Matei Bogdan
Publicat în 7 aprilie 2021, 15:12 / 26 elite & idei

Radu Magdin: Dialoguri@IER – #relația_transatlantică

Radu Magdin: Dialoguri@IER – #relația_transatlantică

Institutul European din România (IER) a organizat marți, 6 aprilie 2021, între orele 10:00-11:30, un nou eveniment în seria Dialoguri@IER, având ca temă relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, într-un context internațional din ce în ce mai complex și incert.

Invitații noștri la dialog au fost dna Simona Soare, analist senior, Institutul de Studii de Securitate al Uniunii Europene – EUISS (Paris/Franța), și dl Radu Magdin, CEO, Smartlink Communications (România). Moderarea evenimentului a fost asigurată de Bogdan Mureșan, expert în cadrul Serviciului Studii Europene (IER). Dialogul a urmărit explorarea relației transatlantice, între relansare și reconfigurare.

Din intervențiile celor doi vorbitori principali și din comentariile/întrebările adresate de participanți, s-au desprins următoarele elemente de interes:

  • Relațiile transatlantice au fost puse sub semnul întrebării în timpul administrației Trump, însă se bucură în prezent, cel puțin la nivel declarativ, de un reviriment; totuși, gesturile simbolice vor avea nevoie de acțiuni concrete pentru a căpăta substanță și a confirma relansarea parteneriatului și optimismul european legat de administrația Biden;
  • Competiția și cooperarea nu sunt mutual exclusive în cadrul relațiilor transatlantice, fiind consecințe organice ale acestei legături extrem de dinamice;
  • Pandemia cu noul coronavirus a expus fragilitatea sistemului internațional și, totodată, a evidențiat nevoia multilateralismului sprijinit de cei doi parteneri transatlantici; la nivel mai general, pandemia a accelerat o serie de rivalități geopolitice și tendințe globale;
  • Relațiile transatlantice sunt tributare nu numai relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, dar și relațiilor cu actori terți precum China, Rusia și Turcia, cea din urmă fiind și un partener de dialog problematic în cadrul NATO;
  • Pentru România, stat membru UE și NATO și având un parteneriat strategic cu SUA, este important să aibă opțiuni, să își facă vocea auzită și să își consolideze statutul în cadrul comunității transatlantice, în dosarele de interes.

Video, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe