Peste 60 de parlamentari europeni, experți în comunicare și securitate, jurnaliști și activiști din Europa de Est și SUA, au semnat, la începutul acestei luni, Declarația de la Praga, care atrage atenția asupra efectelor nocive ale propagandei rusești în Europa.

Documentul propune șapte pași prin care Vestul poate contracara acțiunea Rusiei. L-am rugat pe consultantul politic Radu Magdin, unul din semnatarii Declarației, să detalieze pentru PressOne în ce fel se manifestă acest tip de atac în România.

Am aflat că Moscova își dorește o Românie fragmentată și temătoare, cu cetățeni apatici și care nu mai văd niciun viitor. Un teren ideal pentru destabilizare și control. Mai ales că urmează anul centenarului, iar una din strategiile preferate de dezinformare ale Rusiei este revizionismul istoric.

Reporter: NATO publica în primăvara acestui an un studiu care arată că Rusia are o strategie bine închegată de a ataca sistematic și concertat fundamentele valorilor europene. După știința dumneavoastră, întâlnim și în peisajul media din România propaganda și dezinformările identificate în spațiul european (și nu numai) care au ca sursă Rusia? 

– Propaganda rusească nu a ocolit spațiul mediatic al României și trebuie să ne așteptăm să ia forme din ce în ce mai diverse în următorii ani, în funcție de mizele Moscovei în această parte a Europei.

Pe de altă parte, cazurile în care Rusia construiește un narativ de la zero sunt izolate, strategia dominantă fiind cea a preluării unor diviziuni, clivaje sociale, elemente de militantism ale unor grupuri restrânse – pe care le reîmpachetează și le „completează” cu elemente gândite să inducă panică sau pur și simplu sa creeze emoție într-o direcție dorită de Moscova.

Variațiile locale sunt foarte importante pentru ca propaganda să funcționeze: Romania e o țară complexă, pe de o parte, o țară pro-europeană și pro-americană, dar și un stat în care valorile vestice nu sunt interiorizate, cu o populație ortodoxă, conservatoare în mare măsură, care nu a fost încă expusă suficient de mult unor politici cu adevărat progresiste, inclusiv din lipsa de asumare la nivel de clasă politică.

În spațiul Parteneriatului Estic, de exemplu, prin propagandă se urmărește atacarea brand-ului Uniunii Europene si al NATO, scopul fiind acela ca țări precum Ucraina, Republica Moldova sau Georgia să rămână în sfera de influență a Rusiei.

În acest scop, propaganda funcționează pe câteva dimensiuni: se atacă politicile și stabilitatea economică a UE, mergându-se într-atât de departe încât Uniunea Europeană este asemănată cu Uniunea Sovietică și descrisă ca un proiect geopolitic ostil, menit să reducă libertatea fostelor republici sovietice, odată integrate; Vestul este prezentat ca fiind un spațiu decadent, ce se opune valorilor creștine, gata să forțeze Statele Membre să accepte căsătoriile între persoane de același sex; relocarea refugiaților este iminentă, iar NATO este un instrument imperialist – toate acestea sunt mesaje cheie ale Rusiei în regiune și ar trebui să ne intereseze, căci suntem vecini cu Moldova, Ucraina și Serbia.

În statele membre UE, mai ales acolo unde există un grad mai ridicat de euro-scepticism, miza este slăbirea progresivă a valorilor europene și a Bruxelles-ului ca pol de putere, alături de răspândirea ideii că Uniunea este mai degrabă un consumator birocratic de resurse decât un spațiu de prosperitate, iar liderii săi sunt din ce în ce mai slabi. Totodată, Moscova nu se ferește să introducă în circulație povești despre revendicări teritoriale sau provocări închipuite. Așadar, teoria conspirației e mereu binevenită pentru propaganda rusa.

Toate aceste tipuri de comunicare se regăsesc, în măsuri diferite, și în media românească, mai ales pe internetul împânzit de pagini și grupuri conspiraționiste. Temele sunt însă vag omogene și, la o primă analiză, miza Moscovei ar fi frustrarea sau izolarea României în UE și în NATO, cu accent pe un presupus statut inferior în raport cu Bruxelles-ul sau Washington-ul, prezentarea României ca pe un stat eșuat și sărac, pentru a da un exemplu țărilor care aspiră la statutul de membre UE.

În același timp, relația dintre România și SUA a dat naștere mai multor eforturi de a prezenta diverși politicieni locali ca fiind „vânduți” americanilor, iar pe reprezentanții SUA ca fiind mult prea implicați în politica locală- narativul de bază este „colonia România”, narativ atât neadevărat, cât și periculos când e preluat de oameni politici din sfera majorității parlamentare, dincolo de frustrări personale.

Așadar, una din mizele cheie ale propagandei ruse în România este o țară naționalistă (nu una cu un patriotism inteligent, care presupune prezență activă și influență în cluburile unde suntem membri) și frustrată de locul său la masă, pe model parțial vișegradean.

– Știu că la nivelul UE și al altor state aceste informații privind propaganda pro-Kremlin sunt afirmate clar de către politicieni sau formatori de opinie. Cum vă explicați că în România subiectul are un ecou foarte mic?

– Pe de o parte credem că suntem imuni, pe de altă parte nu ne pasă. La nivel de clasă politică, e ceva clasic la noi, ține de un laissez faire, laissez passer pentru care periodic am plătit un preț, cel al spontaneității prost înțelese: „lasă, mă, că ne descurcăm noi„.

La nivelul Uniunii Europene, gradul de conștientizare asupra pericolului reprezentat de propaganda pro-Kremlin a venit odată cu implicarea, dovedită sau speculată, a Rusiei în alegerile interne. Însă, chiar și din acest punct de vedere, cei care au avut de câștigat, direct sau indirect, s-au ferit să se înscrie în discuții. De aceea, ajungem în situația în care politicieni care acuză propaganda străină sunt percepuți ca perdanți în căutarea unor justificări.

Este extrem de dificil, în lipsa unor dovezi clare, să discutăm despre propagandă și să formulăm acuze clare. Din punctul meu de vedere, un astfel de efort trebuie să fie susținut și de mediul academic, de experți naționali și europeni, iar aici România stă bine: sunt mai mulți influențatori care militează activ împotriva propagandei ruse.

În România, subiectul nu are ecou pentru că propaganda pro-Kremlin nu pare să fi influențat încă alegeri sau alte procese interne importante. În esență, pare că cei care cad pradă propagandei sunt oamenii cu educație precară, însă miza rușilor e o frustrare generalizată, dublată de resemnare.

Ceea ce este cu adevărat periculos este că asistăm la modelarea discursului politic în funcție de teme propagandistice, iar pe unele teme, factorii de răspândire a propagandei și unii oameni politici se susțin reciproc, căci au un dușman comun de moment.

– Cum vă explicați faptul că niciun politician cu vizibilitate din România nu deschide o dezbatere măcar despre aceste practici ale Rusiei?

– Cred că este în primul rând o chestiune de prioritizare și de popularitate: nu cred că e văzută nici ca o prioritate, nici ca fiind prea populară o asemenea luptă. Cât timp efectele în plan real nu sunt suficient de puternic resimțite sau percepute corect, dezbaterea pe subiectul propagandei străine va rămâne una marginală. În același timp, în cazul României, propaganda rusă se rezumă în mare parte la internet, unde se propagă de pe site-uri marginale mesaje care canalizează emoțional frustrările zilei.

O dezbatere largă în acest sens ar trebui să existe, mai ales raportată la eforturile de la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea propagandei străine – sau cel puțin pentru creșterea gradului de conștientizare asupra acestui fenomen – și resursele implicate în proces. Dacă ar fi să privim doar din acest punct de vedere, avem deja premizele dezbaterii.

– Una din axele narative pe care Rusia își construiește campaniile de propagandă și dezinformare este revizionismul istoric. Recent, Cehia s-a confruntat cu asta. Cât de vulnerabilă e România la acest tip de agresiune?

– 2018, anul centenarului, va fi un an „distractiv”, pe care trebuie să îl pregătim inteligent ca și comunicare strategică: sunt alegeri și în Ungaria și în Moldova, și așteptați-vă la acțiuni prin „proxi”, de la provocări ale lui Dodon, la posibile mesaje, în primăvară, de la Viktor Orban.

Revizionismul istoric a fost una dintre principalele axe narative ale propagandei în România, românii nu sunt străini de acest lucru. România rămâne însă relativ vulnerabilă la aceste practici și, după cum spuneam anterior, propaganda actuală construiește întocmai pe acest tip de vulnerabilități, rezumate în „credem că știm și nu ne pregătim„.

Un alt exemplu îl reprezintă poveștile despre presupuse revendicări teritoriale ale României sau ale Ungariei la adresa Ucrainei sau Moldovei – scopul nu este influențarea publicului român, ci al celui ucrainean sau de peste Prut, însă „armele” pot fi întoarse oricând, inclusiv pentru a deteriora colaborarea regională.

– Un efect al campaniilor de dezinformare și propagandă operate de Rusia este divizarea și radicalizarea unor segmente ale comunității. În condițiile în care România are foarte puțini (spre deloc) lideri politici care să fie capabili să creeze coeziune, se poate spune că vulnerabilitățile noastre sunt tocmai calitatea și gradul de educare al mediului politic?

– Aș adăuga și calitatea și gradul de educare al publicului consumator de mesaje politice în masă. Cu siguranță, orice tip de diviziune este o vulnerabilitate, atât în cazul României, cât și în cazul țărilor din Vest. În același timp, coeziunea în societate poate fi creată doar pe teme mari, de interes general, cum este spre exemplu tema securității – cu toții suntem de acord că este bine să avem resurse în acest sens, însă criticile persistă și pot fi exploatate oricând.

Mereu am dat exemplu că în caz de pericol nu trebuie ezitată folosirea de mesageri diferiți, separat sau în coaliție, fie ea cât de pestriță: de la președinte și premier, la Patriarh și șeful statului major, neuitând să îl păstrăm ca rezervă pe Florin Salam: clipul cu „avioanele americane” are aproape 30 milioane de vizualizări pe youtube. Da, aproape 30 milioane 🙂

– Sputnik și-a creat o secțiune dedicată României, găzduită în versiunea pentru Republica Moldova. O mare parte din materialele publicate acolo sunt apoi rostogolite în rețelele sociale de conturi care nu pot fi asociate cu persoane reale. Vă seamănă asta cu situații întâlnite în alte țări?

– Aceasta este o practică bine cunoscută, nefiind însă și singura. Cu adevărat îngrijorător devine momentul în care mesajele publicate pe site-uri precum Sputnik sunt preluate de televiziuni locale și de politicieni, în mesajul public. De aici, mai este doar un pas până la apariția conturilor reale ce rostogolesc mesajele.

Dacă materialele sunt suficient de puternice și convingătoare, ele intră ușor în dezbaterea publică, politicienii nu și le asumă ca sursă, dar sunt gata să le perpetueze cât de mult posibil. Problema noastră e scăderea calității dezbaterii publice: de la eleganță la substanță, aici e loc de o renaștere în context centenar, care poate avea loc doar coordonat.

– Care sunt pașii pe care ar trebui să-i bifăm pentru a deveni conștienți de pericolul care vine dimpreună cu narativele răspândite de media pro-Kremlin?

– Dezbaterile sunt un început, mai ales cele asumate de lideri politici și de opinie. Apoi, este nevoie ca măsurile de contra-propagandă, cercetare și analiză în domeniu, instrumentele de fact-checking, discuțiile în media tradițională despre toate aceste lucruri să se intensifice.

Trebuie să ne așteptăm ca instrumentele de răspândire a propagandei să se diversifice și să se perfecționeze constant și ele. Avem deocamdată avantajul, să-i spunem așa, că populația României nu este vorbitoare de limbă rusă și nu se uită direct la canale rusești, ca în cazul țărilor din Parteneriatul Estic, iar istoria noastră alături de Rusia este una negativă, cu rare excepții.

Mesajul pro-rus nu are ecouri în România, însă mesajul anti-european și anti-american ar putea funcționa, mai ales când se pliază pe interese de moment ale unor lideri politici. Și asta e mai important pentru Moscova decât îmbrățișarea ei de către București.

Conștientizarea vine din educarea constantă a publicului, de către toate platformele media, internet și televiziuni deopotrivă, demascarea propagandei și prezentarea efectelor, și chiar cooperarea cu platforme media și grupuri de experți din Uniunea Europeană și NATO. De asemenea, România trebuie să se implice activ la nivel de UE și NATO, în grupurile de lucru pe această temă și să fie permanent parte a soluției, luând în calcul experiența noastră specifică.