de Radu Preda

Sociologii, antropologii, filosofii, dar nu mai puţin şi teologii au mult de lucru în aceste zile: observarea reacţiilor în faţa unui prezumat/real pericol, modul cum îşi pun oamenii şi guvernele problema, soluţiile pe care le găsesc. Sau nu.

Am văzut: consecventă sistemului politic şi ideologic, China a instaurat o adevărată teroare a binelui. Nimeni nu părăseşte zonele de carantină, nimeni nu iese din casă mai mult decât este necesar pentru primirea alimentelor, medicii cad de epuizare, iar pacienţii încă în viaţă aşteaptă pe holurile spitalelor alături de cei care au pierdut lupta. Una peste alta, apocalipsa pe chinezeşte se scrie sub ochii noştri. O întrebare fără răspuns: cum din Wuhan a plecat spre lume virusul? Este cineva responsabil/vinovat?

În Europa, Italia, dar acum şi Germania, îşi pun serioase probleme privind securitatea epidemiologică a populaţiei. Latini, fraţi ai noştri, italienii au acţionat cu sincope, amânări şi alte greşeli, până ce au pus la treabă carabinierii. Între timp, mii de potenţiali agenţi a virusului au plecat inclusiv spre România. Isterie, nemulţumiri, magazine golite, adunări anulate, dar, per ansamblu, situaţia pare să fie sub control în peninsulă. Iată, italienii au reuşit pentru moment să domine chestiunea.

La noi, spectacol macabru. În aceeaşi zi, la minut, s-au concentrat toate forţele neputinţei. Spre prânz, şedinţa CSAT-ului a adus în aceeaşi cameră (focar?) pe cei mai importanţi decidenţi ai statului. După: declaraţii liniştitoare, nu avem niciun caz etc. După-amiaza, consultări cu partidele pentru desemnarea unui candidat la funcţia de premier. Seara, confirmarea că, totuşi, avem un caz. Totul pe fundalul televiziv marcat de panică şi isterie. Singura continuitate: cel care ne spunea, la Colectiv, că totul este în ordine, ne linişteşte şi acum.

Între timp, accente grosolane de manipulare a potenţialului de criză: apelul la discernământ al Bisericii Ortodoxe a fost răstălmăcit, iar cineva implora să trecem la folosirea linguriţelor de unică folosinţă la Sfânta Împărtăşanie. Imagine deprimantă. Nici spectrul unui cataclism nu ne face mai coerenţi? O ţinem cu politichia noastră, ne facem socoteli de audienţă, ne urcăm pe val? Chiar dacă nu va veni sfârşitul lumii, modul cum reacţionăm arată în ce hal am ajuns. Adică rău.