OraNoua.ro
Publicat în 20 august 2014, 16:06 / 474 elite & idei

Radu Magdin: Presedintele Shaolin

Radu Magdin: Presedintele Shaolin

de Radu Magdin

Va propun o teza atipica dezbaterii publice actuale: Romania are nevoie de un “Presedinte Shaolin”. Nu, nu e un articol legat de venirea lui Jackie Chan sau de invocarea “chestiunii religiei” (mai precis a confesiunii, caci amandoi favoritii, si Ponta si Iohannis, sunt crestini). Va propun o analiza realista a genului de Presedinte de care are nevoie Romania, intern si extern, in opinia mea. Avem nevoie de un Presedinte respectat si respectabil, combativ (dar nu de dragul luptei politice, ci in slujba interesului national), care sa fie in acelasi timp si un presedinte intelept, pedagog, care sa ne ajute, prin modelul si mesajele sale, sa devenim mai buni. Numai astfel putem schimba cu adevarat paradigma, face un veritabil “restart” societal, si evita demagogia. De aici si ideea de Presedinte Shaolin, care ar stii, conform antrenamentului calugarilor cu pricina, cand sa fie luptator respectiv cand sa fie impaciutor, intelept si plin de inspiratie pentru romani.

De ce am avea nevoie de un asemenea Presedinte? Pentru ca realitatea o cere: intern si extern. Intern, avem (cel putin) doua Romanii, una saraca sau foarte saraca, lipsita de oportunitati (cu atat mai mult daca nu e invatata sa “pescuiasca” in loc de a fi asistata in perioada electorala si atat), si una care a “decolat” (in tara sau in strainatate), mai antreprenoriala, care nu vrea, nu merita si nu trebuie sa fie franata, caci ea trage Romania in sus, ca si prosperitate, competitivitate, valori occidentale. In momentul de fata avem nevoie, la 25 de ani de la Revolutie, de un Presedinte care sa fie onest si valoric, care sa ne spuna: “dragii mei / dragele mele, asta e lumea in care traim si asta e Romania in care traim, de aici incolo ca sa traim mai bine trebuie sa ne intoarcem la valori, de la educatie (si perfectionare permanenta) la respectul profund pentru munca (ok, romanii au talent, dar in viata nu reusesti doar cu talent); aveti incredere, putem reusi, am un plan si vreau sa lucram impreuna (cu voi dar SI cu Primul Ministru / Guvernul) pentru asta”.

De asemenea, in plan extern, se intampla lucruri importante si nu putea lasa tara pe mana oricui. In regiune avem o situatia geopolitica si securitara complicata, Uniunea Europeana incepe sa se umple de contestari sau adepti ai “flexibilizarii regululilor” in feluri care nu ne avantajeaza (reguli in materie de migratie, de ordin social etc), iar global are loc o noua revolutie industriala de pe urma careia pierzatorii nu se vor recupera cu usurinta (ganditi-va ca poti printa o casa cu o imprimanta 3D in prezent – ce implicatii pentru piata muncii in curand?). Avem nevoie mai mult ca oricand de un Presedinte care sa fie in pas cu provocarile vremii in care traim si care: 1. sa le inteleaga (el si echipa sa) 2. sa fie dispus sa ni le explice, mai mult sau mai putin pedagocic (ca sa nu zic parinteste – e important sa scapam de ideea de “tatuc” si sa mergem spre un profesor inspirat), 3. sa ne reprezinte cu mandrie in strainatate (mandrie justificata, bazata pe rezultate si potentialul – valorificat – al Romaniei) 4. sa faca echipa cu romanii care vor sa traga la caruta (sic!) modernizarii Romaniei 5. sa asigure continuitate acolo unde e necesara, si in special in materie de stat de drept, respectul pentru reguli si predictibilitatea (cateodata, e bine sa fii o tara “plictisitoare” legislativ si mai ales fiscal!) fiind o garantie pentru mediul economic si investiile interne sau straine 6. sa invete si sa ne invete sa fim AMBITIOSI, sa ne dorim mai mult de la viata si sa fim in cercurile internationale care conteaza: nu avem romani in top 100 FP de ganditori mondiali, nu mai avem prietenii – ca cele din interbelic, daca reconsultam jurnale celebre – intre elitele politico-sociale (si nu numai) romane si cele straine (or aceste prietenii trag si tarile dupa ele la o relatie superioara).

Actiunea externa va fi determinanta caci Presedintele ne va reprezenta, conform deciziei Curtii Constitutionale din iunie 2012, la Bruxelles, si nu Premierul (chiar si in cazul in care oprim coabitarea si coincid politic), deci are un rol cheie in jocul european: la Bruxelles se decide cam 70-80% din ce se aplica legislativ in Romania. De asemenea, Presedintele ar trebui sa dea semnalul in favoarea unei Aliante pentru Imaginea Romaniei (putin “AIR” fresh nu ne strica!) care sa canalizeze eforturile romanesti, nu doar de PR dar si de substanta, pentru a imbunatati imaginea si statura noastra in lume. Asta presupune un parteneriat cu diaspora, cu exportatorii si consultanti transnationali, cu totii romanii care s-au saturat sa fie facuti hoti si cersetori si care sufera de pe urma faptului ca singurul brand pozitiv si mai degraba exotic pe care il avem – dincolo de victoriile sportive – este Dracula.

Or, apropo si de Dracula, avem nevoie de sange proaspat, de o mentalitate noua si aici poate fi foarte de folos noul Presedinte. Dincolo de asumarea de proiecte de tara si varii reforme ale statului, ultimul lider care ne-a oferit un model societal sintetic a fost Ion Iliescu: “sarac si cinstit” sa fie romanul. Avem nevoie de o varianta clar imbunatatita, care sa valorizeze succesul, si meritam asta la 25 de ani de la Revolutie; cu riscul de a starni zambete, mai bine “prosper si cinstit decat saract si cinstit” si aici e de lucru ca mentalitate si ca respect pentru valori. Sa nu ne fie teama de succes, nu e de rau. Presedintele Shaolin ar trebui sa ne incarce pozitiv cu pilde si exemple, moderne, de succes, aratandu-ne ca “se poate, pe bune” si oferindu-ne astfel speranta intr-un viitor mai bun dar si un model de urmat. Altfel, ramanem gladiatori obositi si semi-debusolati in arena stirilor de la ora 5, inspirate dintr-o realitate trista, care trebuie sa devina minoritara prin eforturile noastre ca natiune. Chiar nu avem nevoie de o dublura de prim ministru (Presedintele nu e Administratorului Blocului Romania, Premierul e!) sau de cineva care sa faca din premier calutul sau politic, mai mult sau mai putin obedient sau naravas. Avem nevoie de cineva suficient de intelept si suficient de luptator cat sa ne unim energiile pentru o Romanie de care chiar sa fim mandri. Mandri de educatie, bun simt, moderatie, de o normalitate nepervertita.

Pentru motivele de mai sus, din punctul meu de vedere, “Presedintele Shaolin” este singurul care ne-ar merita cu adevarat votul. Putem cere candidatilor, prin presiune publica, sa devina mai buni, sa nu ne ia ca “votanti siguri” ci sa trebuiasca sa lupte pentru votul nostru. Numai ridicand noi standardul putem ridica si standardul dezbaterii prezidentiale la un nivel cu adevarat european, care presupune proiecte si responsabilitate, nu doar invective si ironii. Traian Basescu, fie ca vrea sau nu vrea (sau vor nu vor altii), va parasi Palatul Cotroceni in decembrie. Ca Presedinte Jucator a avut si calitati si defecte, ca orice om politic. Si-a asumat un proiect de modernizare, cu rezultate mixte: unii spun ca a facut tot ce a putut, altii ca era mai bine daca isi folosea energia mai util decat pe disputele politice. Din aceasta perspectiva, noul Presedinte poate invata din lectiile predecesorului, daca vrea sa aiba un mandat de succes (si cu siguranta daca vrea doua mandate). O trecere insa de la un Presedinte Jucator la un Presedinte al Linistii pure si simple, fie el oferit de stanga sau de dreapta, nu e ideea cea mai buna. Nu avem nevoie doar de un Presedinte Linistit, ci de unul Intelept si Luptator, care sa inteleaga cand sa lupte, cand e intelept sa cedeze si cum sa ne inspire sa fim mai buni (si implicit sa traim mai bine) intr-o lume din ce in ce mai complicata; daca nu ne cuplam “pe bune” la aceasta lume, vom cunoaste o inapoiere substantiala in deceniile urmatoare, prin simplul fapt ca ceilalti accelereaza si noi nu. Fara ghidaj, ma tem ca tara nu se descurca de la sine, decat printr-un miracol: ramane tara lui Doamne ajuta, plina de fani ai lui “Cichi Chan”! Un Presedinte cat mai Shaolin poate schimba asta.

Sursa: http://www.contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorClaudiu Butacu: România nu poate lipsi de la Solar Decathlon!      

PoliticAntal Lorant: Yesterday we discussed and voted on an important law!

EconomieDaniela Șerban: Companiile incluse în BET AeRO vor fi punctate din acest an pentru interacțiunea cu investitorii, prin indicatorul VEKTOR

ExternMarco Badea: 84 de zile de când a început războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina

SocialAndreea Paul: Meseriile viitorului pentru copilul meu

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a organizat prima ediție a conferinței internaționale în domeniul diplomației cibernetice – „Building global digitalisation: creating trust & security through cyber diplomacy”

CulturaDan Mircea Cipariu: Blues & poetry performance, în spațiul La Cave de Bucarest

EditorialMihai Anghel: Domeniile regale ale sufletului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe