de Radu Puchiu

Spuneam într-una dintre postările anterioare că de cele mai multe ori deciziile la nivel foarte înalt sunt grele, trebuie să ai o combinație de pregătire, experiență, inteligenta, „stomac” ca să le poți face față. Cred în continuare că viitorul președinte ar trebui să aibă această principală calitate. Sunt decizii care afectează mulți oameni, sunt decizii care schimbă direcții dar, cel mai ades sunt decizii de luat între multe variante negative.

Am văzut reacțiile pe marginea unei declarații a lui Mircea Geoană pe tema războiului din Ucraina. Mă aștept ca cele ce voi spune în continuare să fie tratate în cheie electorală. Îmi doresc să apăr o idee, sper doar să fie privită așa.

În primul rând m-a surprins reacția multora cum că e o gafă, ceva ce nu trebuie spus, că nu trebuie nici un moment invocată posibilitatea renunțării la teritorii. Și aici văd cheia reacției. O așez sub formă de întrebări ca o invitație la reflecție.

E grav că un candidat la președinție arată genul de conversație care trebuie avută? Că în conversațiile cu lideri globali realitatea uneori crudă primează? Preferăm o poveste frumoasă în locul uneia pe bune?

Eu mă aștept de la un lider tocmai la asta: să vină să arate încotro merg lucrurile, să dea și vești proaste, să mă avertizeze despre potențialele pericole.

Kelemen Hunor, un alt candidat care cred că ar face față genului de decizii grele de la nivel înalt, a venit cu un răspuns mai nuanțat, a plăcut mai mult din ce am văzut ca reacții. Și nu pot să zic că probabil cei mai mulți dintre noi l-ar fi dat în situația respectivă. Dar e corect să pictăm în roz ceva ce e foarte negru?

Cred că e de domeniul evidenței că Ucraina nu ar fi rezistat fără ajutor vestic. Ajutor venit în bani, armament, intelligence. Plus politic. E mai corect să induci ideea că acest ajutor e nelimintat? E mai ok să te faci că nu vezi că sprijinul pentru continuarea războiului, chiar și în Ucraina, a scăzut?

Nu știu despre voi dar eu prefer să mi se spună. Să știu că această conversație pe bune există. Și că ea ia în calcul, așa cum spunea și Mircea Geoană, și variantele cele mai rele.

Nu te poți pregăti doar pentru o plimbare prin parc. Orice poate lua decizii pentru vremuri bune. Cred că diferența o fac cei care le pot lua la greu.

Eu de la mii de kilometri distanță pot fi foarte pozitiv despre recâștigarea teritoriilor pierdute de Ucraina. Însă oamenii lor mor în război. Pot fi foarte hotărât în apărarea principiilor dreptului internațional. Dar asta nu elimină scenariile foarte sumbre. Și liderii pe acelea le au în față mai des decât vrem noi să credem.

O altă conversație care mi-ar fi plăcut să existe cu candidații ar fi fost despre ce face România dacă sprijinul american încetează mâine. Ce pune România pe masa apărării Ucrainei, regiunii, Europei? Ce sacrificii s-ar cere românilor într-un astfel de context?

Cum ziceam, teme de reflecție. Dincolo de ele, cred că sunt puțini cei care pot cu adevărat să ia acele decizii. Fără translator, fără consilieri și fără ajutor. Pentru că în deciziile cu adevărat grele mai e ceva – ești cam singur.

Pe cine lași să fie în camera aia?

#foodforthought