OraNoua.ro
Publicat în 13 ianuarie 2016, 18:49 / 290 elite & idei

Sever Voinescu: Portretul eliberator

Sever Voinescu: Portretul eliberator

de Sever Voinescu

În ziua de Sfîntul Iosif a anului 1650, publicul destul de numeros, alcătuit mai ales din artiști și iubitori de artă, strîns în Rotonda Panteonului roman, acolo unde Rafael Sanzio fusese înmormîntat în mare pompă cu 130 de ani înainte, avu parte de o uimire pe care n-o vor uita cîte zile au mai avut.

Într-un fel, o căutau. Toți veniseră acolo să vadă expoziția celor mai noi lucrări ale maeștrilor care trăiau, pe atunci, în Roma. Dar ceea ce au văzut, cel puțin după unele cronici, le-a întrecut așteptările.

De doi ani, maestrul spaniol Diego Velázquez se afla la Roma, trimis de Regele Filip al IV-lea al Spaniei să cumpere ceva artă. Nu cu mult înaintea episodului din ziua Sfîntului Iosif, Velázquez primise comanda de a picta portretul Papei în funcție, Inocențiu al X-lea. Pentru a-și exersa mîna și pentru a revedea tehnica necesară executării unui portret ”pe viu”, Velázquez a pictat în prealabil protretul sclavului său, cu care venise din Spania, maurul Juan de Pareja. În acea zi, la Panteon, l-a trimis chiar pe Pareja să arate, tuturor, lucrarea. Uimirea, zice legenda scrisă în cronici, a fost generală, pentru că asemănarea dintre pictură și cel care o aducea era totală. Sîntem în plină paradigmă a artei mimesis, așa că iscusința unui pictor în materie de portrete era direct proporțională cu asemănarea portretului cu figura reală. Velázquez dăduse, neîndoilenic, lovitura! Toate celelalte lucrări expuse în acea zi deveneau, brusc, modeste încercări ale unor pictori de mîna  doua, în raport cu acest uluitor tablou.

Însă, dincolo de succesul repurtat, întîmplarea are semnificații mai adînci. Așa cum ”Portretul lui Juan de Pareja”, aflat acum la muzeul Metropolitan din New York, unde este pe bună dreptate venerat ca o capodoperă, este mult mai mult decît o copie tulburătoare a feței și atitudinii fostului sclav, întreaga întîmplare are o semnificație mult mai amplă. În minunata sa carte ”Cum se savurează un tablou”, Victor Ieronim Stoichiță, precizează contextul lucrării lui Velázquez, reamintindu-ne că, la mijlocul veacului al XVII-lea și încă multă vreme după aceea, portretul se definea ca fiind ”imaginea unei persoane cu rang și influență, a cărei efigie prin asemănare este drept să dureze pentru memoria secolelor următoare”. Or, Juan de Pareja era un sclav. Sigur că, și înainte de Velázquez, alți artiști pictaseră figuri ale unor ”nimeni”. Dar aceste portrete nu prea erau expuse cu mîndrie de autorii lor imediat ce fuseseră terminate, ci rămîneau fie în ateliere, fie într-un circuit închis, căci erau un fel de antrenamente înaintea unor comenzi importante sau dovezi de măiestrie în așteptarea acestor comenzi. Velázquez, însă, a trimis lucrarea în forul artei romane, chiar cu sclavul pictat. Era, cum am spune azi cu un barbarism la modă, ”un statement”. Cu atît mai mult cu cît, la doar 6 luni după acest episod, Velázquez l-a eliberat pe Juan de Pareja. Chiar dacă nu avem probe certe ale unei legături între un episod și celălalt, este extrem de tentant să ne imaginăm o poveste care leagă direct  ”Portretul lui Juan de Pareja” de eliberarea sa.

Despre Juan de Pareja, cu 6 ani mai tînăr decît Velázquez, metis originar de pe lîngă Malaga, se știa că fusese moștenit ca sclav de către Diego Velázquez în 1631, de la o mătușă. Documente mai noi subminează, însă, serios, această versiune, așa că nu prea ne e clar cum a ajuns în serviciul maestrului. În orice caz, știm că la data intrării în proprietatea lui Velázquez, Juan de Pareja își descoperise, ba chiar își exersase,  un real talent la pictură. Așa se face că Velázquez l-a folosit ca ajutor în atelierul său și, la rîndul său, Pareja a învățat multe în atelierul acestuia. Pînă cînd, prin anii 1970, au fost descoperite în arhivele Romei documentele de eliberare ale lui Pareja, dovedindu-se că acest eveniment a avut loc în Cetatea Eternă, în 1650, din voința liberă a lui Velázquez, ieșirea sa din sclavie fusese la rîndul ei, un episod legendar, așa cum rămăsese consemnat de Antonio Palomino, un fel de Vasari spaniol. Palomino povestește că ”din respect pentru artă” (activitate permisă doar oamenilor liberi), Velázquez nu i-a permis lui Juan de Pareja să picteze, folosindu-l exclusiv la prepararea culorilor, pregătirea pînzelor, curățarea pensulelor și altele asemenea.  În secret, însă, sclavul picta. Pentru a preîntîmpina mînia pe care bănuia că o va genera stăpînului cînd va afla că pictează, Juan de Pareja ar fi pus la cale o întîmplare. Văzuse că, adesea, blîndul Rege Filip al IV-lea cobora în atelierul lui Velázquez să vadă ce mai pictează maestrul și că era mereu curios cu privire la lucrările pe care le vedea sprijinite de perete, dar întoarse cu spatele, acestea fiind lucrările noi. Așa că, într-o zi, Pareja a așezat o lucrare a sa astfel, în atelierul lui Velázquez. Regele a văzut-o și a întors-o imediat, curios. Atunci, Pareja s-a aruncat la picioarele lui, cerînd iertare că pictează, spunînd că a uitat din neglijență lucrarea acolo, implorînd totodată pe suveran să-l apere de pedeapsa stăpînului său. Nu doar că Regele i-a cerut lui Velázquez să nu-l pedepsească, dar i-a cerut să-l elibereze văzînd cît este de talentat. Ceea ce, supunîndu-se ordinului regal, Velázquez ar fi făcut imediat. Astăzi, știm că asta e o poveste fără temei. Dar chiar și așa, cred că e o piesă importantă la dosarul vieții lui Juan de Pareja, care, după eliberare, a devenit un pictor cunoscut, multe dintre lucrările sale putînd fi admirate, azi, la Prado.

evz.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe