Matei Bogdan
Publicat în 15 martie 2023, 09:52 / 25 elite & idei

Radu Hanga: Hidroelectrica va aduce vizibilitate; ne va duce mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către MSCI

Radu Hanga: Hidroelectrica va aduce vizibilitate; ne va duce mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către MSCI

Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti va aduce vizibilitate şi va aduce România mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International (MSCI), a declarat, luni, preşedintele Bursei, Radu Hanga.

„În primul rând, Hidroelectrica va aduce vizibilitate, va aduce un emitent puternic la bursă. Ne va aduce încă un emitent care ne va aduce mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International (MSCI). Vizibilitatea acesta sigur ne va aduce o creştere din punct de vedere al numărului de investitiori şi trebuie, noi şi ecosistemul de brokeri din jurul nostru, să fim pregătiţi să procesăm investitorii aceştia care se vor uita şi vor fi aduşi spre Bursă de listarea Hidroelectrica. E şi Hidroelectrica, dar ne uităm şi la Salrom, care iarăşi e un jucător important pe zona de resurse, care ne va pune pe prima pagină. Am văzut în urmă cu puţin timp Agricover, la fel un jucător important pe zona de agricultură, care vine spre bursă. Toate lucrurile acestea vor genera vizibilitate pentru bursă, implicit vor genera vizibilitate şi pentru restul companiilor listate, pentru că o să fie investitori care o să vină, o să vrea să investească în Hidroelectrica, o să vrea, investind în Hidroelectrica, să-şi construiască un portofoliu, deci va genera activitate în plus la nivelul şi al celorlalte companii de la Bursă”, a spus Radu Hanga, la a 2-a ediţie a ZF Capital Markets Summit 2023.

Întrebat despre obiectivele pentru acest an, preşedintele Bursei a menţionat că este în curs de aprobare bugetul, care este bazat pe creştere, dar şi că un element important e Hidroelectrica, care va însemna, un emitent nou, vizibilitate, investitori.

„Pe de altă parte, ne uităm la ce s-a întâmplat în primele două luni ale anului din punct de vedere lichiditate şi vedem lichiditatea cu 30-40% mai mică decât anul trecut”, a spus Radu Hanga.

De asemenea, el a subliniat că este foarte important ce se va întâmpla în zona dobânzilor.

Potrivit preşedintelui BVB, numărul de investitori a ajuns la 130.000, iar o parte sunt investitori în titluri de stat Fidelis sau care au şi acţiuni şi titluri de stat. La nivelul anului 2019 erau 53.000 de conturi, iar de atunci se observă un trend de creştere care e susţinut.

El a mai declarat că în suntem într-un context în care pentru piaţa de capital românească există oportunităţi. Radu Hanga a explicat că sunt oportunităţi pentru companiile româneşti şi în acest fel sunt oportunităţi pentru platformele care ajută la finanţarea companiilor româneşti, respectiv sectorul bancar şi piaţă de capital. 

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe