Timp de prea multă vreme, administrația României a fost tratată ca un obstacol: greoaie, neclară, ineficientă.

E o ștampilă pusă deopotrivă de cetățeni și de mediul politic – și cei care au neglijat-o și cei care au abuzat de ea.

Da, clar, există o parte de adevăr. Serviciile publice nu au fost ce trebuiau să fie.

Dar ștampila asta nu a ajutat. Dimpotrivă: a redus la tăcere vocile firave care chiar voiau să schimbe din interior. Și au făcut să pară timide chiar exemplele bune.

Așa că ne-am obișnuit cu instituții care trag de timp. Care nu mai explică. Nu mai ascultă. Care nu mai cred în ce fac.

Și i-am ignorat pe profesioniștii buni, dar dezamăgiți, care duc sistemul în spate — pe tăcute.

Cel mai grav? Ne-am obișnuit cu ideea că „așa e peste tot”. Că nu se poate altfel.

Dar eu nu cred asta.

Cred că administrația poate funcționa. Poate inspira. Poate să livreze încredere. Nu dacă schimbăm doar regulile — ci dacă îi redăm sensul.

Nu vom construi o Românie sănătoasă, modernă și dreaptă fără o administrație care funcționează — și care simte că are un rost.

Astăzi, e presiune pentru reforme mari și grăbite. Dar fără reconectare internă, nu va dura nimic.

E poate ultimul moment în care mai putem repara adânc și construi corect.

Cred că instituțiile pot fi din nou mândre de misiunea lor. Că oamenii care le slujesc pot fi respectați, ascultați, protejați. Că deciziile bune pot fi luate fără frică. Că schimbarea nu trebuie să fie eroică — ci posibilă, sprijinită, împărtășită.

Îmi doresc instituții cu sens. Instituții care gândesc. Care colaborează. Care înțeleg de ce există și pentru cine lucrează.

Nu perfecte. Dar vii. Umane. Curajoase.

E momentul pentru o altfel de relație stat–cetățean? Cu siguranță, da. Dar trebuie respect de ambele părți: și dinspre administrație, și pentru administrație.

Cred că merită lucrat la asta. Cu claritate, nu cu zgomot. Cu soluții reale, nu cu promisiuni. Cu respect pentru cei buni care nu renunță.

Ce aș vrea să văd de la liderii politici?

– Să ofere spații în care oamenii pot crea, nu doar executa.

– Să asculte și să protejeze profesioniștii care nu mai vor să tacă.

– Să redea demnitatea muncii publice, să înțeleagă rolul ei și să aducă claritate deciziilor.

– Să lase în urmă un cadru care nu depinde de ei – ci unul în care instituțiile funcționează corect, indiferent de cine e la putere.

Se poate? Eu cred că da.

E nevoie de un nou „Pact Snagov”? Nu știu. Dar știu că această conversație trebuie să îi includă și pe cei din administrație.

Pentru că, în ciuda tuturor miturilor, nu toți sunt dușmanii schimbării. Îndrăznesc, optimist, să spun că cei mai mulți de acolo și-o doresc. Mai ales atunci când ea are sens.

Poate nu avem nevoie de o revoluție administrativă, ci în primul rând de o reconciliere. De o regăsire a rostului.

Vom avea răbdare să-l găsim?