de Radu Preda

Am participat luni, la invitaţia Ministrului Justiţiei şi Afacerilor Europene al landului Baden-Wuerttemberg, la marcarea a şase decenii de la înfiinţarea Procuraturii Speciale privind crimele din timpul naţional-socialismului.

Începând munca pe 1 decembrie 1958, la peste un deceniu de la terminarea războiului şi căderea regimului hitlerist, acest organism federal cu sediul la Ludwigsburg a reuşit să aducă până în prezent în faţa justiţiei – prin procuraturile şi tribunalele landurilor – aproape 20.000 de dosare de posibili făptaşi. În spatele cazurilor concrete sunt peste 100.000 de cercetări punctuale, verificări, confruntări, analize ale deciziilor administrative, inclusiv din alte ţări, baza documentară depăşind peste un milion şi jumătate de intrări.

Sigur, chiar şi aşa, crimele naţional-socialismului nu au putut fi complet elucidate, iar cei responsabili, mulţi cunoscuţi, nu au plătit pentru contribuţia sau complicitatea lor. Statul german insistă însă, la trei sferturi de secol de la evenimente, nu pentru că mai găseşte în viaţă responsabili, chiar dacă mai vedem câte un fost lucrător de lagăr cum ajunge să răspundă judecătorilor. Misiunea şi sensul unei asemenea abordări rezidă în ceea ce am putea numi dimensiunea imaterială a dreptăţii.

O societate matură cultivă nu doar memoria victoriilor sale, ci şi pe ale înfrângerilor, slăbiciunilor, faptelor deloc glorioase. Mai mult decât atât. Câtă vreme cultura memoriei este selectivă, contrucţia socială va fi şubredă. Vedem asta în cazul Rusiei, aflată încă în plin narativ sovietic, fără delimitări clare faţă de crimele regimului totalitar. La polul opus, Germania post-nazistă şi-a propus, nu fără rezistenţe interne, să întoarcă pagina. Dar nu prin rescrierea acesteia, ci printr-o cunoaştere aprofundată.

Pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) exemplul german este încurajator şi demonstrează că timpul nu poate fi invocat ca stavilă în calea justiţiei. La trei decenii de la căderea comunismului, demersul nostru este cât se poate de urgent şi legitim. Tot exemplul german ne arată şi cum dreptăţii îi precede şi îi urmează deopotrivă o memorie care încadrează, susţine şi ilustrează asumarea nemijlocită a istoriei dincolo de retorică sau sentiment.