Motto: “You can be right or you can be happy.” ― Gerald G. Jampolsky, Love Is Letting Go of Fear
Mă uit și mă minunez. Oare de câte ori poți rula aceeași rețetă și lumea să se arunce aproape orbește în acest joc? E această dorință de a avea dreptate așa de acută? Chiar trebuie să aleg una dintre cele două tabere? Chiar toți ceilalți greșesc și sunt proști? Chiar noi toți ăștia suntem deștepți? E ok să împingem totul în extreme? E așa grav să nu ai o părere?
Zilnic mi se trasează linii și mi se cere să fiu de o parte sau alta. Și nu doar așa – e obligatoriu și urgent. Ești cu cavalerul dreptății, Djokovic, sau cu modelul de corectitudine, Australia, îți place „Don’t look up” sau nu, Ești cu Trump sau cu Biden? Alb sau negru, fără nuanțe, nuanțele ne complică viața, ne fac alegerile complicate, cum să dezbatem pe nuanțe, ești nebun, nu mai terminăm niciodată! Hai acum, clar, gata, alege! Ești cu mine sau contra mea? E simplu.
Și a devenit așa un obicei că nu mai poți discuta, nu (îți) mai poți pune întrebări, nu mai poți căuta răspunsuri. Hotărăște acum, la instinct, simte curentul și aruncă-te în el! Ce-o fi o fi, important e că ești într-o parte. Ești cu cei buni, ești bun și tu. Ai ales bine, ai dreptate! Ești bun! E tot ce contează. Nu există alegeri proaste. Împreună cu cei buni nu greșești. Pentru că nu există alt adevăr. Noi suntem în echipa corectă și suntem și arbitri, nu e tare? Câștigăm mereu. Avem dreptate mereu.
Dar suntem fericiți? Cu ce îmi schimbă mie viața „Don’t look up” sau Djokovic?
Haide, băi, termină cu astea. Hai că a apărut o linie nouă? De partea cui ești?
Nu vrei să alegi? Mă rog, mă așteptam la asta… ești genul ăla de om. Du-te, bă, pune pisici și mâncare. Ești fericit? Ce fraier!
Știam eu. Iar am avut dreptate. Ca în toate cele. Acum și întotdeauna.
Ce bine că există social media. Nu există fericire mai mare decât să ai dreptate. Sau există? De care parte ești?