de Radu Carp

Secvențele escaladării incursiunilor ruse în spațiul NATO, privite în retrospectivă, arată mai mult decât o escaladare. Abia la peste trei săptămâni de la intensificarea acestor incursiuni, putem avea adevărata dimensiune a ceea ce s-a întâmplat. Simpla desfășurare a acestor secvențe și suprapunerea lor cu altele ne arată însă altceva, mai surprinzător, așa cum vom demonstra: escaladarea rusă nu este (doar) ceea ce pare, ci mult mai mult, infinit mai îngrijorător.

La data de 10 septembrie, NATO declara că a interceptat 4 din cele 20 de drone ruse care au intrat în spațiul aerian al Poloniei. O rată de interceptare foarte redusă dar cel mai important aspect este acela că prețul plătit a fost disproporționat – rachete de milioane de euro trase de F-16 contra unor drone de câteva mii de euro. Ce a urmărit Federația Rusă prin lansarea acestor drone? În primul rând, a dorit să testeze capacitatea de reacție a NATO. Testul a dus la rezultate amestecate: pe de o parte, Alianța s-a mobilizat foarte eficient, avioane din Olanda ajungând în Polonia foarte rapid, după cum avioane din Italia au ajuns la fel de rapid în Ţările Baltice; pe de altă parte, rata de interceptare a fost foarte scăzută, demonstrând un dezavantaj al NATO. Federația Rusă a mai vrut să testeze și altceva, anume reacția publică. Dacă la nivelul elitelor politice reacția de condamnare a fost unanimă, nu la fel s-a întâmplat și la nivelul opiniei publice care a fost destul de divizată. În paralel cu incursiunea dronelor, Federația Rusă a operat și o altă incursiune, cea a rețelelor sociale. S-a dovedit că acestea au fost permeabile la dezinformarea rusă, ceea ce constituie un aspect îngrijorător.

Continuarea, aici.