Radu Crăciun: În caz de Brexit, trebuie să ne așteptăm ca investitorii să vândă activele românești, inclusiv leii
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar determina investitorii să vândă activele cu profil de risc ridicat, respectiv cele din țările emergente, printre care și România, fapt care ar putea determina deprecierea acestor active, inclusiv a leului românesc, susține directorul general al BCR Pensii, Radu Crăciun.
‘Investitorii ne-au dat semnale încă de săptămâna trecută în legătură impactul negativ pe care un Brexit l-ar avea cel puțin pe termen scurt asupra activelor cu un profil de risc mai ridicat. În această categorie intră și activele țărilor emergente, precum și România, motiv pentru care trebuie să ne așteptăm la tendința investitorilor de a vinde activele românești fie ele acțiuni, titluri de stat sau lei’, a declarat Crăciun, pentru AGERPRES.
El mizează, însă, pe intervenția Băncii Naționale a României (BNR) pentru a tempera o eventuală scădere a monedei naționale. ‘Mă aștept ca BNR să apară la nevoie în piață pentru a limita deprecierea leului și a asigura lichiditate pe piața monetară’, a explicat Radu Crăciun.
În schimb, acesta consideră că este puțin probabil ca investitorii străini strategici să se retragă din România, în cazul unui Brexit, dar nici cei noi nu se vor grăbi să investească în țara noastră. ‘Nu cred că e cazul să ne așteptăm la investitori strategici care să părăsească România, dar percepția acută de impredictibilitate a evoluțiilor economice viitoare din UE va face probabil multe companii internaționale să își amâne planurile de investiții sau extindere’, a mai spus directorul BCR Pensii.
Cu privire la un posibil impact al ieșirii Marii Britanii din UE asupra balanței comerciale a României, Radu Crăciun este de părere că aceasta va rămâne în continuare mai degrabă sub impactul cererii agregate interne care va continua să pună presiune în direcția adâncirii deficitelor externe.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


