de Radu Preda

Timp de 32 de ani, nici mai mult şi nici mai puţin, s-a gândit la un singur lucru: să revină acasă. Nu a plecat de drag, dar nici întoarcerea nu este simplă. Pe cât sunt de clare principiile, pe atât de furtunos peisajul sufletesc.

A plecat dintr-o ţară înrobită, cu toate că, personal, avea tot ceea ce se putea imagina pentru o familie în epocă: serviciu bun, salariu pe măsură, locuinţă în centrul oraşului, soţia şi copiii în rânduială. Şi totuşi. Ani de zile a fost terorizat de agenţii securităţii statului: filat, denunţat, intimidat, ameninţat. O seară a fost decisivă: în profunzimea pădurii, unde ajunse însoţit de un apărător al statului totalitar, s-a văzut în faţa unei alegeri imposibile. Să fie sau nu om. Mai precis: să rămână sau nu slujitor al lui Hristos.

L-au scârbit laşitatea unor colegi, trădările, aranjamentele pe seama lui, lipsa de onestitate, mediocritatea sufletească, modul barbar prin care încercau unii să îşi croiască un drum. Timpurile nu erau bune, dar caracterul nu este, cum ştim, asemeni anotimpului. Nu te poţi adapta atât de mult încât să devii altul. Psihiatric, asta se numeşte schizofrenie. Popular, acelaşi fenomen are o definiţie inspirată: să fii cu fundul în două luntri. Cum ai vedea situaţia, te poţi scuza, dar nu şi explica. Slăbiciunea nu are argumente tari.

Că ne place sau nu, încă nu s-au stins ecourile vociferărilor imunde ale celor care, timp de decenii, cu trupul erau în democraţie, dar cu mintea şi sufletul slujeau dictaturii. Aceşti trimişi, cu rare excepţii, nu au înţeles că pot fi, cu adevărat, liberi. Au optat în cunoştinţă de cauză pentru robie. Au îmbrăcat haina acesteia atât de des, încât nici acum nu îşi pot imagina altceva. Suferă de sevrajul tipic adicţiei de ticăloşie. Cu aceşti mutanţi se va confrunta şi cel care, în Occident, se aştepta, naiv, la cu totul altceva.

Printre străini, a făcut însă ce ştia el cel mai bine: a slujit. A construit o biserică şi o comunitate de excepţie: de la oamenii exilului anticomunist la cei plecaţi pentru un trai mai bun, de la tinerii studioşi la migranţii economici de după 1989. A fost reper în multe, neştiute, biografii. A fost prezenţă vindecătoare în plină absenţă şi mângâiere în plină disperare. A ascultat şi a acţionat. Acum, întors acasă, se va revedea inevitabil şi cu cei care l-au pus, cândva, pe fugă. Lor le va spune cât de frumoasă este libertatea. Atunci şi oricând. Bun sosit!