Vorbim adesea despre două Românii, două Americi, Europa cu două viteze. Asta pare să sugereze că undeva într-un trecut poate mai bun a existat o singură România, Americă sau Europa. Nici vorbă de așa ceva. Clivajele care despart cetățenii unei țări sunt multiple: bogați și săraci, orășeni și săteni, religioși sau nu, conservatori sau progresiști și pot continua cu o listă lungă. Există și aspirații care sudează o țară: identitatea națională (noi vs alții), dezvoltare economică, atașamentul față de valori universale, pericolul unui inamic extern.

Obiectivul realist nu poate fi să eliminăm clivajele, ci să ne asigurăm că aspirațiile comune sunt mai puternice decât ceea ce ne desparte și că reușim să păstrăm un cadrul liberal și democratic în care disensiunile se rezolvă prin instrumente legale și constituționale, nu de altă natură.

Văd în jurul meu persoane care simt o atracție față de ideea populistă că putem fi o singură Românie, o comunitate unită în toate simțirile ei. Nu realizează ce pat al lui Procust și ce forță nivelatoare ar fi necesară pentru așa ceva, una care ar distruge în calea ei toate destinele individuale. Asta promit acești ”mesia” care se cațără pe dorința justificată a oamenilor de a trăi într-o comunitate sudată. În libertate așa ceva nu este posibil. Libertatea este complexă și dezordonată. În societățile libere există valuri și tensiuni, opinii divergente și ireconciliabile. Democrația liberală este o formă de conviețuire care ne permite să trăim cu această dezordine fără ca ea să decadă în violență, anarhie, autocrație.

Aceste democrații liberale, moderne, reprezentative și constituționale au pornit de la următoarea întrebare: care este cel mai puțin rău regim politic posibil? Căutarea unui regim ideal duce aproape inevitabil la tiranie astfel că libertatea modernă este așezată pe acest cel mai mic numitor comun. Este ceva cu care foarte mulți dintre oameni nu sunt confortabili (vezi de exemplu celebrul m-am săturat să aleg răul cel mai mic când fix asta trebuie să facem, e un feature nu un bug). Dincolo de planuri mărețe poate că nu ar strica să explicăm din nou cetățenilor în ce fel de regim politic trăim și care sunt așteptările realiste pe care le putem avea de la el. Ne-ar păzi un pic în plus de minciunile unsuroase ale demagogilor.