Șuvoiul de știri despre arsenalul nuclear chinez, pregătirile pentru o invazie a Taiwanului, zecile de mii de soldați ruși veniți în trecere pe la granița cu Ucraina și temerile exprimate nevoalat că suntem poate în buza unui război fierbinte mie îmi dau mulți fiori și mă forțează să-mi pun întrebări care altă dau erau unde în penumbră.
Dispariția Occidentului nu ar aduce cu sine o lume mai bună, cu mai puține inegalități și mai multă justiție socială, mai prietenoasă cu mediul, mai puțin belicoasă sau mai atentă cu drepturile, ci ar închide unicul spațiu istoric în care reflecția despre toate acestea a fost posibilă și de multe ori liberă.
Între cinismul rus care acceptă ca destinele a mii și mii de oameni să fie strivite intenționat între Belarus și Polonia și tehno-dictatura chineză, Occidentul rămâne singurul loc în care viețile noastre mărunte contează și în care oamenii nu sunt doar niște piese pe o tablă. Antichitatea clasică, iluminismul și creștinismul, cu toate tensiunile dintre ele, au sintetizat o cultură politică aparte. Occidentul a greșit și greșește, uneori cumplit, dar ne permite să reflectăm, să contestăm și să încercăm să îndreptăm. Nu cred că în lumea asta putem cere mai mult.
Este o dispariție a Occidentului posibilă? Probabilă? Nu știu. Slăbiciunile interne sunt evidente. O masă destul de mare de nemulțumiți alimentează stânga și dreapta radicale, iar din această orbire și ciocnire nimic bun nu va ieși. Agendele ambelor sunt desprinse de realism chiar dacă nu de realitate și ne macină din interior. Actul politic a devenit profund cinic și lipsit de profunzime. Slăbiciunea militară a Europei pune America într-o ecuație foarte dificilă. Dacă Rusia și China ar alege să invadeze Ucraina și Taiwanul în același moment ecuația strategică pentru America ar fi aproape imposibilă și ar împinge la niște alegeri dificile și cu consecințe greu de imaginat.
Nu este clar dacă la Kremlin, Beijing sau Washington se fac pregătiri pentru o ciocnire frontală, totală, globală. Aș crede că nu chiar, dar este cert că suntem în mijlocul unor repoziționări de anvergură. La punctele de atingere dintre cele trei mari puteri imperiale (căci asta sunt în cea mai simplistă definiție a lor pe scena globală – chit că în stadii diferite ale evoluției) tensiunea va atinge cote alarmante și războiul hibrid al unora va fi fără scrupule. Fiecare are niște obiective regionale destul de clare pe care vrea să le atingă. Pericolul vine din această tensiune și din complexitatea unei lumi multi-polare care poate să-și găsească un echilibru pe termen lung, dar și să degenereze în conflict.
Bine veți spune, dar ce rost are să ne preocupe pe noi? Este puțin probabil să putem influența aceste evenimente și oricum avem la o aruncătură de casă probleme infinit mai banale, dar mai imediate și relevante pentru viețile noastre. Și aveți dreptate. Pe mine mă preocupă ce am scris nu pentru că aș putea influența acele evenimente, ci pentru că știu că ele mă vor influența inevitabil pe mine. Am vrut să împărtășesc aceste gânduri, dar nu în speranța că vă vor influența.