O astfel de materie cred că ar fi speriat și mai tare, nu-i așa? :))

Lăsând gluma la o parte, îndrăznesc, fără a avea pretenția unei expertize în zona de educație, să privesc dintr-un anumit unghi subiectul educației sexuale în școli. Cineva spunea că jumătate din problemă e rezolvată dacă știi să pui întrebările care trebuie. Mi se pare că tocmai acest lucru nu se întâmplă. Un public urban, educat a devenit extrem de vocal pe o alegere falsă – dacă să se introducă sau nu o oră în programa școlară.

Încerc două puncte de vedere care probabil o să surprindă:

1. Personalizare versus generalizare. Același public urban, educat, știe că tendința este de personalizare a experienței în mai toate zonele vieții de zi cu zi. E parte a revoluției tehnologice pe care o trăim, e parte a volumului enorm de date pe care îl producem, e parte a automatizării unor procese. Ori același public „alege” o măsură de tipul „one size fits all” – o oră care să fie la fel pentru toți elevii. MI se pare greșit. Pentru că la o problemă de sistem/societate – numărul mare de minore însărcinate, de exemplu – o abordare generală nu va avea aceleași efecte în comunități diferite. E mai mult un soi de mecanism de liniștire a conștiinței – „Vai, ce nenorocire pe bietele fete! Introducem o oră de educație sexuală și gata!, totul e rezolvat. Și dacă nu se rezolvă e de vină că sunt săraci și proști și își țin copiii ca în evul mediu… Noi am făcut ce ține de noi. Restul e problema sistemului”. Sau „hai să personalizăm intervenția dar așa, să meargă peste tot”. Nu e suficient.
2. Problemele de sistem se rezolvă prin acțiuni de sistem. Chiar dacă ar fi introdusă de mâine această oră de educație sexuală, rămân multe probleme nerezolvate – cu cine (pentru că și cadrul actual permite educarea sexuală), pentru cine (aici datele sunt importante pentru a ști exact unde și cum să dimensionezi un efort – pentru că degeaba pun o oră în programă dacă respectivii copii aflați în risc nu vin la școală), cu cine altcineva (pentru că dacă la nivelul comunității s-ar înțelege că e o problemă, s-ar înțelege și că e nevoie de mult mai mulți actori implicați, de la autorități locale până la organizații neguvernamentale care deja fac asta). E nevoie de un efort mai larg.

Să nu mă înțelegeți greșit, sunt pentru educația sexuală în școală – făcută cum trebuie, ea poate oferi un cadru general de informare corect și e un minim necesar. Dar lăsând asta ca unică intervenție, mi se pare că se ratează pașii spre rezolvarea problemei adevărate la nivelul comunităților. E nevoie de intervenții personalizate, bazate pe date și bazate pe responsabilitate clară. Nu am văzut încă a fi un indicator de evaluare la nivel de minister sau inspectorat rata de abandon școlar, de exemplu, nu am văzut ținte asumate la nivel de conducere și o prezentare a progresului periodică. Fără ele, ne vom angrena și peste o lună sau un an în aceleași false conflicte – vechi versus nou, conservatori versus reformatori etc. În timp ce problema continuă și câteva voci (aceleași, de cele mai multe ori) vor continua să strige.

Le mai auzim?