de Radu Crăciun

La sfârșitul anului 2016 lansam o idee care constat că se confirmă pe măsura trecerii anilor. Ideea revine în actualitate în mare forță odată cu regândirea unei lumi post-pandemie: în acest secol vom asista la o încleștare, la un război care va defini istoria civilizației umane pe un termen foarte lung, într-un mod ireversibil. Războiul dintre capital și Muncă.

Capitalul și Munca sunt cei mai importanți factori de producție care contribuie la desfășurarea activității economice.

Coexistența pașnică postbelică a celor doi factori de producție din țările dezvoltate a fost subminată odată cu modificarea contextului prin două evoluții istorice esențiale: pe de o parte, sfârșitul concurenței ideologice dintre capitalism și comunism, prin victoria celui dintâi, iar pe de altă parte, accelerarea globalizării.

În perioada postbelică, țările capitaliste și cele socialiste au intrat într-o competiție acerbă pentru a dovedi superioritatea unei orânduiri față de cealaltă. Calea aleasă de Occident a fost dezvoltarea unei puternice clase de mijloc, cu o avuție net superioară oamenilor muncii din țările socialiste.

(…………………………………………)

Închiderea conflictului ideologic și deschiderea lumii

Odată cu căderea „cortinei de fier” și cu dispariția concurenței ideologice, acest element de motivare a distribuției avuției a dispărut.

Mai mult, dezechilibrarea situației win-win a fost accelerată de oportunitățile oferite de globalizare. Într-o economie de piață, câștigători sunt cei care au capacitatea de a observa primii oportunitățile și apoi capacitatea de a le fructifica. Această rețetă a succesului a funcționat perfect și în cazul globalizării. Câștigători au fost cei care s-au mișcat cel mai rapid pentru a profita de oportunitățile oferite de deschiderea fără precedent a lumii.

Iar în concurența dintre capital și Muncă, Capitalul a fost câștigătorul distanțat al globalizării. Capitalul a avut avantajul incontestabil al traversării rapide a granițelor, către acele colțuri ale lumii care puteau oferi cele mai bune oportunități de multiplicare. Minoritatea deținătorilor de capital investibil a avut acces dintr-odată la o piață a muncii globală, care a venit să o înlocuiască pe cea națională sau regională. În acest demers, Capitalul s-a confruntat dintr-odată cu o supraofertă a factorului de producție Muncă, oferită cu generozitate de toate țările aflate în curs de dezvoltare, prin urmare în căutare disperată de capital.

După cum știm, raportul dintre cerere și ofertă stabilește nivelul prețului. Aceasta a făcut că prețul capitalului să crească, în avantajul posesorilor, în timp ce oferta globală de forță de muncă a ținut sub capac salariile din țările dezvoltate sau a dus chiar la șomaj.

(………………………………………………)

Polarizarea socială în țările dezvoltate a crescut, polarizarea economică dintre țările lumii s-a micșorat, deținătorii de capital au prosperat, mărturie fiind creșterea avuției acumulate de către elitele cele mai bogate ale lumii.

Confruntată cu această provocare, Munca a apelat la singurul instrument de putere care îi mai rămăsese la îndemână: votul.
Și astfel au câștigat în forță mișcările populiste, extremiste sau anti-elite dintr-o sumă de țări europene sau SUA.

De la ideologie la populism

Ceea ce însă merită remarcat este că aceste mișcări nu au câștigat votanți prin promovarea unor programe economice de natură a sprijini micșorarea disparităților economice din țările dezvoltate, ci printr-un discurs al cultivării fobiilor și spaimelor populației: față de chinezi, față de imigranți, față de pierderea identității naționale etc. Cu alte cuvinte, prin distragerea atenției populației de la problemele economice reale cu care se confruntă și de la creșterea polarizării sociale.

Contextul pandemiei actuale oferă un teren propice pentru exploatarea în continuare a angoaselor și temerilor populației, care riscă să piardă din vedere faptul că vremurile care se schimbă vor decide neașteptat de repede câștigătorul războiului secolului.

Pandemia cu care ne confruntăm a atras atenția asupra unui lucru. Veriga slabă în lanțul de producție este omul, adică furnizorul Muncii.

Sintagma atât de uzitată „salariații sunt cel mai prețios activ” este pe cale să se schimbe în „salariații sunt principala vulnerabilitate”.
Asta va face că reacția naturală a Capitalului să fie scăderea dependenței față de această verigă slabă, pentru a nu se mai confrunta cu pierderile semnificative asociate unei stopări totale a activității economice.

Iar scăderea acestei dependențe nu se va putea face decât printr-o accelerare a revoluției digitale deja începute, astfel încât oamenii să fie protejați  în calitate de consumatori prin izolare, cu un impact minim asupra activității productive.

Înlocuirea resursei umane în activitățile economice, mai ales cele productive sau de servicii, care presupun o prezență fizică la locul de muncă, se va accelera.

Este un proces care va face ca prețul forței de muncă să fie din ce în ce mai puțin relevant. Din acest motiv, localizarea Capitalului peste mări și țări nu va mai avea justificare, cu atât mai mult cu cât în balanță va fi pusă, iată, și impredictibilitatea unor guverne cu standarde democratice și de transparență discutabile, precum și o forță de muncă din ce în ce mai costisitoare în țările până nu demult emergente. Din acest motiv, vom fi probabil martori ai unui proces de deglobalizare în favoarea regionalizării și chiar a repatrierii afacerilor.

Primit cu urale, un astfel de proces nu va duce neapărat la relansarea clasei de mijloc din țările occidentale. Aceasta, pentru că accelerarea digitalizării va duce și la dispariția unor activități calificate, practicate astăzi de profesioniști care alcătuiesc clasa de mijloc: doctori, avocați, arhitecți, contabili, manageri de fonduri, bancheri etc.

În acest context, faptul că se vorbește despre venitul universal de bază nu este întâmplător. Pandemia oferă doar un pretext bun pentru a-l prezenta ca o măsură bună pe termen scurt, când de fapt este un simptom al unei evoluții îngrijorătoare pe termen lung.

De fapt, se recunoaște implicit faptul că unii dintre cei care tocmai și-au pierdut slujbele, în contextul crizei economice induse de pandemie, s-ar putea să nu mai aibă niciodată una.

(……………………………………………..)

Viitorul și exercițiul „statului acasă”

Viitorul va oferi o polarizare socială la pachet cu una profesională. Câștigătorii cerți vor fi deținătorii de capital financiar și cei de capital de inteligență, adică cele două ingrediente fără de care digitalizarea accelerată și revoluția tehnologică în general nu vor fi posibile. Experții înalt calificați în zona de IT vor fi în continuare la mare căutare, iar concurența pentru competențele lor le va aduce o situație financiară și o poziție socială de invidiat.

Problema va fi că majoritatea nu va avea capacitatea de a-și schimba competențele pentru a ține pasul cu provocările aduse de dezvoltarea de noi tehnologii. Din acest motiv, e probabil ca prestatorii de Muncă să se separe în elite producătoare de înaltă tehnologie și restul persoanelor necalificate sau descalificate. Acestora din urmă va trebui să li se asigure un sprijin material, sub forma venitului universal garantat, care să le asigure existența și, în același timp, să fie „cumpărată” pacea socială.

Ar fi o astfel de ofertă una de respins? Să stai acasă pe banii societății și să ai un trai cât de cât decent este o ofertă pe care unii dintre noi ar accepta-o încă de pe acum și, cel mai important, ar și vota pentru ca ea să se întâmple. Ceea ce ne duce la  un prim pas în direcția deturnării unicului instrument la îndemâna factorului Muncă: votul.

Amendarea conștientizării și recuperarea votului

Iar cei care nu ar accepta conștient astfel de evoluții ar putea fi influențați astfel încât să își schimbe opiniile. Precedente au fost deja create prin utilizarea platformelor sociale și folosirea abuzivă a informațiilor pe care acestea le-au furnizat. Faptul că un eveniment de importantă istorică excepțională, precum Brexit-ul, a fost în final decis la limită, printr-o manipulare informațională „digitalizată”, reprezintă un avertisment extrem de serios privind decizii de mare importantă pe care masele mari de votanți pot fi făcute să le ia la comandă. Și nu este singurul exemplu.

Astfel de abordări au scandalizat opinia publică, ducând la importante contramăsuri. Dar iată cum, în contextul pandemiei actuale, vedem în unele state idei și măsuri care duc către o monitorizare strânsă a vieții private, desfășurată în numele ținerii sub control a contaminării. Supravegherea instituită prin tehnologie în statele totalitare începe să își facă loc și în societăți democratice. Este un precedent periculos, mai ales dacă va fi oferit ca alternativă la izolarea socială. Aversiunea față de o izolare socială prelungită i-ar putea încuraja pe mulți să aleagă „răul mai mic”, în acest caz o supraveghere a deplasărilor, a persoanelor cu care interacționează și chiar a temperaturii corpului.

Perspectiva ingerinței statelor în viața personală și influențarea opțiunilor populației pun în pericol măsura în care votul va mai fi un instrument de control asupra elitelor politice, care să le protejeze de influența excesivă a elitelor economice.

(………………………………………………….)

***

Citiți analiza integrală în nr. 94 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare. 

www.cursdeguvernare.ro