Matei Bogdan
Publicat în 14 ianuarie 2025, 12:22 / 26 elite & idei

Radu Puchiu: 𝗦𝗰𝘂𝗿𝘁𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗮

Radu Puchiu: 𝗦𝗰𝘂𝗿𝘁𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗮

E uman să-ți dorești o cale rapidă, o scurtătură. Câștigi timp, câștigi ceva, wow, ești câștigător, iată ce ușor a fost!

Și zău că e al naibii de bine când reușești. Numai că nu îți iese tot timpul, iar uneori pare că nimic nu-ți iese. Și toți ceilalți reușesc numai tu nu.

„Descurcărela” e și ea parte din aceeași căutare. Dar, la fel, uneori merge, alteori nu. Și ai senzația că alții se descurcă mai bine.

Și te superi, încerci din nou și tot așa, parcă de mai multe ori nu îți iese. Și ești și mai supărat. E ca la jocuri de noroc, ai mare nevoie de o victorie – simt că de data asta e a ta. Și nu e. „Băi, ce noroc au unii”, îți zici.

Zi de zi, te încarci cu astea…

Dar într-o zi vine o voce și zice: „nu ești, boss, un luzăr. Ești român, te-ai născut aici și doar prin asta ești câștigător! Știi doar că românii au fost primii în Univers, acest loc e binecuvântat și numai un miracol dumnezeiesc a făcut ca tu să fi român. Ești urmașul celor care au inventat roata, scrisul, telepatia și zborul, lumea ar trebui să te respecte. Nu te descurci? Asta e doar pentru că invidia celorlalți pe faptul că ești român nu te lasă. Ai luptat singur dar de azi, gata!, suntem mulți, le arătăm noi. Vom câștiga?”

Cum să nu-ți placă scurtătura – practic tot ce faci e să zici „da” și câștigi. Fără tragere la sorți. „Direct, boss! Îți dai seama cum o să fie? Toți care au zis despre tine și despre noi că nu suntem suficient de buni, o să aibă o mare surpriză. Le răsturnăm masa în cap!”

Doamne, câtă nevoie aveai să auzi asta. „Mamă, victorie, normal că vreau. Unde semnez?”

Și câștigă ai tăi și tu cu ei! Wow, ce moment! Doar că victoria nu el la fel la toți și pare că alții câștigă mai mult și pe tine te-au lăsat deoparte. Alții s-au „descurcat”, tu nu. „Cum naiba, că eram împreună, egali?”, îți spui. Și te întorci la ale tale, iar n-ai câștigat. Nici scurtătura asta n-a mers.

„Dar data viitoare, știu, nu mă mai păcălesc ei așa ușor”… Numai că mereu sunt alții.

Noroc că vin alte „scurtături”: a câștigat România meciul, deci e și victoria ta. Aveam nevoie de victoria asta. A luat Popovici aur, e și al tău!. Parcă mai uiți de lipsuri. Eh, a muncit… s-a descurcat. Așa trebuie să faci. Descurcă-te, vezi ce scurtătură găsești, sigur vine și aurul.

Sper că mă urăști suficient citind până aici. Dacă da, îți mai zic ceva: nu există scurtături, câștig fără efort, victorii fără muncă, doar iluzii. Fără excepții.

Mă crezi? Nu? Ei bine, atunci, pentru tine mai e ceva de care nu ți-am zis: trebuie să alegi un Președinte! Da, da, pe el! Îți dai seama cum o să fie când o să învingem? Va fi VICTORIA noastră! Toate lipsurile tale vor dispărea. Nu ești, boss, un luzăr. Ești român, te-ai născut aici și doar prin asta ești câștigător…

Ce zici, te bagi?

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe