Edge Institute a prezentat zilele trecute studiul realizat de Digital Nation Estonia despre digitalizarea României – las link.

O nouă oglindă. Ne vom uita în ea două zile, vom da din cap aprobator și apoi vom merge mai departe?

Am mai făcut asta: cu analizele OCDE din 2016 și 2019, cu cadrul RGEAIF, cu indexul DESI prezentat an de an până în 2022.

O succesiune de oglinzi care ne arată cam același chip: un stat care zice că vrea să fie digital, dar încă nu vrea să se lase schimbat.

Studiul estonienilor e limpede: România are nevoie de leadership politic puternic, dublat de leadership tehnic solid.

Această combinație nu e doar o rețetă de succes – e singura care funcționează – am tot scris despre asta.

Doar că digitalizarea mută puterea. Aici e miza. De la (primordial) administrație la (primordial) cetățeni. Și de aici vine toată rezistența.

Când procesele devin automate, când documentele circulă rapid, trasabil, când oamenii pot face singuri ceea ce înainte depindea de o prezență la ghișeu, puterea se redistribuie. Și asta sperie. Pentru că se pierde o formă de control.

E adevărat, se câștigă alta — puterea analizei de date, a transparenței, a deciziilor mai rapide și mai fundamentate. Însă această putere nouă are nevoie de alți oameni și de alt tip de curaj.

Tocmai de aceea, doar leadershipul politic poate face acest transfer.

Numai premierul și președintele pot avea forța de a lua această putere din mâinile administrației și de a o da, legitim, cetățenilor. E un act de guvernare, nu de tehnologie. Un act de încredere.

De 20 de ani, România încearcă să compenseze lipsa acestui leadership politic prin artificii: ministere, agenții, proiecte, planuri, comitete. Dar, fără un centru de greutate la vârf și o mesaj politic puternic și clar, toate se risipesc în succese mai mari sau mai mici dar insulare, deconectate de cele mai multe ori.

Am văzut și salut postarea lui Radu Burnete – un semn că se poate reconstrui puntea între competență și decizie. Dar e nevoie de mai mult: de o aliniere explicită la vârf.

E nevoie de un mesaj clar, asumat public, la nivel înalt, că digitalizarea nu e o anexă a economiei, ci fundamentul modernizării statului.

România are specialiști, soluții și instituții care pot face lucrurile să meargă. Ceea ce lipsește e decizia politică de a schimba logica puterii. De a trece de la control la încredere.

Așa că, da, poate că e timpul să ne uităm din nou în oglindă. Dar, de data asta, să nu mai vedem doar imaginea unei întârzieri ci să vedem reflecția unei promisiuni: că putem construi un stat modern – poate acest moment va fi cu adevărat finalul tranziției.

Am acest reflex căpătat în administrație – de a-mi da seama dacă ceva e o prioritate pentru lideri sau nu din primele zile. Transformarea digitală – inclusiv mutarea puterii către cetățeni și transparența pe care o implică – nu este deocamdată o prioritate, n-o spun cu inimă ușoară.

Sper însă ca analiza prezentată de Edge Institute și celelalte eforturi de a împinge conversația la nivel înalt vor da roade. România merită asta.