Eu țineam minte 2008, deja uit. Deh, vârsta. Dar rețineți anul: 2007.

Fiul meu făcuse 4 ani, nu era încă la școală. La Cancelarie, pe unde lucram atunci, reușim în premieră pentru România finalizarea unui concurs internațional de arhitectură pentru extinderea Palatului Victoria (las link pentru curioși). Foarte pe scurt – câștigă o echipă de arhitecți din Olanda, soluție foarte faină, clădire verde, amprentă de carbon redusă (discuția la vremea aia era aproape inexistentă pe la noi) – foarte apreciată de juriul internațional (pentru cunoscători, președinte era Mario Botta)…

Bănuiesc că e evident că nu avem clădirea nici astăzi… De ce? Cu experiența acumulată în Palatul Victoria, cu distanțarea dată de ce fac acum, am încercat să (îmi) dau niște explicații.

Las câteva aici:

1. Poate cea mai adâncă e discrepanța între vorbă și faptă. Între declararea unei priorități și angajarea efectivă în rezolvarea ei. Cultural, cred că cei doi olandezi câștigători nu au înțeles nici azi de ce nu s-a demarat proiectarea și construcția. Adică cum, un guvern să promită, să angajeze cheltuieli/bani publici și să nu se țină de cuvânt. Mă gândesc cum ar fi arătat România dacă chiar ne țineam de ce am promis? Dacă nu consumam atâta timp, bani și energie pe altceva.

2. Relația cu orice pe termen lung. Eu am adus în discuție proiectul și realizarea lui cu alți doi prim-miniștri și mulți alți miniștri și lideri politici. Nu intru în detalii dar de cele mai multe ori am avut aceeași reacție: „Wow, ce tare!” Dar știam că nu se va întâmpla nimic. Îmi dădeam seama că ceream imposibilul – asumarea a ceva care va excede un mandat. Nu mi-au zis explicit dar „de ce să inaugureze altul ceva ce am început eu” le-a trecut sigur prin minte.

3. Luarea pe persoană fizică a instituției. Da, totul e personalizat după cel care ocupă temporar orice funcție. De la mașină, birou până la întâlniri sau deplasări. Ceea ce e oarecum corect, zic eu. Doar că mă aștept (inutil) la o continuitate la nivel de decizii. Mai exact, accept la limită ca un nou prim-ministru să vrea altă mobilă sau alt aranjament dar mă aștept ca deciziile fostului prim ministru să fie tratate instituțional. Adică România a făcut/declarat/zis nu persoana X care acum nu mai e prim-ministru. „Nu continuăm proiectul pentru că a fost a lui X”. Așa, și? Stați în Palatul Victoria/Parlamentului, nu vedeți ironia?

4. Decizia bazată pe fler, nu pe date. Chiar dacă nu pare e o chestiune adâncă. „Știți, investiția se justifică, uitați studiul de fezabilitate în spate”. „Lasă că știu eu cum se fac studiile astea, hă, hă, hă! Mă înveți tu pe mine? Vezi-ți de treaba ta!” – nu cu cuvintele astea dar pe acolo. Datele încurcă, te arată slab ca lider, cum o să te uiți pe date? La ce bun, știi că ești cel mai bun, doar de aia ai ajuns în vârful ierarhiei. Date, auzi tu?!

Mă opresc aici cu explicațiile dar e ceva important pe care vreau să îl adaug. Modelul de mai sus e folosit și răsfolosit. E clar că și-a atins limitele. Totuși, admirăm modele care nu sunt așa – Oradea, Ciugud – dar atât. Probabil că și între promisiunea noastră interioară și acțiune e tot o distanță foarte mare. Oare ce ar micșora-o? Ce ne-ar mișca?

N-am răspunsuri dar primesc cu drag. Am nevoie.

2023 – Fiul meu a făcut 20 de ani și e student la arhitectură. Mă duc să-i povestesc despre concursuri la Palatul Victoria și despre faptul că vis-a-vis de el e o clădire nouă, începută mult mai târziu. E realizarea unuia dintre marii, zic eu, arhitecți români dar și a unuia dintre finaliștii concursului amintit – arh. Dorin Ștefan. Mulți din Guvern merg acolo la cafea sau un prânz. În clădirea terminată. Mi se pare o răzbunare perfectă.

Mă gândesc la un tip de Dorin Ștefan politic. Poate apare.