Văd tot mai mulți oameni îngrijorați de starea democrației în România, cel puțin în bula mea. Sesizări de fraude electorale, proteste publice pentru a se relua numărătoarea voturilor, îngrijorări despre finanțarea partidelor, faptul că încet-încet mass-media a fost amorțită în rolul ei de a sancționa derapajele puterii sau temerea că ne apropiem tot mai mult de o zonă iliberală.

Nu mă număr neapărat printre ei – viața m-a lovit cu mult mai multe nuanțe de gri ca să fiu radical.

Nu pot însă să nu văd că, în același timp, pe culoarele aceleiași puteri scenariul cel mai vehiculat este cel al mobilizării maxime a aparatului de partid pentru ca turul doi al alegerilor prezidențiale să se dea între PSD și PNL – off the record, cam toți fiind de acord că Președinte va fi PNL și Prim-Ministru PSD. Mai mult, în anumite cercuri, varianta asta e anunțată ca un dat, ceva căreia nu i te poți opune la fel cum se afirmă și că „bula” progresistă și reformatoare are maxim 15 procente și alea fărâmițate, deci nu contează.

Cumva paradoxal pentru că probabil niciodată în istoria recentă modul în care această „bulă” va alege nu a avut un rol atăt de determinant în traiectoria următorilor 10 ani. Dar… e un „dar” aici: alege cu capul sau cu inima?

La rece și matematic, de fapt întrebarea către toți cei îngrijorați, care protestează activ sau tăcut, care se opun actualei puteri e simplă: veți vota cu Mircea Geoană sau nu? Asta e întrebarea pe care opoziția o ocolește.

Pentru că tot matematic și la rece, orice vot în altă parte va fi un vot dat puterii actuale – da, ironia sorții, exact celor cărora teoretic se opun.

Puteți să criticați narativele, abordarea, persoana, dar lucrurile tot așa rămân. Și probabil asta supără cel mai tare. Obiectiv, cred că opoziția știe că e singura variantă care poate schimba jocul, dacă îngrijorarea e sinceră.

Dacă îngrijorarea e doar de formă, că dă bine la „bulă” sau vă place să fiți contra, atunci trebuie asumată și susținerea puterii. Orice poleială i-ați pune, rezultatul e același. Nu e cale de mijloc. Și nu critic alegerea, e doar mai onest să fie asumată.

So, cum rămâne? Cap sau inimă?

Sunt chiar curios să aflu (bine, după ce vor trece prin cele șapte stări necesare).