesor
•    Mama e bucătar, tata nu stiu, sunt divorţaţi de 32 de ani.
•    De ce Pact: Pentru că avem acelaşi ideal, un viitor mai bun. Cred că Pact e alternativa onestă la politica coruptă şi plină de oameni lacomi şi fără scrupule.
•    Cariera vizată în politică/ administraţie: Abia începem, e o luptă de durată, trebuie să scăpăm ţara din ghearele corupţiei.

Daniel-Constantin Ciungu

După 6 ani de studii şi muncă în Danemarca, de la 1 Ianuarie 2016 s-a întors definitiv în România. Daniel a lucrat atât în industria IT, în România, cât şi în cea a energiei regenerabile, în Danemarca şi România.

Din 2012 este Sales Manager pentru senzori, responsabil pentru 13 ţări din Europa de Vest şi de Est, într-o companie daneză din domeniul pompelor, senzorilor şi energiei regenerabile. Este interesat de concepte ce ţin de tratamentul apei, micro-generare a energiei, antreprenoriatul întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, tehnologii pentru energie regenerabilă pentru curent şi căldură, sisteme de e-government şi îmbunătăţirea relaţiei statului cu cetăţeanul.

Crede cu tărie că România are resursa intelectuală şi ambiţia atât de necesare pentru a deveni un lider în Europa, atât în domenii precum cercetarea şi dezvoltare, cât şi în agricultură şi turism. S-a întors în ţară tocmai pentru a contribui la dezvoltarea României şi pentru a pune umărul, alături de toţi românii care nu şi-au pierdut speranţa că împreună putem reuşi să redăm demnitatea tuturor românilor, din ţară şi de afară.

Daniel deţine o diplomă de licenţă de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (2005-2009) şi are un masterat în dezvoltarea afacerilor bazate pe tehnologie de la Universitatea Aarhus din Danemarca (2009-2012), cu un semestru Erasmus la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda (2010).

Este adeptul gândirii că oamenii trebuie judecaţi după fapte, acţiuni şi deciziile pe care le iau în viaţă şi înţelege că dezvoltarea României nu este o muncă de un an doi, ci o muncă care va dura decenii. Vorbim de educaţie, cultură, sănătate, infrastructură ca piloni ai unei fundaţii solide.

Consideră că PACT este singura mişcare de tip grass-roots care are potenţialul de a face schimbările atât de necesare cât mai rapid, cu integritate şi transparenţă totală. Iubeşte România, munţii săi şi ospitalitatea şi bunătatea românului de rând ce încă rezistă într-o lume plină de încercări complexe.

•    Vârstă: 30 ani (14 aprilie 1986)
•    Stare civilă: necăsătorit.
•    Studii:
–    Liceu: Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, Tg-Jiu, Mate-Info Intensiv (2001-2005)
–    Facultate: Inginer licenţiat în Reţele şi Software pentru Telecomunicaţii de la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Universitatea Politehnica Bucureşti (2005-2009)
–    Master: Inginer diplomat în Dezvoltarea Afacerilor bazate pe Tehnologie de la Institutul de Afaceri şi Tehnolgie, Universitatea Aarhus din Danemarca (2009-2012), cu un semestru schimb Erasmus la Facultatea de Politicile şi Managementul Tehnologiei, Universitatea Tehnică Delft din Olanda (2010)
•    Job, venituri: Sales Manager, Grundfos Pompe Romania SRL. Jobul constă în responsabilităţi de vânzare senzorilor pentru măsurarea debitului, presiunii şi temperaturii în sisteme de încălzire şi răcire cu apă şi dezvoltarea afacerilor în 13 ţări din Europa de Vest şi de Est. Este jobul făcut în Danemarca din 2012 până la finalul lui 2015, când am decis să mă întorc în România. Veniturile se ridică la nivelul pieţei din România pentru un astfel de job, mult peste venitul mediu din ţară, corespunzător cu responsabilităţile jobului.
•    Părinţii s-au luptat să-mi ofere condiţiile propice pentru a învăţa şi pentru a mă dezvolta. Şi-au sacrificat sănătatea ca familia să fie în regulă (bunicii şi copilul). Tata a fost inginer topograf, iar mama asistentă medicală în Gorj, acum amândoi fiind pensionari, cu nişte pensii mizere după o viaţă de muncă.
•    În ultimii 5 ani am studiat în Danemarca la master şi am lucrat la Grundfos Holding A/S în poziţia descrisă mai sus. Am călătorit mult, prin natura jobului, şi am văzut lumea. România are multe de învăţat în anumite capitole, dar poate fi şi mândră că în multe altele stă foarte bine. La capitolul voluntariat, am fost voluntar atât al LSRS cât şi al Fundaţiei CAESAR.
•    În PACT m-am implicat datorită calităţii, integrităţii şi caracterului constructiv al colegelor şi colegilor de aici. Cu unii dintre ei mă ştiu de ani de zile, lucrând împreună în trecut, la proiecte minunate ale Ligii Studenţilor Români din Străinătate şi ale Fundaţiei CAESAR. Consider, de asemenea, că schimbarea în politica românească nu poate fi făcută de oamenii din sistem şi că este nevoie de o reformă din afara sistemului. O reformă a oamenilor tineri, profesionişti şi integri.
•    În politică pot lucra la fel de bine într-o poziţie legislativă, fie la nivel local sau de Parlament. Dumenzeu ştie că avem atât de multe legi şi hotărâri de consilii cu nevoi clare de eficientizare şi aducere în secolul 21, cât şi pe ramuri executive în ministere şi agenţii ce au ca domenii de activitate administraţia publică, mai ales pe partea online unde suntem încă mult în urmă faţă de restul Europei. Cu eforturi minime s-ar putea face multe lucruri care ar salva timp şi bani atât pentru funcţionari cât şi pentru cetăţeni. Trebuie să ne asigurăm că în poziţiile executive şi administrative sunt puse persoane profesionste din domeniu şi nu persoane puse politic sau prin nepotisme şi că deciziile sunt luate în interesul cetăţenilor şi nu al vreunui partid sau altul.
•    Dacă nu obţin mandatul vizat în 2016 voi continua să lupt pentru dezvoltarea PACT, dar mai ales voi veni constant cu soluţii pentru problemele comunităţii şi o să mă asigur că tot ceea ce facem implică cetăţeanul ca actor principal al procesului.

Octavian Partac

•    Implinesc 31 ani in iulie. Sunt casatorit din august 2010. Am 3 copii. Am o afacere de familie in Tamaseni, pe care o conduc impreuna cu tatal meu (Supermaket, Cafenea si Restaurant).  Venitul lunar al familiei mele este de aproape 1000 de euro.
•    Tatal meu este economist. A fost director de achizitii la Petrotub Roman (actuala Arcelor Mittal Roman) si consilier local mai multe mandate. Din 1990 pana azi a fost membru al unui singur partid : PNL. Acum are 55 de ani si lucram impreuna pentru afacerea noastra. Mama a lucrat mult timp la societatea de termoficare din Roman. Momentan este casnica.
•    In ultimii 5 ani am dezvoltat foarte mult afacerea, care a pornit de la un mic magazin alimentar. M-am implicat intr-o organizatie social-religioasa (Actiunea Catolica), unde sunt consilier national. Mi-am intemeiat o familie impreuna cu Iulia, care este momentan auditor intern la TRW Roman (airbaguri). Am construit o casa in Tamaseni, dar, cel mai important, a lasat ca Dumnezeu sa ne trimita trei comori. Din septembrie 2014 am incercat sa intru in politica, sustinandu-l pe Iohannis, dar apoi, dezamagit de lipsa de comunicare si viziune din organizatia locala, m-am retras.
•    De ce PACT? In primul rand pentru ca nu mai vreau sa stau pe margine si sa critic aratand cu degetul in stanga si dreapta. Am vrut sa ma implic pentru a demonstra celorlalti de langa mine ca se poate face politica si fara coruptie, interese, jocuri murdare. M-am implicat si pentru ca vreau un viitor mai bun pentru copiii mei. Ma sperie gandul ca, eu sau sotia, vom fi nevoiti la un moment dat sa plecam din Romania pentru a le asigura un viitor decent copiilor nostri. Nu in ultimul rand, am ales PACT pentru ca inca de prima data cand am intrat in contact cu grupul am simtit ca este exact locul potrivit unde pot sa cresc, sa-mi exprim punctul de vedere si, mai ales, un grup sanatos de oameni pregatiti si fara pata, care isi doresc pentru tara lor exact aceleasi lucruri ca si mine: dezvoltare, demnitate, democratie!
•    Pentru moment sunt interesat de functia de primar sau consilier local in localitatea mea, Tamaseni. Mai tarziu, daca lucrurile vor evolua in mod pozitiv, ma gandesc la o posibila functie politica la nivel judetean, iar intr-un orizont ceva mai indepartat poate chiar in Parlamentul Romaniei.
•    [Daca nu obtin mandatul vizat in 2016] Imi voi continua activitatea in PACT, incercand sa ajut cat mai mult candidatii la alegerile parlamentare din toamna, dar ma voi pregati si mai bine pentru urmatoarele alegeri locale. In plan personal voi incerca sa dezvolt si mai mult afacerea de familie.

Alexandru-Victor Andrei

•    26 de ani. Necăsătorit, fără copii.
•    După terminarea liceului, a plecat cu o bursă de studii în clasele pregătitoare pentru Marile Şcoli Franceze de Ingineri la Liceul „Louis le Grand” din Paris. După doi ani, a fost admis ca elev funcţionar stagiar la Şcoala Naţională de Statistică şi Analiza Informaţiei (Ensai) din Rennes. În paralel a obţinut o licenţă în Matematică Fundamentală la Universitatea Pierre et Marie Curie (Paris 6) şi o alta, în Economie Aplicată, la Universitatea Paris Dauphine. Totodată, a efectuat şi un stagiu de două luni la Oficiul de Statistică Britanic (ONS) la Newport.
•    Job, venituri: Statistician în cadrul Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice al Franţei (INSEE). În 2013, a devenit funcţionar titular şi a fost detaşat pentru trei ani la Ministerul Francez al Agriculturii, unde este responsabil de elaborarea conturilor agricole macroeconomice. Începând cu septembrie 2016, va lucra la Banca Franţei.
•    În paralel, îşi continuă studiile cu un Master de Statistică Publică la Universitatea Rennes 1 şi la Ensai.
•    A făcut parte din Echipa LSRS Franţa, iar acum este membru al Fundaţiei CAESAR.
•    Părinţii: profesori de gimnaziu în România.
•    De ce PACT: Cred că România are nevoie de schimbare şi numai prin implicare putem construi un viitor mai bun
•    Cariere în administraţie/ politică: Îmi doresc să candidez la alegerile parlamentare din noiembrie/decembrie 2016
•    [Dacă nu obţine mandatul vizat în 2016] Voi merge înainte, împreună cu prietenii şi cu toti cei ce ni se vor alătura pentru a realiza schimbarea.

Anda Radu

•    Am 27 de ani şi nu sunt căsătorită. Deţin un dublu masterat în management internaţional (CEMS) de la WU Wien şi HEC Paris şi o licenţă în relaţii economice internaţionale de la ASE Bucureşti. Momentan lucrez la dezvoltarea unui start-up şi am o bursă din partea guvernului german prin Universitatea Tehnică din München de 2.500 de euro lunar.
•    Mama este medic cardiolog, iar tatăl inginer miner. Momentan, ambii părinţi se ocupă de o mică afacere proprie in domeniul medical.
•    După absolvirea studiilor de licenţă am lucrat un an pentru Agenţia Internaţională pentru Energie Atomica (IAEA) din cadrul ONU în domeniul finanţării de proiecte internaţionale. Din toamna anului 2011 am urmat cursurile programului de masterat CEMS în Viena şi în Paris timp de patru semestre. În timpul studiilor de masterat am efectuat două stagii de practică: la A.T. Kearney (biroul din Viena), o firmă de consultanţă în strategie de business, şi la OMV AG, în cadrul departamentului de strategie, echipa de business development.
•    După finalizarea studiilor am început să lucrez în calitate de consultant pentru The Boston Consulting Group (BCG), una dintre cele mai mari firme de consultanţă în management strategic din lume. Acolo am avut şansa să lucrez atât pentru clienţi globali, cât şi pentru IMM-uri din mai multe industrii (bunuri consum, bunuri industriale, asigurări, sănătate, etc). Am avut multe proiecte în domeniul strategiilor digitale, de marketing, comerciale şi de dezvoltare.
•    În vara anului 2015 am decis împreună cu doi colegi să începem propriul start-up, unde sunt încă activă. Deţinem în momentul de faţă o tehnologie în domeniul spectrometriei de masă şi dorim să dezvoltăm aplicaţii în domeniul medical.
•    De ce PACT: În primul rând deoarece România are nevoie de o schimbare. Iar această schimbare poate veni numai de la fiecare dintre noi, prin implicare noastră, a tuturor românilor. Nicio problemă nu se rezolvă de la sine. La nivel personal am învăţat până acum că dacă îmi doresc ceva trebuie să lucrez, deseori mult, pentru a-l obţine. Am mai învăţat şi că lucruri aparent imposibile sunt realizabile prin muncă şi perseverenţă. Aşadar, indiferent cât ar părea de imposibilă şi nebunească această iniţiativă politică, cred că este singura modalitate prin care eu, împreună cu colegii mei, potem contribui la o schimbare profundă a României – o schimbare pe care ne-o dorim cu toţii. În al doilea rând am decis să mă implic datorită oamenilor din PACT. Nimic nu se poate realiza fără o echipa puternică, cu profesionişti adevăraţi şi oameni de caracter. Pe unii dintre colegi îi cunosc de mulţi ani şi am lucrat împreună în multe proiecte din societatea civilă, pe alţii i-am cunoscut recent. Împărtăşim însă cu toţii aceleaşi valori şi este o adevărată plăcere să lucrez cu persoane de o aşa calitate umană şi profesională.
•    Cariere în administraţie/ politică: Îmi doresc să reprezint cetăţenii români din Europa de Vest în Parlamentul României, însă nu în viitorul imediat apropiat. În momentul de faţă nu am în plan o candidatură pentru 2016. Însă, în principiu, din fiecare pierdere învăţ lucruri noi şi încerc să mă perfecţionez. Dacă nu voi obţine mandatul vizat din prima încercare, voi încerca în continuare. Cu toţii ne luptam ca PACT să rămână pe scena politică românească mult timp de acum înainte.

Ştefania Dide

•    25 de ani, necăsătorită (fără copii) – genul de tânăr din provincie pe care îl întâlneşti des în Bucureşti.
•    M-am născut în Roşiorii de Vede, undeva în Teleorman, un orăşel de vreo 24.000 de locuitori, printre ei şi părinţii mei. Tatăl meu, mecanic auto, a lucrat în construcţii în Germania ca să poată să ne ţină, pe mine şi pe fratele meu, la facultate. Mama mea, casieră CFR Marfă, a fost suportul moral al familiei.
•    Ultimii 5 ani: Am terminat Facultatea de Comunicare şi Relaţii publice în SNSPA, genul de facultate care îţi formează spiritul critic constructiv. Şcoala românească, mai ales în oraşele mici, te îngrădeşte mult, nu te încurajează să te exprimi şi îţi impune reguli. Aici am învăţat să gândesc liber. Mi-ar fi plăcut să studiez în străinătate, dar la vremea aceea nu îmi permiteam. În prezent, urmez un Master în Economia şi Administrarea Afacerilor Agroalimentare la ASE.
•    În timpul facultăţii m-am anagajat la recepţia unei companii IT. Am profitat de fiecare oportunitate  acolo.După 4 ani am ajuns să dezvolt planurile de training pentru inginerii noştri din toată lumea.  Aici am învăţat ce înseamnă profesionalismul, comunicarea organizaţională internă şi cât de important este să investeşti în angajaţii tăi.
•    Din martie lucrez la afacerea de familie pe care fratele meu a pus-o pe picioare singur. Avem cu noi o echipă de 10 colegi, toţi din Teleorman. Am renunţat la un salariu de vreo 1000 de euro, să încercăm împreună să ne implicăm în Roşiori.
•    De ce PACT: În PACT am ajuns tot prin intermediul fratelui meu. El va candida în iunie la alegerile pentru consiliul local din Roşiori şi aveam nevoie de oameni cu aceleaşi valori cu care să formăm o echipă şi să ne susţinem reciproc. Am găsit-o aici. Nu am făcut politică niciodată. Este cert că politica veche este murdară, dar fără politică este foarte greu să schimbi ceva. Filosofia PACT se diferenţiază categoric de ce s-a făcut până acum şi cel mai important este că simţi că integritatea este o valoare.
•    Nu îmi doresc o carieră în administraţie, îmi doresc transparenţă şi decizii înţelepte luate de oameni competenţi. Îmi doresc ca cetăţenii să conştientizeze că administraţia publică trebuie să lucreze în favoarea cetăţenilor şi să pună piciorul în prag atunci când sunt furaţi sau minţiţi. Când eşti în interior şi vezi cum se fac lucrurile este mult mai uşor să implici cetăţenii, să le arăţi şi să le explici pe înţelesul lor ce fac oamenii în Primărie, Poliţie, şcoli, au mai încredere mai mare în tine pentru că vorbeşti în cunoştinţă de cauză.  Administraţia publică este cea care a redus la tăcere comunităţile locale, tot ea este cea care poate să le facă active.
•    Cu sau fără mandatul de consilier local al fratelui meu, vom continua să le arătăm proactiv cetăţenilor cum se iau deciziile  în administraţia publică locală, vom promova strategia integrată PACT, pentru că este una sănătoasă şi oferă o altă perspectivă faţă de politica veche, şi vom continua să construim o punte de încredere între politica nouă şi cetăţeni.
•    Scriu despre mine într-o cafenea din Bucureşti, în spatele meu este un puşti de 17 ani. Îi povesteşte fetei de 16 ani pe care a întâlnit-o aici despre cum face el voluntariat la Muzeul Naţional de Artă al României şi cum în vară a organizat un festival de teatru împreună cu un ONG din care face parte. Mai devreme îi povestea ce a văzut în Singapore şi Bali… Oare liceenii din Roşiori despre ce vorbesc? Dar cei din Bolintin Vale… Despre genul ăsta de şansă vorbesc.

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”

PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare

EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România

ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene

SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!

EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!

EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!

CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe