Petre Munteanu: Romania, aripa tanara. Trebuie noi santiere nationale, cu noii brigadieri
de Petre Munteanu
Avem cu cine! Avem exp_erţi emergenţi cu care să repopulăm chiar şi întregul „sistem” românesc, disfuncţional mai ales din cauza cobitării la vârfuri a corupţilor cu incompetenţii. Trebuie doar să le permitem să lucreze, în folosul propăşirii naţiei – cum mai sună asta? Trebuie, adică, noi şantiere naţionale pentru tineri, dar cu altfel obiective şi cu altfel de brigadieri.
Am reuşit să discut, măcar 5 minute, cu aproape toţi încă studenţii sau deja absolvenţii care vor petrece (astfel) vara împreună cu FP. Sunt vreo 25, nu-i pot număra 😉 Unii au deja experienţe de viaţă notabile, alţii au ambiţii remarcabile – şi spun că până acum s-au ţinut de ele. Unii fac ori au terminat facultatea în România, chiar câte două, chiar în paralel – alţii vin din străinătate, din Danemarca sau Hong Kong. La licee similare, primii dobândesc mari decalaje faţă de ceilalţi. Tot de la studenţii din jurul FP auzim cum economişti de televizor care figurează drept universitari nu trec pe la cursuri (cum e posibil?!!!), iar la „secţii în limba engleză” cursurile se derulează doar în română pentru că „nu au niciun student străin” (cum să facă aşa ceva?!!!). Universitatea românească – cu toate nucleele de creştere organizaţională şi cu toate vârfurile de expertiză presărate prin ţară, pe care şi FP România le tot descoperă – rămâne slabă, deconectată. Tot mai? Tocmai ne povestea azi o fată cum a studiat – la o universitate britanică, unde are colegi de 250 de naţionalităţi – modelul nipon de dezvoltare accelerată. Iar un băiat ne descria cum facultatea scandinavă la care a ajuns a dorit, şi a reuşit, să adune studenţi din toată lumea – musai mulţi chinezi. Unde avem astfel de preocupări în universităţile româneşti? Pentru studenţii din ţară, dintre care foarte mulţi chiar vor să facă şcoala bine, trebuie replicate măcar o serie de elemente ale educaţiei de mare calitate din lume. Ar trebui să ceară asta facultăţilor pe care le urmează – dar noi nu ştim să cerem socoteală celor care ne păcălesc, deşi trăiesc pe spezele noastre, iar teama de represiunile sistemului se învaţă, mai departe, din tinereţe. Anyway sau enfin. Până când facultăţile româneşti – de ştiinţe politice sau economice, de pildă – vor preda şi tinerilor din ţară paradigme alternative la noua gândire unică şi oficială, impusă în ’90 (cea neo-liberală, deja vetustă, dar fără ştirea noastră), este nevoie de cursuri independente în acest sens. Pregătim ceva pentru toamnă – pentru unii dintre ei, şi cu unii dintre ei. Şi multe alte şantiere naţionale ale tineretului sunt necesare.
Citeste mai mult: adev.ro/mph5vu
Ultima ora:
ObservatorCătălin Predoiu, întâlnire cu comisarul european pentru afaceri interne înainte de decizia intrării depline a României în Schengen: “Suntem pregătiți”
PoliticCătălin Predoiu, întâlnire cu comisarul european pentru afaceri interne înainte de decizia intrării depline a României în Schengen: “Suntem pregătiți”
EconomieAndrei Dudoiu: SeedBlink offers now access to Bolt, the $14B global leader in urban mobility, through a secondary investment opportunity
ExternRobert Lupițu: “ROEXIT” – Ce pierd românii, din țară și din diaspora, dacă România iese din Uniunea Europeană și NATO
SocialCsibi Magor: Burnoutul este legat mai degrabă de cât de mult lăsăm munca să ne domine viața
EvenimenteCiprian Stănescu: Inovatori în sustenabilitate din patru țări din CEE s-au reunit într-un eveniment regional la București
EditorialCristian Grosu: O crimă – Locul gol al României de la masa următorului deceniu
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe