de Radu Dudău/Revista 22

Orientarea strategică a Rusiei către zona Asia-Pacific e un proces planificat și demarat de ani buni. Dar apropierea dintre cei doi coloși, Rusia şi China, acum, când fiecare dintre ei manifestă nemulțumire față de felul în care Occidentul gestionează afacerile globale, stârnește o îngrijorare aparte.

La 21 mai, Gazprom și Compania Națională a Pe­trolului din China (CNPC) au semnat la Shan­g­hai un contract de livrare de gaze naturale ru­sești pe 30 de ani, în valoare de 400 de mi­li­arde de dolari. Suma este co­losală, iar contractul e de ma­re importanță politică pentru Moscova, în contextul re­la­ții­lor glaciale dintre Rusia și Oc­cident, cauzat de criza ucrai­neană. Vladimir Putin avea ne­voie de acest succes simbolic.

Cu siguranță, conflictul politic cu Occidentul și scăderea brus­că a economiei Rusiei au fă­cut Kremlinul mai concesiv în negocierea con­tractului. Dar deal-ul nu a fost o reacție im­pro­vizată la sancțiunile Vestului, ci rezultatul unui complicat proces de negociere și pla­ni­ficare strategică, demarat acum un deceniu.

Contractul prevede exportul către China a unui volum anual de gaze de 38 miliarde de metri cubi (mmc), ce vor fi produși din ză­că­mintele Siberiei de Est, Kovykta și Chayanda – ultimul urmând a fi dezvoltat până în 2018. Gazoductul Puterea Siberiei, de 61 mmc/an, va fi construit pentru a conecta centrele de pro­ducție din regiunile Irkuțk și Iakuția cu Ha­barovsk și Vladivostok, în regiunea Pacificului. Din acest sistem de transport va fi alimentat nord-estul Chinei, cu puncte de intrare la Bla­goveșcensk și Dalnerecensk. Prețul va fi in­de­xat la petrol; ca referință se vehiculează ni­velul de 350 de dolari/1000 mc – apropiat, dar sub media actuală a pre­țurilor în UE.

Negocierile dintre Moscova și Beijing s-au lovit sistematic de două obstacole majore: pre­țul, respectiv diferența de abor­dare strategică privind sursa, și destinația gazelor rusești.

China a respins nivelul mediu european de preț al livrărilor Gazprom, preferând să in­ves­tească în dezvoltarea zăcămintelor din sudul Turkmenistanului și în realizarea conducteiAsia Centrală-China, prin care importă în pre­zent circa 25 mmc/an. Dar prețurile în UE au scă­zut după criza economică din 2008, iar Chi­na are interesul acum de a-și diversifica im­porturile de gaze. Pe de altă parte, în per­s­pectiva creșterii substanțiale a exporturilor de gaz natural lichefiat (GNL) în Asia de Est din Australia și SUA în următorii ani, Rusia și-a asi­­gurat pe termen lung o importantă cotă de piață chineză, la un preț între cel al ex­por­tu­rilor ruse în UE și al celor turkmene în China.

Gazprom a susținut conceptul exporturilor că­tre vestul Chinei din zăcămintele vest-si­be­ri­e­ne (regiunea Yamalo-Nenets). În acest scop, a avansat proiectul gazoductului Altai, care ar fi îngăduit Moscovei să direcționeze livrările fie către UE, fie către China. Beijingul a fost ca­te­goric în prioritizarea conexiunii estice, prin ca­re China de nord-est va fi alimentată din ză­că­minte est-siberiene. În 2013 s-a im­pus aceas­tă ultimă soluție, prin acordul pri­vind construcția Puterii Siberiei. Dar Moscova are obiectivul declarat de a integra într-un sistem unic de trans­port zăcămintele din vestul și estul Siberiei.

Cooperarea energetică dintre Rusia și China s-a dezvoltat în ultimii cinci ani printr-o serie de acorduri și contracte semnificative. În 2009, Banca pentru Dezvoltare a Chinei a oferit cor­po­rațiilor Rosneft și Gazprom credite de 25 mi­liarde de dolari, primind în schimb 15 milioane de tone de țiței anual, vreme de 20 de ani. În 2010, Compania Națională Nucleară a Chinei a încheiat cu Rosatom un contract privind cons­trucția a încă două reactoare la Tianwan. Apoi, în 2013, Rosneft a convenit cu CNPC du­blarea exporturilor de țiței la 30 milioane de tone/an, contra unei plăți an­ti­ci­pate de 60 de miliarde de dolari. Astfel, Ros­nefta putut să finanțeze achiziționarea com­paniei TNK-BP, a cărei „perlă a coroanei“ era zăcământul Ko­vykta. Tot în 2013, Rusia și-a depășit re­ti­cența de a permite companiilor chi­neze achi­zi­ționarea de cote de participare la ca­pa­ci­tă­țile de producție de hidrocaburi: CNPCa achi­ziționat 20% din proiectul Yamal (GNL) al com­paniei Novatek, iar CNPC și Ros­neft au for­mat o joint venture pentru a dez­volta ză­că­minte petrolifere în Siberia de Est.

Este astfel limpede că orientarea strategică a Rusiei către zona Asia-Pacific e un proces pla­nificat și demarat de ani buni. Dar apropierea dintre cei doi coloși acum, când fiecare dintre ei manifestă nemulțumire față de felul în care Occidentul gestionează afacerile globale, stâr­nește o îngrijorare aparte.

Să dăm însă situației adevărata sa proporție. UE va rămâne multă vreme principala piață de export pentru Rusia, deși Bruxellesul vrea să-și reducă dependența energetică față de Moscova. Exporturile prin Puterea Siberiei vor începe în 2018 cel mai devreme, iar 38 mmc/an înseamnă doar un sfert din exporturile Gaz­prom în UE. Desigur, investițiile în industria si­beriană a petrolului și gazului sunt un pas necesar și vor contribui la dezvoltarea eco­no­mică a Rusiei în ansamblu. Dar gazul rusesc se va confrunta cu concurență sporită atât în UE, cât și în Asia, iar capacitatea Moscovei de a utiliza energia ca instrument politic este în continuă diminuare.

Radu Dudău, Universitatea București & Energy Policy Group

Sursa: http://www.revista22.ro/