Dacă nu acceptăm schimbarea ea va veni de unde nu trebuie. Spun asta la auzul posibililor candidați ”unici” din partea partidelor pro-europene. Unele nume sunt publice, altele încă șoptite. Ce au cele mai multe dintre ele în comun, fără să jignesc pe cineva, este vechimea. Sînt vechi, domnule! Îmi doresc ca partidele noastre pro-europene să poate veni cu alte nume, cu altfel de nume. Nu trebuie să fie persoane din spuma mării. Sunt printre noi însă e nevoie de un profil diferit de cineva care poate fi ștanțat rapid ca omul ”sistemului”. Este nevoie de cineva care are o mică doză de populism fără ca ea să fie covârșitoare. Cineva pro-occidental și fără simpatii la Est fără ca asta să capete tușe caraghioase. Da, occidentul e o civilizație complicată, dar este una care are omul în centru și libertatea sa, nu politica de stat cu orice preț chiar și de sânge. Cineva care are puțin curaj să confrunte atât mantrele stângii radicale cât și ale extremei drepte. Cineva care vede cele două Românii așa cum sunt ele: una lăsată în urmă și care nu s-a ales cu mare lucru după 35 de ani de libertate și alta, urbană și modernizată accelerat și poate cu doze mari de kitsch, dar care singură poate fi locomotivă pentru cealaltă. Niciuna dintre Românii nu trebuie să-și dorească dispariția celeilalte și e nevoie de cineva care poate sta între ele ca o punte. Cineva care înțelege complexul de inferioritate al unora dintre ai noștri și știe cum să dea României o voce mai fermă fără să creadă că suntem buricul Pământului, alfa și omega.

Incapacitatea partidelor de a scoate în față mai mulți astfel de oameni mie îmi spune că deși au înțeles mesajul încă nu sunt în stare să acționeze în virtutea lui. Istoria atârnă greu, dar timpul nu are răbdare cu noi. Chiar nu mai are.