Radu Carp: Revoluţia de la 1848 a început în Ucraina

de Radu Carp
Niciun stat din Europa – deoarece Ucraina se află în aria geografică luată în calcul de Părinţii Fondatori ai Comunităţilor Europene, de la Atlantic la Urali – nu a avut o istorie mai contorsionată în ceea ce priveşte identitatea sa şi frontierele sale în epoca modernă.
Particularitatea acestui stat în 1918 a fost aceea că s-a situat la graniţa a două imperii, Ţarist şi Austro-Ungar, care s-au destrămat simultan, iar statele succesoare acestor imperii au revendicat teritorii din actuala Ucraina. Aşa se explică războiul cu polonezii din 1918 – 1919 sau războiul civil care a urmat Revoluţiei din Octombrie până în 1921, admirabil descris de Mihail Bulgakov în Garda Albă.
Nici după ce Ucraina a fost integrată URSS tensiunile nu au încetat pe deplin. Dovada este comportamentul ucrainienilor în timpul celui de-Al doilea Război Mondial şi încercările de a dobândi din nou indepenenţa. Stalin a oferit Ucrainei noile teritorii din vest cucerite cu forţa, adăugate la cele dobândie ca urmare a Pactului Ribbentropp – Molotov, în speranţa că elanul naţionalist va fi astfel satisfăcut.
Perioada 1945 – 1991 a însemnat în Ucraina un status-quo, la fel precum în Iugoslavia, tensiunile sociale, politice şi naţionale au fost îngheţate. La fel ca şi în alte state din Estul Europei, independenţa a atras după sine sentimente de mândrie naţionale dar a accentuat falia dintre susţinătorii unei apropieri de Federaţia Rusă şi cei care sprijineau proiectul de integrare europeană.
Dacă suprapunem harta protestelor actuale peste cea a graniţelor Republicii Populare a Ucrainei de Vest care a avut o existenţă efemeră în perioada 1918 – 1919 sau peste cea a teritoriilor anexate de URSS de la Polonia, România, Ungaria şi Cehoslovacia după 1945 şi care fac parte din actuala Ucraina, se poate remarca faptul că limita influenţei occidentale s-a deplasat înspre vest cu aproape un sfert din teritoriul naţional. Pentru aproape un secol este mult sau puţin ? Greu de estimat. Îngrijorător este însă faptul că Ucraina a ajuns să fie de facto divizată în două părţi relativ egale. Indiferent de rezultatul protestelor din acest moment, această divizare de facto va continua. Liderii partidelor democratice, dacă vor ajunge la putere prin înlăturarea regimului Ianukovici, vor genera mişcări de contestare în partea estică a Ucrainei. Cum un compromis politic între putere şi opoziţie are foarte mici şanse de a fi realizat în scurt timp, nicio soluţie de partajare a puterii nu va fi aceptată.
Care este cauza reală a revoltelor din Ucraina ?
Prima tentaţie ar fi să se creadă că respingerea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a declanşat fitilul, iar combustia internă nu s-a epuizat nici acum.
În realitate, a fost vorba de picătura care a umplut paharul. Practicile abuzive ale regimului Yanukovici, corupţia generalizată, implicarea totală a politicienilor în afaceri, lipsa de perspectivă a cetăţenilor oneşti au generat un sentiment de revoltă legitim. Gestul de a respinge acest Acord a fost văzut ca fiind consecinţa firească a unui regim care nu doreşte transparenţă pentru a-şi proteja afacerile murdare. Ucrainienii care protestează vor mai multă transparenţă, mai multă responsabilitate din partea politicenilor şi implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor. Întâmplător sau nu, tocmai acestea sunt valorile pe care UE doreşte să le impună dacă orientarea celor aflaţi la putere la Kiev s-ar schimba. Există o suprapunere doar parţială între lupta pentru democratizare şi dorinţa de a aparţine Uniunii Europene : ucrainienii percep UE ca un mijloc pentru atingerea unui scop, nu ca pe un scop în sine.
Pentru a înţelege ce se întâmplă în Ucraina, este important să înţelegem mişcările de protest din Europa, de la începutul epocii moderne până în prezent. Desfăşurarea evenimentelor arată că paralela cu 1989 este limitată. Revoluţiile est-europene nu au durat mult, deoarece pe plan extern destinul liderilor comunişti aflaţi la putere fusese deja hotărât. Aceştia nu au beneficiat de sprijin extern, iar regimurile comuniste au suferit o implozie la presiunea maselor populare. În Ucraina nu există, însă, consens pe plan extern asupra soartei acestui stat. UE a lansat Parteneriatul Estic drept un exerciţiu tehnic, de transfer de bune practici în ţări aflate în proximitatea sa, fără a pune în prim-plan aspecte geopolitice (dealtfel, nici nu este aceasta vocaţia UE), SUA nu doresc să intervină direct după modelul Kosovo din cauza dimensiunilor Ucrainei şi din cauza apropierii de Federaţia Rusă. Se uită în acest moment că extinderea NATO cu Ucraina este un proiect abandonat deocamdată, ori niciun stat din Estul Europei nu a avut o integrare în UE înainte de a fi integrat în NATO.
Câtă vreme Ucraina nu va fi membru NATO, nu poate aspira la integrarea în UE.
Este lecţia pe care Iulia Timoşenko a înţeles-o, dar nu a avut cum să dovedească că a înţeles-o şi să ia măsuri, din cauza circumstanţelor neclare care au dus la condamnarea sa.
Mult mai potrivită decât paralela cu 1989 este cea cu 1848. La 1848 naţiunile europene au avut revendicări pentru instaurarea democraţiei, au protestat, au luptat pe baricade, au ocupat clădirile oficiale, au existat numeroase victime. Sfârşitul acestor revoluţii a fost, în unele cazuri, o agonie lentă, până la intervenţia militară străină (vezi cazul intervenţiei ţariste în Ungaria anului 1849). Este exact ce se întâmplă în acest moment în Ucraina. Protestatarii ocupă clădiri oficiale, revolta se extinde, la fel ca şi represiunea, dar niciuna dintre părţi nu poate puncta decisiv. « Garanţii » existenţei Ucrainei: UE şi Federaţia Rusă nu doresc să intervină şi se rezumă la sprijinul declarativ al oricărei soluţii paşnice.
Care este soluţia pentru o ţară profund divizată în privinţa orientării sale, în care corupţia este atât de generalizată încât nici nu mai este resimţită ca o problemă de către unii cetăţeni, în care puterea şi opoziţia nu pot ajunge la un compromis şi au de partea lor voluntari care nu mai pot fi controlaţi ? (Tituskhi, respectiv Spilna Sprava?
În lipsa unei intervenţii externe, sub forma unui acord extern în privinţa parcursului Ucrainei, nu sunt prea multe speranţe ca actualul conflict să înceteze prea curând.
Vom asista la o agonie lentă, precum în cazul Iugoslaviei dar, spre deosebire de acest caz, liniile de divizare nu vor fi etnice, ceea ce îngreunează foarte mult situarea nehotărâţilor de o parte sau de alta.
Soluţia nu este decât una pe termen lung : consolidarea instituţiilor, controlul şi separaţia puterilor, drepturile omului şi independenţa justiţiei. Fără toate acestea, nu poate exista un stat funcţional. Pariul Ucrainei este să identifice aceste probleme, să ofere un diagnostic corect şi să construiască consensul naţional în jurul patriotismului constituţional. Iar pentru toate acestea,UE poate fi într-adevăr doar un mijloc sau simultan un mijloc şi un scop în sine – depinde de ce vor dori cetăţenii acestei ţări.
La Cernăuţi s-a strigat « România, ajută-ne ! » de către ucrainienii care protestează împotriva regimului Yanukovici. Schimbare de paradigmă majoră după ce, ani la rând după dobândirea independenţei Ucrainei, România şi minoritatea românească erau privite ca duşmanii prin definiţie. România nu trebuie să ignore acest semnal de simpatie, mai ales că este sincer şi dezinteresat. Din păcate, nu am văzut semne de solidaritate cu cei care luptă pentru democraţie în Ucraina. Am văzut la Paris sau în Polonia, însă la Bucureşti sau la Suceava nu a existat deocamdată nicio manifestare de sprijin.
Ucrainienii au realizat că românii nu doresc să le invadeze ţara, iar integrarea României în UE începe să dea roade care sunt vizibile şi peste graniţă. Nu trebuie ratată această oportunitate. Dacă locuitorii din zona Cernăuţi vor vedea indiferenţa românilor, atitudinea faţă de România se va schimba în mod radical, de la simpatie la respingere totală. Nu ştim, însă, să reacţionăm prin prisma respectării drepturilor omului. Deocamdată, percepem relaţiile internaţionale drept relaţii între autorităţile din două sau mai multe state, iar problema respectării drepturilor omului ne este străină. Ce ar putea face România, în afara unor manifestaţii de simpatie cu cei care luptă penru mai multă democraţie în Ucraina ? Ar putea ca ambasadorul Ucrainei să fie chemat de către ministrul de Externe pentru explicaţii, nu într-o simplă vizită de curtoazie. Ar putea iniţia (şi anunţa public) consultări bilaterale cu Polonia pentru a avea acţiuni conjugate cu un stat care urmăreşte foarte atent situaţia din Ucraina. Ar putea fi convocată o şedinţă CSAT pentru a evalua riscurile eferente unui conflict prelungit la graniţele României. Parlamentul ar putea iniţia trimiterea unei delegaţii, cu membri din toate partidele, pentru a iniţia discuţii cu reprezentanţii puterii şi opoziţiei la Cernăuţi, Lvov şi Kiev. România ar putea ridica problema Ucrainei în Adunarea Parlamentară şi în Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, la Comisia Europeană sau la Parlamentul European, în sensul respectării drepturilor omului, astfel cum acestea sunt garantate prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care şi Ucraina este parte sau în sensul respectării statului de drept şi a tradiţiilor constituţionale comune statelor europene. Deocamdată, nimic din toate acestea.
Ultima ora:

ObservatorNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAlexandru Bogdan: A relaxed chat about the key takeaways from 2024 and hopes for 2025

EditorialDan Mircea Cipariu: Detector pentru “războinicii viteji”!

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe