„Criza Auchan” e doar una dintre multele ce vor urma. Între persoana care își pierde locul de muncă și stat este o prăpastie atât de mare și despre asta se vorbește foarte puțin. Iar golul ăsta e umplut de populism pe post de falsă empatie, consolare, grijă. DIncolo de el, un abis de nepăsare și lipsă de soluții.

Nu trebuie să fii savant ca să vezi că înlocuirea resursei umane cu tehnologie este într-un proces accelerat. Se vorbește despre asta de ani buni, iar casele de self-pay, ca să folosesc doar acest exemplu, sunt de ceva vreme în supermarketuri – nu știu cine își imagina că ele vor pleca. OCDE, că tot e la modă în Guvernul României, are la literatură pe subiectul Future of Work – trebuie doar citită, înțeleasă și aplicată.

Cu toate astea, statul la care te întorci când n-ai răspunsuri, lipsește din conversație. E vreo politică publică coerentă care, pe baza datelor, să organizeze un răspuns coerent axat pe soluții, uman? E vreo măsură de criză luată care să devină un ansamblu administrativ capabil să gestioneze pe viitor astfel de situații? Nu. Avem însă răspunsuri date de măsurători politice: dușmanul este Vestul lacom și noi îl vom lovi unde îl doare mai tare – îi vom taxa roboții.

„Tu, fost casier la Auchan, tot n-o să ai de lucru. Dar uite ce satisfacție ai că i-am făcut să sufere pe capitaliștii nesătui. Nouă ne pasă, nu ca lor. Să ții minte când, șomer fiind la 50-60 de ani, va trebui să votezi. Hai, te pup, mă duc să mai suplimentez locuri la stat că vin vremuri grele pentru ai noștri!” – cam asta se înțelege din declarațiile zilei (asta când se obosește cineva să le dea).

Eu știu că de-a lungul vremii am avut puțini oameni de stat. Acei oameni care au reușit să stea fermi împotriva unui curent și să pună România pe o cale corectă de dezvoltare. Acum e mai mult decât oricând nevoie de ei.

Exista un scurt video, las link în comentarii, în care Kishore Mahbubani explică rețeta prin care Singapore a devenit o economie dezvoltată – Meritocracy, Pragmatism, Honesty. Vi-l recomand. E atât de simplu. Dar atât de greu să ieși din sistemul creat în atâția ani…

Norocul face să interacționez și la Proiectul Romania 2030 și la Aspen și în alte părți cu atâția români performanți, inteligenți, de la care poți învăța multe. Aproape toți au ceva în comun: nu sunt conectați la mediul administrativ sau politic de la noi. Nu există cerere pentru ei.Sunt atâția oameni buni, corecți și capabili în administrație pe care am avut bucuria de a-i cunoaște. Nu sunt consultați.

„Dacă ești cel mai deștept dintr-o cameră, ești în camera greșită” zice o vorbă de pe internet. Pare că liderii noștri caută doar aceste camere – „Dar ce bine ați dat-o, șefu’! Sunteți genial!”

„Ce le-a zis-o?” – asta e împlinirea politică a vremii. Asta dacă nu ești dintr-o categorie mult superioară care nu zice nimic – doar n-o să se preocupe zeul de astfel de lucruri mărunte…

Mă întreba Ionut Vulpescu în interviul său despre cum reușesc să fiu optimist. Am momente ca cel de azi când e mai greu.

De ce mi-e teamă:

– Lipsa unui răspuns politic și administrativ coerent, empatic, uman va duce la apariția unei mase tot mai mari de oameni care se vor opune avansului tehnologic neînțelegând că asta ne condamnă pe toți la o dezvoltare mai lentă.

– O consecință naturală va fi un exod și mai mare al celor care vor să trăiască altfel.

– Să fii român în România – va fi din ce în ce mai greu de înțeles. De apreciat, nici nu mă gândesc.

De ce sunt optimist:

– Cred mult în faptul că istoric, în momentele importante, România a ales corect. Așa cu oamenii ei imperfecți. Cred și sper că asta se va întâmpla. Oricât de mult mi-ar plăcea să fie un demers logic, trebuie să mă las pe mâna credinței.

– Cred că după această goană nebună a tranziției, discuția despre un nou tip de contract social va ajunge și la noi. Știu că sună savant sau elitist dar, în termeni simpli, va veni un moment în care să spunem ce fel de Românie vrem împreună.

– Cred că lucrurile care ne unesc vor fi mai puternice decât cele cere ne despart. PE termen lung așa a fost chiar dacă zi de zi avem alt subiect care ne desparte.

– Cred că acel ultim punct al „rețetei Singapore”, onestitatea, va fi necesar pentru a uni.

– Cred că putem face un salt important ca dezvoltare – avem ce ne trebuie. Pe lângă onestitate, un pic de ambiție mai trebuie adăugată.

So, încă aici. Ajut cât pot. Și sper ca neautomatizarea României să nu mă dea afară.

Doriți și punguță?