Peste Harkivul recâștigat de ucraineni s-a așternut bezna. Rușii au lovit (probabil cu rachete) infrastructuri civile critice arătând pentru a mia oară că duc un război cu națiunea ucraineană și cu civilii ucraineni cărora nu le recunosc dreptul la existență ca ființe autonome de presupusa lume rusă. Să piară toți ucrainenii câtă vreme pământul ucrainean va fi al Rusiei. Decât o Ucraina care să nu fie a lor, mai bine nicio Ucraina. Acesta este genul de ideologie care face posibile inimaginabile abuzuri dincolo de toate tragediile și nenorocirile care însoțesc inevitabil războiul. Este o ideologie a lașității unor criminali care se ascund la umbra focoaselor nucleare.

Lașitate este să ataci constant, programat și sistematic civili neînarmați și fără apărare. Nu ca o consecință regretabilă a războiului, ci ca mod de a face război. Aproape orice ființă umană simte în sinea ei că violența, crima și cruzimea sunt niște vicii teribile. La nivel individual, lăsând la o parte obiectivele războiului, singurul lucru care poate compensa într-o oarecare măsură acest viciu al cruzimii și morții este curajul. Trebuie să fii curajos ca să ataci o persoană înarmată care poate riposta și care se poate apăra. Asta nu face crima în sine mai mică, să omori e să omori, dar spune ceva (limitat) despre caracterul agresorului. Când atacă persoane neînarmate, când violează cu brutalitate, când bombardează civili în timp ce se retrag soldații ruși nu fac decât să etaleze lașitatea supremă. Când sunt îndemnați să facă așa sau când nu există niciun fel de rușine sau reflecție vizavi de astfel de comportamente asta spune ceva despre natura și caracterul regimului aflat la putere. Un regim criminal și laș.