Procesul? E ca la un joc video despre care ai auzit cam cum se joacă. Încerci, greșești, repeți… e muncă de detectiv, de căutări pline de speranță, de citit mult și inutil, de întrebat în stânga și în dreapta, în buna tradiție a relației cu administrația publică. Aștept acum ca ANAF să-mi dea un pop-up: „Felicitări! Ai trecut la nivelul următor!” Aștept și ceva puncte bonus.

Lăsând gluma la o parte, să propui acest sistem unei țări cu 25% basic digital skills este foarte curajos. Să îl lansezi fără o pregătire și comunicare temeinice… eu zic că e în zona de risc (ca să fiu foarte diplomat).

𝗦𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗮𝗹𝘁𝗳𝗲𝗹?

Da. Iată un exemplu foarte relevant și actual.

Ei, bine, Franța a făcut primul pas către obligativitatea facturării electronice în 2019 (inițierea cadrului legislativ) însă abia în octombrie 2020, Direcția Generală a Finanțelor Publice a prezentat un raport – „TVA in era digitală” (las link în comentarii) – în care a oferit mai multe detalii despre planurile guvernamentale privind obligativitatea e-facturării.

Pe scurt, raportul a luat în considerare două soluții de facturare electronică:

Model V: facturile sunt schimbate prin intermediul unei platforme publice care va extrage datele relevante și le va transmite către sistemele informaționale ale administrației fiscale – model similar cu cel al ANAF.

Model Y: contribuabilii schimbă facturi alegând unul dintre furnizori de servicii privați certificați. Acești furnizori extrag datele de factură solicitate de administrația fiscală și le transmit către platforma publică, care va comunica cu sistemele informaționale ale autorităților fiscale. În acest model, contribuabilii pot folosi în continuare propriile formate de factură, deoarece standardizarea datelor va avea loc la nivelul furnizorilor de servicii.

Important aici: Raportul DGFiP a înclinat în mod clar spre modelul Y, având în vedere costurile mai mici de implementare și flexibilitatea lui. Raportul a evidențiat însă și câteva dintre riscurile și dezavantajele utilizării modelului V: single point of failure (transmisia datelor de factură va fi întreruptă dacă sistemul guvernamental eșuează) și potențialele probleme constituționale cauzate de crearea unui monopol de stat pentru schimbul de date de facturare.

În 2020 și 2021 Guvernul Francez a emis reglementările necesare iar obligația de facturare electronică va fi limitată la tranzacțiile interne B2B și va fi implementată în etape:

În 2023, toate companiile trebuie să poată primi facturi electronice. Companiile mari trebuie să poată emite și facturi.

În 2024, obligația de a emite facturi va fi extinsă și la companiile intermediare.

Începând cu 2025, întreprinderile mici și mijlocii vor fi supuse noilor obligații.

Un parcurs, așadar, întins pe 5 ani, cu etape clare, pe categorii de întreprinderi, având în spate analize amănunțite și reglementări atent aduse.

De ce dau acest exemplu? Pentru că ANAF și Guvernul României au decis „grăbirea” acestui proces – practic el a început la finalul lui 2021 (la doi ani dupa Franța) și impus ca obligatoriu în relația dintre toate companiile la finalul lui 2023 cu începere de la 1 ianuarie 2025 (cu un an înaintea Franței).

România vrea, așadar, să facă în trei ani ce Franța va face abia în cinci pe o soluție mai puțin costisitoare. Fără o analiză prezentată public, fără un plan de comunicare publică și fără un sprijin pentru cei care for fi obligați să folosească acest sistem.

De procedura complicată de înrolare și interfețele din anii 2000 nu mai vorbesc – deja sunt celebre.

Important, însă, riscurile menționate în raportul din Franța – potențiala blocare la volume mari, single point of failure și potențialul monopol al statului pe tranzacțiile de date – sunt foarte reale și vizibile și în cazul României Cum le va rezolva ANAF…. nu știm.

Știm însă de la conferința de presă a ministrului finanțelor din 31 decembrie că ținta este de a scădea decalajul colectării de TVA cu 1 miliard de euro prin implementarea acestui sistem electronic. Despre ceva ținte intermediare… nimic.

„Crede și nu cerceta” – cred că rămâne motto-ul ANAF. Cât despre companii, „Dumnezeu cu mila, scapă cine poate”.

Un început de 2024 așadar neclar și complicat pentru companiile din România. Sper curând cu ajutorul Upgrade 100 & Aspen Institute Romania să reușim o discuție pe acest subiect sub umbrela #digitalination.

Tare îmi doresc să clarificăm cu ajutorul unor oameni mai înțelepți ce implică cu adevărat factura electronică.

Țineți aproape!