Subvenționarea masivă și plafonarea prețurilor la energie se va întoarce să ne muște de fund. Eu aș fi preferat să le virăm direct bani în cont celor care nu făceau față acestor creșteri. Prețurile mari atrag investiții care cresc oferta de energie și asta aduce inevitabil prețuri mai mici. Prețurile mari alterează și comportamentul nostru. Suntem mult mai atenți cu energia pe care o consumăm și reducem cererea. Cred că mulți dintre cei care ar fi primit ajutor direct în cont ar fi ales să consume mai eficient sau mai puțină energie și ar fi făcut altceva cu banii ceea ce ar fi servit tot la păstrarea puterii lor de cumpărare. Și asta e ok. Ar fi o discuție legată de inflație, dar o las pentru altă ocazie.
Există acest curent în politicile sociale care mie îmi displace cap-coadă și anume aroganța centrului de a presupune că știe mai bine care sunt nevoile oamenilor săraci. Vouchere pentru mâncare (doar pui, fără porc), ajutor de căldură, alocație pentru nu știu ce. Ar fi mult mai bine pentru toată lumea dacă am transfera pur și simplu bani. Să decidă fiecare dintre cei pe care-i ajutăm dacă vor să-i folosească pentru factura la energie, să cumpere cărți pentru copii sau să-și renoveze baia. Vor merge la cârciumă, parcă și aud. Așa și? Cine vrea să meargă la cârciumă va merge la cârciumă, istoria milenară a beției o demonstrează fără echivoc. Eu unul n-am nimic împotrivă dacă din astfel de bani cineva decide să se facă criță. Să fie primit. Civilizația occidentală va supraviețui. Ne uităm prea mult la extreme și ratăm esențialul.
Dacă preocuparea este școala și educația hai din ceilalți bani, pe care nu-i distribuim ca sprijin direct, să renovăm școlile, să plătim salarii mai mari profesorilor, să cumpărăm cărți sau, țineți-vă bine, să luăm copiilor câte un ebook reader și acces la biblioteci digitale. Nu mă pricep, dar sigur există soluții. Bine, ideal ar fi să nu mai facă reforma educației oameni care sunt evident lipsiți de una, dar asta este deja o altă temă.
Revenind la energie, nici la firme nu cred că această plafonare dată tuturor ne va face bine. E diferit decât în cazul oamenilor simpli pentru că firmele își schimbă mai repede comportamentul și sunt nevoite să înțeleagă mai multe, de ce plătesc și cât plătesc, dar tocmai din acest motiv e bine să lăsăm semnalele de preț să funcționeze și să fim puțin mai sofisticați și mai preciși cu ajutorul pe care-l dăm.
Există multe puncte de intersecție între libertate economică și politicile sociale, doar ideologii nu le văd, dar ele trebuie să fie mereu altele decât intervenția directă asupra prețurilor. Până la urmă realitatea ne forțează să ne reglăm comportamentul vizavi de abundența (sau lipsa) unor bunuri. Este infinit mai eficient să luăm majoritatea acestor decizii la nivel individual decât să credem că cineva, prin niște birouri (nu contează cât de deștept) poate să cuprindă această vastă complexitate și să decidă mai bine.