Matei Bogdan
Publicat în 4 octombrie 2023, 12:28 / 110 elite & idei

Radu Burnete: Cât de tare ne îngrijorează declinul democratic și liberal din lume și de la noi?

Radu Burnete: Cât de tare ne îngrijorează declinul democratic și liberal din lume și de la noi?

Cât de tare ne îngrijorează declinul democratic și liberal din lume și de la noi? Există un declin sau doar ne-a crescut nouă anxietatea în vremuri cu mult prea multe schimbări unele peste altele? Pentru foarte mulți asta pare a fi o non-problemă. Dintre cei din jurul meu pe care îi preocupă întrebarea asta o majoritate semnificativă îmi pare puțin spre mediu îngrijorată. Vede turbulențe, un declin și posibile zgâlțâieli, dar evaluează că într-un final lucrurile se vor termina cu bine. Eu vă spun că sunt în minoritatea alarmată fiindcă s-au adunat prea multe unele peste altele: un declin al politicienilor, dar și al cetățenilor în privința atașamentului față de valorile și educația care fac posibilă o lume liberă; inechități sau percepția inechităților care slăbește coeziunea internă; o degradare a democrației în sine pe care mulți filozofi politici o văd ca inevitabilă pe termen lung; un sistem internațional unde hegemonul bate în retragere și ale cărui fricțiuni se înmulțesc și se agravează și un număr tot mai mare de state care se opun deschis libertății politice. Văd și o dezangajare a celor care își doresc libertate politică și economică, au resurse să lupte pentru asta, dar totuși nu o fac pentru că problema este mult prea complexă și nu știu de unde să o apuce, nu vor să se expună sau privesc cu fatalism și nu cred că se pot opune unor cicluri istorice. E aici un paradox și anume că de abia atunci când cei mai mulți vor considera că politica este ceva ce nu-i privește, vor descoperi cât de tare îi privește de fapt și cât de repede puterea politică se poate transforma dintr-un motor al acțiunii comune într-un distrugător de destine individuale. Alegerile au început deja și le facem în fiecare zi.

Ultima ora:

ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă

PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești

EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone

ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟

EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024

EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society

CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe