OraNoua.ro
Publicat în 6 aprilie 2016, 18:01 / 248 elite & idei

Radu Carp: Alegerile parlamentare din Spania, Irlanda şi Slovacia – în direcţia unui nou tip de sistem de partide?

Radu Carp: Alegerile parlamentare din Spania, Irlanda şi Slovacia – în direcţia unui nou tip de sistem de partide?

de Radu Carp

Alegerile parlamentare din Spania au avut loc pe data de 20 decembrie 2015. Rezultatul a fost cel mai fragmentat Parlament spaniol din întreaga sa istorie. Partidul Poporului (PP) condus de Mariano Rajoy a pierdut 64 de locuri şi 19% din voturi, obţinând cel mai slab rezultat din 1989 încoace.

Partidul Socialist (PSOE) a obţinut deasemenea cel mai slab rezultat de la primele alegeri de după căderea dictaturii lui Franco în 1975, pierderea sa fiind de 20 de locuri şi 7%. Partidul Podemos, participant pentru prima oară la alegerile parlamentare, a obţinut 69 de locuri şi 20% din voturi, devenind astfel al treilea partid în ordinea reprezentării în Parlament. Un alt partid nou, Ciudadanos (C’s), a câştigat 40 de locuri. Rezultatul marchează trecerea de la un sistem bipartid la unul multipartid. Tranziţia de la o extremă la cealaltă a fost atât de bruscă încât potenţialul de negociere al partidelor tradiţionale (PP, PSOE) cu cele noi (C’s, Podemos) este extrem de redus. De la data alegerilor este imposibilă formarea unei coaliţii care să poată asigura majoritatea în Parlament. Primul – ministru demisionar Mariano Rajoy, liderul PP, a avut mandatul de a forma un guvern dar a eşuat. Liderul PSOE, Pedro Sanchez, a încercat să creeze o coaliţie cu Podemos, considerat a fi un partid populist de extremă stânga şi C’s. Acesta din urmă, partid al naţionaliştilor catalani, este considerat însă de Podemos ca fiind exact opusul său. În zadar a încercat Sanchez să argumenteze în faţa Parlamentului la începutul lunii martie că este nevoie de o largă coaliţie anti-PP. Podemos doreşte un referendum pentru independenţa Cataloniei, ceea ce celelalte partide resping din start. La sfârşitul lunii martie, Pedro Sanchez şi liderul Podemos, Pablo Iglesias, au stabilit doar că trebuie evitate alegerile anticipate dar Podemos insistă asupra faptului că nu poate forma o coaliţie cu PSOE câtă vreme acesta din urmă insistă asupra unei alianţe cu C’s. Nu este clar dacă socialiştii mai menţin sau nu această idee – de fapt, singura care poate asigura o majoritate parlamentară. Termenul limită pentru ajungerea la un compromis este 29 aprilie, în caz contrar urmând a fi organizate alegeri anticipate pe 26 iunie. Dacă vor fi organizate astfel de alegeri, PP are şansa de a rămâne la putere aproape un an de la alegerile precedente din decembrie 2015, Mariano Rajoy asigurând un interimat prelungit la guvernare.

Teama de alegeri anticipate este mai mică decât teama fiecărui partid de a-şi pierde identitatea într-o coaliţie de guvernare, mai ales în cazul partidelor nou-venite pe scena politică.

Asistăm în Spania la sfârşitul partidelor bazate pe ideologii clare? Alegătorii au penalizat dreapta şi stânga tradiţională. Oferind însă sprijin Podemos şi C’s, alegătorii au arătat că sunt interesaţi de alte chestiuni, cum ar fi identitatea naţională sau organizarea statului care au însă un enorm bagaj ideologic. Tema viitorului Cataloniei este una care transcede ideologiile de dreapta sau de stânga. Podemos şi C’s nu sunt partide situate la extrema – stângă, respectiv dreaptă a spectrului politic, ci două faţete ale aceleiaşi orientări: populismul. Din confruntarea stângii şi dreptei cu variantele lor populiste în oglindă nu poate rezulta în niciun caz consensul. Nu este vorba de sfârşitul ideologiilor, ci de un nou episod în confruntarea acestora cu o altă ideologie, hibridă, care împrumută de la alte ideologii anumite concepte, transformându-le atât de radical încât acestea devin greu de recunoscut.

Irlanda

În Irlanda alegerile parlamentare au avut loc pe 26 februarie. Fine Gael, partidul de centru-dreapta tradiţional condus de primul – ministrul Enda Kenny, a pierdut 26 de locuri. Adversarul său de stânga, Fianna Fail, a câştigat 44 de locuri. Partidul naţionalist Sinn Fein condus de Gerry Adams, a devenit al treilea partid, cu 23 de locuri în Parlament. Partidul Laburist, aflat în coaliţia de guvernare cu Fine Gael, a obţinut doar 7 locuri. Noile partide şi candidaţii independenţi au obţinut un număr record de 34 de locuri, dintr-un total de 157. Pe 10 martie a fost ales noul speaker al camerei inferioare a Parlamentului în persoana lui Sean O Fearghail de la Fianna Fail. Pe 6 aprilie va fi ales noul prim – ministru. Este foarte posibil ca noua coaliţie de guvernare să fie una centrată în jurul Fianna Fail care poate aduna în jurul său micile partide şi indepenenţii, însă relaţia cu Sinn Fein este problematică. Relaţia Fianna Fail – Sinn Fein seamănă izbitor de mult cu cea dintre PSOE şi Podemos: un partid de stânga tradiţional are mari reticenţe în a intra în coaliţie cu un partid naţionalist dar, pe de altă parte, doreşte crearea unei mari alianţe anti – centru-dreapta.

Cine sunt însă nou – veniţii din Irlanda? 4 deputaţi independenţi din precedentul Parlament au format alianţa Independents 4 Change şi au intrat din nou în Parlament. Din Fine Gael s-a desprins un nou partid, Renua Ireland (datorită opoziţiei faţă de o lege pro-choice susţinută de cel dintâi partid) care a câştigat 3 locuri în Parlament. Un nou partid de stânga, Social – Democraţii, a intrat în Parlament. O nouă alianţă politică de extremă – stânga creată în 2015, numită Alianţa Anti-Austeritate – Poporul Înaintea Profitului, a intrat în Parlament, ca dealtfel şi Partidul Ecologist care a obţinut 2 deputaţi.

Ecuaţia politică din Irlanda este asemănătoare cu cea din Spania: un partid tradiţional de dreapta, unul de stânga, mai multe curente (care nu sunt reunite într-un partid precum în Spania) şi un partid naţionalist. A doua diferenţă este că în Irlanda partidele mici şi independenţii nu sunt populiste, ci mai degrabă variaţii ale stângii, ajungând până la extrema stângă. Din acest motiv, crearea unei alianţe parlamentare în jurul Fianna Fail va fi relativ uşor de realizat, însă această alianţă este insuficientă pentru a asigura o majoritate în Parlament.

Slovacia

Pe data de 5 martie 2016 au avut loc alegeri în Slovacia. Partidul aflat la guvernare, intitulat Direcţia – Social – Democraţia (SMER – SD), condus de Robert Fico, un partid care combină stânga tradiţională cu populismul, a rămas primul partid în opţiunile electoratului dar a pierdut majoritatea. Uniunea Creştin – Democrată Slovacă, partid care a condus Slovacia între 2000 – 2006 şi apoi între 2010 – 2012 nu a intrat în Parlament. La fel s-a întâmplat cu Mişcarea Creştin – Democrată care nu a obţinut niciun loc în Parlament după o prezenţă constantă începând cu 1990. În schimb, partidul de extremă – dreapta, naţionalist Kotleba – Partidul Poporului Slovacia Noastră a intrat în Parlament cu 14 locuri, la fel ca şi un alt partid de aceeaşi orientare, Partidul Naţional Slovac care a câştigat 15 locuri. Pe lângă acestea, au mai intrat în Parlament partidul minorităţii maghiare Most – Hid şi patru partide de centru-dreapta – conservatoare: Reţeaua, Libertate şi Solidaritate, Oameni Obişnuiţi şi Noi Suntem Familia. Pe 17 martie Robert Fico a reuşit să creeze o majoritate parlamentară formată din patru partide: SMER – SD, Partidul Naţional Slovac, Most – Hid şi Reţeaua.

În 2006, după formarea unei alianţe de guvernare cu aceiaşi actori, SMER – SD şi Partidul Naţional Slovac, SMER – SD a fost suspendat din Partidul Socialiştilor Europeni. Zece ani mai târziu, o asemenea reacţie nu a mai fost posibilă.

Cazul slovac arată care este direcţia în care se va ajunge şi în ţări precum Spania sau Irlanda, dacă negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare solide vor eşua în cele din urmă. Partidul tradiţional de stânga (sau de centru-dreapta, după caz) adaugă elemente populiste în doctrina sa pentru a putea face alianţe de guvernare. Nevoia de alianţe duce la coaliţii imposibile, în care extremele sunt cooptate, fie de dreapta, fie de stânga. Marile partide europene resping iniţial combinaţia dintre stânga şi populism (SMER – SD) sau între conervatorism şi populism (Fidesz) dar sfârşesc prin a le accepta. Un partid declarat ca fiind popular sau socialist este preferabil astăzi unuia declarat populist sau de extremă – stânga/extremă – dreapta.

Concluziile celor trei alegeri desfăşurate în ultima vreme în Europa pot fi formulate în felul următor:

–       La apariţia sa în 2004, Syriza era considerat doar un experiment marginal, un partid de extremă – stânga cu caracter populist. Combinaţia s-a dovedit a fi însă de succes, Syriza a reuşit de două ori la rând să formeze majorităţi guvernamentale foarte eterogene şi mai ales să fie un model pentru alte partide. Transformarea SMER – SD într-un partid foarte asemănător Syriza nu ar trebui să surprindă;

–       Mişcările politice identitare care au în centru revendicări precum independenţa Cataloniei (Podemos) sau unificarea Irlandei cu Irlanda de Nord (Sinn Fein) câştigă masiv voturi. Este vorba de fapt de aceeaşi mişcare care solicită disoluţia UE în numele unor identităţi locale, regionale sau naţionale. Modelul european de multi-level governance este pus sub semnul întrebării – poate şi datorită faptului că nu este suficient explicat de liderii naţionali ori europeni, interesaţi mai degrabă de conservarea propriei puteri;

–       Este din de în ce mai greu de format coaliţii de guvernare sau majorităţi parlamentare de aceeaşi orientare. Alternativa este între o majoritate care grupează stânga şi dreapta tradiţionale (cazul Germaniei) sau coaliţii extrem de eterogene, de-a lungul întregului spectru politic (cazul Slovaciei);

–       Partidele populiste câştigă din ce în ce mai multe voturi. Avansul AfD la alegerile de land din Germania în luna martie confirmă tendinţa europeană. Este vorba de partide anti-sistem aparente care de fapt doar împrumută temele stângii şi/sau dreptei, într-un mod deformat;

–       Se naşte în multe ţări europene un sistem politic pe care l-aş denumi 2 +2. Două partide de stânga şi de dreapta, tradiţionale, se confruntă cu două partide noi, populiste care împrumută temele stângii, respectiv dreptei. În acest sistem, câştigă partidul care se află temporar la putere, excepţia se transformă în regulă (PP se menţine la putere câtă vreme nu se ajunge la un acord politic, inclusiv în timpul unei eventuale campanii electorale). Exercitarea puterii nu este dată de formarea unei majorităţi parlamentare, ci de justa situare într-un interval nedeterminat ori vag determinat de timp. Exemplul spaniol se va extinde probabil şi nu va mai fi singular;

–       Contrar profeţilor care anunţă sfârşitul ideologiilor, partidele actuale din Europa sunt bazate tot pe acestea. Noutatea este dată de partidele care combină două sau chiar mai multe ideologii şi reuşesc să fie coerente pe termen mediu, precum şi să îşi creeze un electorat propriu (Syriza, SMER – SD, Fidesz).

România nu poate fi ocolită de aceste tendinţe. Cum apariţia partidelor noi care să conteze din punct de vedere electoral se lasă aşteptată (şi va fi atâta vreme cât gradul de implicare în politică al cetăţenilor va fi cel mai redus din Europa), probabil că şi partidele tradiţionale de stânga sau centru – dreapta se vor afla în faţa unei alegeri fundamentale: ori vor admite diversitatea ideologică în interior, pentru a nu se ajunge la modelul 2 + 2, ori o vor respinge.  Respingerea sau acceptarea diversităţii în interior nu înseamnă însă, aşa cum greşit se crede, respingerea ideologiilor, ci mai degrabă potenţarea lor prin reunirea într-un amestec letal pentru adversarii politici. Clivajul viitorului va fi între partide puternice, diverse ideologic dar cu păstrarea diferenţelor în interior şi partide slabe, cu o singură ideologie afirmată. Existenţa acestui clivaj nu înseamnă că partidele slabe vor avea de pierdut întotdeauna. Dimpotrivă, vor avea de câştigat după parcurgerea unui ciclu de amalgamare a ideologiilor. Uleiul, chiar şi în cantitate mai mică, iese în cele din urmă la suprafaţa apei dar momentan suntem în etapa în care uleiul şi apa par unul şi acelaşi lucru. Fidesz şi SMER – SD sunt aparent situate la extremele spectrului politic, având în comun doar latura populistă. Totuşi, această dimensiune face ca liderii lor, Robert Fico şi Viktor Orban, să se înţeleagă perfect. Nimic nu exclude însă ca pe viitor un partid tradiţional de centru-dreapta în Slovacia (creştin – democraţii) sau unul tradiţional de stânga (socialiştii) în Ungaria să aibă rezultate electorale care să le permită formarea la  un moment dat de majorităţi parlamentare.

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe