de Petre Roman

În societatea noastră, deşi ne doare să o repetăm, corupţia e structurală, adică infiltrată şi prezentă în multe din verigile puterii şi administraţiei.

Dacă sistemul funcţionează – atât cât şi aşa cum funcţionează – sub o astfel de realitate a corupţiei, atunci nu avem cum să credem în combaterea neclintită a corupţiei printr-o justiţie complet imparţială şi eficace căci acţiunea ei ar fi chiar împotriva sistemului. Acţiunea sistemului n-are cum să fie simultan şi acţiune antisistem. În acest mediu Justiţia are cele mai mari dificultăţi, de multe ori insurmontabile, în a proba ilegalitatea şi traficul de influenţă din sistem. Iar ceea ce nu poate fi dovedit nu există. A face parte din sistem e un privilegiu îndeosebi pentru a fi protejat când totuşi justiţia încearcă să-şi facă datoria. Când justiţia se împotmoleşte, nu fiindcă n-ar putea să desluşească iţele afacerilor corupte ci pentru că i se pun piedici, atunci ea rămâne doar o modalitate pentru a descărca de răspundere pe cei ce se ştiu încărcaţi de fapte de corupţie. Prin 1999 scriam despre nevoia de „toleranţă zero faţă de corupţie” în ţara noastră. Astăzi poate că ar trebui să ne mulţumim cu un obiectiv mai puţin ambiţios dar cu o susţinere mai concretă pentru administrarea justiţiei. Mă refer înainte de toate la mijloace şi resurse. Logica ne arată că o instituţie cu o asemenea uriaşă răspundere poate fi mai eficientă când numărul magistraţilor ce pot lucra independent este mai mare decât pragul critic peste care influenţele şi insuficienţa resurselor deşi prezente nu sunt decisive. Managementul riscului în actul de justiţie e desigur foarte complex şi delicat. E vorba de soarta oamenilor şi chiar a societăţii. Însă riscul e cu atât mai mare cu cât confuzia generată voit din interiorul politicii e mai mare. Când magistraţi sunt promovaţi la vârful ierarhiei judecătoreşti pentru că au protejat politicieni aflaţi sub impactul unor acuzaţii grave sau au executat comenzi de natură politică, ne aflăm mai jos de pragul critic.

Cea mai vizibilă situaţie este aceea a unui preşedinte al României îngrijorat apocaliptic de atacuri la independenţa justiţiei în general dar foarte mulţumit de acţiunile din justiţie când e vorba de Traian Băsescu în particular.