Matei Bogdan
Publicat în 16 noiembrie 2022, 13:02 / 25 elite & idei

Radu Burnete: Episoade care distrug încrederea într-o instituție pe ale cărei cifre trebuie să ne bazăm în decizii economice

Radu Burnete: Episoade care distrug încrederea într-o instituție pe ale cărei cifre trebuie să ne bazăm în decizii economice

INS ne zice acum că stați ușor, creșterea economică din T1 2022 a fost de 1.5% față de trimestrul anterior, nu de 5% cum ziseseră inițial. E o glumă proastă. Când spuneam în acele zile că din ce aud eu de la companii lucrurile nu arată nici pe departe așa de grozav, a început un război și începe să ne doară energia, mi s-a transmis în privat să o las mai moale că induc lumea în eroare. Și hai să zic că opiniile mele pot fi după ureche, dar un reputat economist foarte drag mie (căruia nu-i mai dau numele pentru că iar îl citează presa aiurea) a explicat de pe atunci cu argumente tehnice că ceva nu e bine. S-a sinchisit cineva să-i răspundă? Nu, a venit această ajustare masivă în jos.

Asta nu e o dezbatere anostă între tocilari. Companiile își fundamentează deciziile pe datele publicate de INS fie că vorbim de creștere economică sau alte statistici la fel de importante. Trăim într-o lume prea complexă ca să le putem măsura toți, pe toate. Asemenea episoade distrug încrederea într-o instituție pe ale cărei cifre trebuie să ne bazăm în decizii economice. Dacă nu mai putem avea încredere în date oficiale și în cifre publice noi pe ce ne bazăm?

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe