de Radu Preda

Da, aşa este: diaspora a votat masiv, ajungând la un milion de exerciţii ale libertăţii. Cu toate acestea, nici până acum nu ştim numărul real al compatrioţilor risipiţi prin lume. Este o realitate care ne scapă printre degete.

Eclesial, vedem cum în străinătate se conservă cumva numărul celor care participă la slujbe în ţară. Cu diferenţe vizibile, de la o comunitate la alta, media este însă aceiaşi. Este adevărat că oameni care, în ţară, nu ar fi considerat Biserica prea importantă pentru viaţa lor, o redescoperă departe de casă drept ceea ce este dintotdeauna: sursă de alinare, de linişte şi de sfinţenie, reper identitar, refugiu în plină agitaţie, certitudine şi siguranţă în mijlocul necunoscutului.

Acum, civic, distanţa geografică face bine de la sine. Departe de zgomotul de fond al cotidianului autohton, scutit de nervozitatea unei mass media năimite, eliberat din prizonieratul ştirilor care sfâşie inimile de mai multe ori pe zi şi scutit de dăscăleala imundă a unor directori de opinie care se raportează la public precum la un copil, românul din diaspora are toate şansele să îşi facă o imagine corectă, să înţeleagă mizele din spatele ţipetelor, agitaţiei şi scandalului transmis cu plăcere live.

Nu este mai puţin adevărat că tot distanţa poate deforma percepţia, inducând fie nepăsarea, dezinteresul, fie depresia, fatalismul. Între refuzul de a mai participa măcar şi emoţional la mersul treburilor din ţara de origine şi disperarea că nimic nu se schimbă în bine, orizontul este foarte larg. Unii sunt sătui, iar alţii exasperaţi. Mai există, evident, şi categoria celor care, ajunşi la o destinaţie economică şi socială confortabilă, nu mai doresc să ştie nimic, schimbându-şi inclusiv numele şi negând orice legătură.

Una peste alta, diaspora de azi – singurul fenomen cu adevărat nou prin anvergură şi profunzime din primul secol românesc – are mai multe necunoscute: câţi sunt, câţi ar dori să revină, care este orientarea politică, dincolo de efuziunile de natură personală, ţinând de candidaţi, iar nu de doctrinele lor, cum şi de cine este reprezentată, inclusiv în parlamentul de la Bucureşti, dacă are voie să voteze şi pentru locale etc. În lipsa unor răspunsuri oneste, mă tem că trăim marea iluzie, că ratăm un mijloc de înnoire de care avem urgentă nevoie.