Azi se împlinesc 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz.

Aveam 13-14 ani când l-am vizitat, nimic nu mă pregătise pentru acel moment. Pentru mine al doilea război mondial era doar în poveștile bunicii, în celebrele filme comuniste și ce mai citisem. Mi-e greu să descriu vizita – cred că este una dintre cele mai marcante momente ale copilăriei. Îmi amintesc încă multe dar cea mai apăsătoare și care mi-a rămas adânc în minte era liniștea. Liniștea aia din timpul vizitei și a orelor ce au urmat.

Ani mai târziu am vizitat Holocaust Memorial Museum din Washington iar anul acesta Muzeul de Istorie al Evreilor Polonezi din Varșovia – impecabil făcute, impresionant organizate dar nu e ca Auschwitz. Acolo nimic nu e ostentativ și cu toate asta copleșește, nimic nu e exagerat și cu toate astea te dărâmă.

Niciodată din nou! – e prea puțin doar să spui celor care iau prea lejer ce s-a întâmplat acolo. La fel cum prea ușor se trece cu vederea că e despre oameni și sisteme care au lăsat ca Auschwitz și celelalte să se întâmple. Oameni și sisteme care uită. Școala ar trebui să includă o vizită acolo la fel cum cred că odată în viață fiecare ar trebui să viziteze Auschwitz. Ar trebui să facă parte dintr-o educație minimală a oricărui om.

Deși cred că Lista lui Schindler sau La Vita e Bella ar trebui să nu lipsească din filmele văzute, îndrăznesc să vă recomand Zona de interes/ Zone of Interest – e despre Auschwitz fără să fie cu nimic din Auschwitz. E despre normalizarea răului. Vedeți-l!

Las câteva imagini de la Varșovia dar îndemn serios la o vizită la Auschwitz.

Niciodată din nou!