Am intrat în zodia grevelor, protestelor, revendicărilor și revoltaților. Era atât de previzibil că ajungem aici. Ca un profet idiot și stricat am spus asta în ultimii ani de zile de mi s-a uscat gura. Am spus-o politicienilor, dar mai ales celor de lângă mine, oameni de afaceri și companii care cel mai adesea mi-au zâmbit politicos și au mers mai departe. Nu e vreo mare chestie că am intuit asta. N-am avut acces la nicio informație care să nu fie în văzul tuturor. Este rezultatul unei diferențe fundamentale pe care o am față de comunitatea pe care adesea o reprezint: cred că forțele motrice ale lumii sunt puterea și politica, nu piața și dinamica economică chiar dacă adesea nu pare așa.

O mare parte a cetățenilor României este nemulțumită de modul în care s-a împărțit și este împărțită avuția și creșterea economică post-decembristă sau de felul în care arată lucrurile în general. Unele dintre revendicări sunt legitime și justificate (par aproape reparații istorice), altele (multe altele) sunt bazaconii lipsite de fundament. Când spun asta se scot imediat manualele de economie, formulele de productivitate și măsurătorile de competitivitate. Și știți ce? Le știu și eu foarte bine, dar realitatea este că în anumite momente ele nu au decât valoare academică. Există mulți oameni nemulțumiți de situația lor relativă la ceilalți, la trecut sau la un ideal pe care și-l definesc sau care le-a fost definit. Punct. Nu contează că mulți nu au dreptate pentru că nu pot fi convinși să fie mulțumiți. Nu așa funcționează democrația.

Între 1991 și 2003 România a trecut printr-un ciclu de convulsii sociale care s-au potolit și în ultimele două decenii a fost relativă liniște și țara a mers în direcția corectă (cu sincopele de rigoare). Sunt însă 20 de ani în care s-au acumulat lucruri, idei, teme, frustrări ca într-o oală sub presiune căreia pandemia, războiul și inflația i-au zburat capacul. Această ciclicitate este evidentă când privim înapoi deci era cât se poate de previzibil că după o lungă perioadă de relativă stabilitate vor izbucni niște convulsii mai ample.

Acum să vedeți coada celor uimiți și care nu se așteptau și să vedeți ce rece o să fie dușul realității și spun ce am tot spus ca o moară stricată: avem probleme cu organizarea patronală, cu organizarea sindicală, cu organizarea politică pentru tensiuni socio-economice. Nu avem mecanismele, oamenii, dorința și răbdarea cu care să negociem un nou compromis. Singurii care sunt pregătiți să călărească acest val sunt extremiștii și profitorii.

Cu război la graniță, cu încetinire economică și un prea mare deficit bugetar, cu inflație încă persistentă și cu un mediu în care valorile toleranței și ale compromisului nu mai sunt la căutare, cu alegeri în față și extremism și intoxicare în creștere pentru România urmează o perioadă dificilă. Sub aparenta soliditate a unei mega coaliții de guvernare, ard mocnit multe focuri și se vor aprinde rând pe rând ca să nu zic nimic de cele pe care unii le vor aprinde intenționat.

Sunt foarte optimist că dacă depășim acest moment vor urma încă 20 de ani foarte buni, dar sunt și realist că valul ne-a prins nepregătiți și lipsiți pe toate părțile de lideri cu viziunea pentru a imagina compromisul necesar și cu legitimitatea morală și intelectuală de a-l impune.